Intre 10 si 12 noiembrie, Conferinta Internationala de Psihotraumatologie, organizata de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, reuneste unii dintre cei mai apreciati experti nationali si internationali in domeniu si cele mai recente cercetari si lucrari stiintifice din sfera traumatologiei si sanatatii psihice
Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) organizeaza, in perioada 10-12 noiembrie, cea de-a saptea editie a Conferintei Internationale de Psihotraumatologie (CiNPT) la Bucuresti. In cadrul celui mai important eveniment pentru specialistii in psihoterapie, stiinte sociale si sanatate organizationala sunt asteptati peste 250 de participanti, lectori romani si internationali.
Tema editiei din acest an este Trauma, Sanatate Mentala si Comunitate – Care este contributia noastra?, si aduce in atentia publica prezentari si workshop-uri sustinute de specialisti recunoscuti din Romania si SUA despre cele mai noi metode stiintifice de preventie si interventie care stau la baza cresterii unor comunitati reziliente, cu rol esential in vindecarea si recuperarea sanatatii psihice.
„Ma bucur ca, si in cadrul conferintei din acest an, reusim sa aducem in Romania specialisti de talie mondiala si continut de psihoterapie racordat la standarde internationale. Prin CiNPT, speram sa consolidam un ecosistem in care sa aducem laolalta profesionisti, specialisti in devenire, psihoterapeuti de talie internationala, reprezentanti ai mediului corporate si oameni obisnuiti, care vor sa inteleaga mecanismele traumei si cum sa devenim mai rezilienti ca indivizi si comunitati”, declara Diana Vasile, PhD, Presedinte si membru fondator al Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei. „Avem nevoie de psihoeducatie, intelegerea traumei si cultivarea rezilientei ca sa reparam disfunctionalitatile de relationare intalnite in viata de zi cu zi si ca sa contribuim la formarea unei societati care sa recunoasca si sa gestioneze mai bine stresul si trauma – atat de catre specialisti, cat si de catre cei care sunt expusi prin munca lor la evenimente stresante si traumatice. Iar editia din acest an a CiNPT integreaza toate aceste elemente”, adauga Diana Vasile.
Aparuta ca primul eveniment local dedicat popularizarii metodelor moderne de interventie pentru sanatate psihica si educarii publicului larg despre importanta acesteia, CiNPT a reunit de-a lungul celor 6 editii anterioare peste 1.000 de participanti si peste 50 de experti romani si straini.
Michael Ungar, Elana Newman si Limor Navot, in premiera in Romania
CiNPT 2023 va aduce in fata publicului din Romania si trei specialisti de referinta in comunitatea internationala:
• Michael Ungar, PhD. Numit, in 2022, cel mai important savant in asistenta sociala din intreaga lume, ca recunoastere a contributiei sale importante in cercetarile legate de rezilienta si terapia de familie, este fondatorul Resilience Research Center si recunoscut pentru dezvoltarea de strategii care cresc nivelul de rezilienta individuala si institutionala in contexte de criza sau foarte solicitante.
• Elana Newman, PhD. Este profesoara de psihologie la Universitatea din Tulsa si Director de Cercetare la Dart Center for Journalism and Trauma si a coordonat in trecut primul sediu satelit al Dart Center in New York, dupa atentatele din 11 septembrie 2001. In munca sa, exploreaza efectele fizice si psihologice ale traumei, costurile acesteia in cazul ingrijirilor medicale, implicatiile traumei in jurnalism, sanatate ocupationala, dependente si etica documentarii in studierea supravietuitorilor traumei.
• Limor Navot, coordonatoarea echipei de tratament (Head of Treatment) din cadrul U-Center si Director de training in cadrul SafePath Institute, unde este trainer si supervizeaza activitatea echipelor de specialisti in sanatate psihica si a institutiilor din mai multe tari. De asemenea, este psiholog si specialist Schema Therapy si are o experienta indelungata in tratamentul traumelor din copilarie, al tulburarilor de personalitate si al infractorilor violenti.
