OTP Bank si Mastercard prezinta, in cadrul Festivalului Anonimul, Birdville, un scurtmetraj regizat de pasari

OTP Bank România și Mastercard prezintă, în premieră, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, Birdville, un scurtmetraj regizat de păsările din Delta Dunării.

Scurtmetrajul de tip documentar tratează problema dezvoltării nesustenabile a Deltei și își propune să devină un mecanism de conștientizare și educare a privitorilor cu scopul de a genera acțiuni pentru conservarea zonei.

Astfel, timp de 4 zile, 4 camere cu senzori de mișcare au fost amplasate în zone-cheie din Deltă, alese împreună cu Iliuță Goean, ghid turistic al agenției Descoperă Delta Dunării, pentru a surprinde activitatea păsărilor. Acestea s-au activat doar la detectarea mișcările lor și s-au oprit după 10 secunde de inactivitate. Tocmai din acest motiv, păsările pot fi considerate regizorii proiectului video, pentru că ele au fost cele care au decis seria de scene prezentate în film.

„Uneori filmele funcționează ca un medicament, alteori ca un diagnostic. În cazul ultra-scurtmetrajului Birdville, cred că are puțin din amândouă. Satisfacția noastră cea mai mare ar fi dacă, în urma vizionării lui, ne-am pune cu toții întrebarea: Ei, bine! Și eu ce pot să fac acum pentru Deltă? Este o invitație la reflecție pe care o adresăm publicului larg prin intermediul unor vedete atipice – păsările din Delta Dunării”, a declarat Attila Kelemen, director de Marketing și Comunicare în cadrul OTP Bank România.

„Delta Dunării a pus România pe harta rețelei mondiale a biosferei și este datoria noastră să o păstrăm acolo pentru viitoarele generații. Birdville oferă o perspectivă inedită asupra acestui colț de lume, dar este și un semnal de alarmă pe care îl tragem pentru protejarea unicității Deltei. La această misiune putem contribui cu toții, prin propriile acțiuni sustenabile”, a declarat Ioana Gorgăneanu, Head of Marketing and Communication Mastercard pentru România, Croaţia, Israel şi ţările din regiunea Balcanilor.

Poluarea provocată de turiști, ambarcațiunile zgomotoase și pescuitul necontrolat afectează biodiversitatea zonei. Website-ul de campanie www.birdville.ro prezintă celor interesați mai multe modalități prin care pot contribui la conservarea zonei Deltei.

Lansarea scurtmetrajului a avut loc în prima zi a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, care se desfășoară în perioada 8 – 14 august 2022 la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, în Complexul Green Village și Green Dolphin Camping. Filmul poate fi vizionat la cornerul OTP Bank, într-un mic spațiu amenajat ca un cinema în aer liber, dar și pe ecranul de cinema înaintea proiecțiilor filmelor din concurs.

Despre OTP Bank
OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezență foarte bună în Europa Centrală și de Est, care oferă soluții financiare complete, fiind activă atât în segmentul retail, cât și corporate. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România. Unul din obiectivele pe termen lung ale OTP Bank este creșterea economică durabilă și îmbunătățirea calității vieții pentru generațiile viitoare. Acțiunile sustenabile vizează proiecte de mediu cu scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, crearea unui impact social pozitiv prin oferirea de produse și canale responsabile și continuarea activităților de CSR, prin proiectul educațional al Fundației OTP Bank România.

Despre Mastercard
Mastercard, www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.