Printre expertii care vor sustine prezentari si workshop-uri la CiNPT 2023 se numara: Dragos Iliescu (Universitatea din Bucuresti & Asociatia Internationala de Psihologie Aplicata), Adriana Gontariu (Addezia), Alin Gavreliuc (Universitatea de Vest din Timisoara & Universitatea din Bucuresti), Nicolae Dumitrascu (Boston University), Cornelia Mairean (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi), Maria-Magdalena Macarenco (Universitatea Ovidius din Constanta), Diana Gavajuc (ISTT), Rozeta Draghici (Universitatea din Bucuresti & Institutul National de Gerontologie si Geriatrie „Ana Aslan”) si Diana Lucia Vasile (ISTT, Universitatea din Bucuresti).
Workshop-uri, cele mai recente studii din domeniu si prezentari stiintifice pentru specialisti, jurnalisti si oameni din organizatii, la CiNPT 2023
Sesiunile din cadrul evenimentului – prezentari, lucrari stiintifice si workshop-uri – vor analiza legatura dintre trauma, sanatate psihica si comunitate, din trei perspective diferite: cea a specialistilor in sanatate mentala, cea organizationala si din perspectiva sociala.
„Inca de la inceput, evenimentele ISTT au fost construite atat pentru specialisti, cat si pentru profesionisti care, desi nu trateaza trauma, lucreaza cu situatii traumatice si victime ale acestora – de la medici, la lucratori sociali, jurnalisti, manageri de echipe sau persoane interesate de impactul sanatatii mentale in viata de zi cu zi”, spune Diana Vasile, PhD, Presedinte si membru fondator al Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei. „In cadrul CiNPT 2023, aducem formate de invatare ancorate in practici moderne, atat pentru psihoterapeuti si specialisti in sanatate psihica, care vor sa ramana la curent cu descoperirile stiintifice din psihotraumatologie, cat si pentru oameni din organizatii, preocupati de cultura interna pe care o dezvolta sau pentru reprezentanti ai societatii in general”, adauga aceasta.
Agenda completa a evenimentului si lista lectorilor invitati si formularul de inscriere pot fi accesate pe pagina evenimentului, aici.
CiNPT va avea loc in format hibrid, intre 10 si 12 noiembrie, si se va desfasura la InterContinental Athénée Palace Bucuresti.
***
Despre Conferinta Internationala de Psihotraumatologie (CiNPT)
CiNPT este cel mai important eveniment local destinat specialistilor in domenii psiho-sociale si este organizat de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT). Scopul sau este acela de a reuni profesionisti, profesori si cercetatori de talie mondiala, care aduc in atentia publicului roman de specialitate noi metode de interventie, studii, lucrari stiintifice si instrumente validate de comunitatile internationale de practici. In completarea continutului dedicat specialistilor, conferinta include la fiecare editie perspective si formate de educare create pentru publicul larg.
Cele 6 editii anterioare insumeaza peste 1.000 de participanti, peste 100 de ore de prelegeri, lucrari stiintifice si workshop-uri si peste 50 de experti romani si straini care si-au adus contributia in cadrul evenimentului.
Printre lectorii de referinta invitati in trecut se numara profesori, psihoterapeuti si cercetatori ca Serban Ionescu, Franz Ruppert, Ad de Jongh, Suzette Boon, Sandra Paulsen sau Robyn Gordon.
Despre Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT)
Fondat in 2013, Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei educa, informeaza si deruleaza proiecte pentru o mai buna intelegere a modalitatilor de preventie a traumatizarii si de recuperare post-traumatica. Actiunile Institutului au in centru cele mai recente cercetari si studii stiintifice validate de comunitatile internationale si o echipa multidisciplinara de specialisti dedicati.
ISTT functioneaza dupa un model integrat, a carui misiune este sa formeze o societate pregatita pentru recunoasterea si gestionarea mai buna a experientelor traumatice, cu trei directii principale: Scoala de formare pentru specialisti, Asociatia profesionala si Clinica de servicii psihologice.