Sun Plaza devine Casa Soarelui in perioada 18-24 iunie

Sun Plaza devine Casa Soarelui in perioada 18-24 iunie

„Iele” – expoziție multimedia semnată de Ioana Niculescu-Aron, pentru prima dată într-un spațiu comercial, și concert Trei Parale

Sun Plaza se va transforma în Casa Soarelui în perioada 18-24 iunie, celebrând Ziua Mondială a Soarelui, cea mai lungă zi din an, cea a solstițiului, și tradițiile românești din această perioadă. O nouă expoziție aflată pentru prima dată într-un centru comercial, “Iele”, dar și un concert inedit Trei Parale vor pune în centru arta autentică românească.

Timp de o săptămână, expoziția multimedia gândită de artista Ioana Niculescu-Aron ne va inspira prin felul în care transpune libertatea și misterul fecioarelor cu forță de seducție și puteri magice. Nimfe ale aerului, fiice ale lunii, făpturi nemuritoare, dace, întruchipări, ielele artistei sunt prezentate într-o“splendoare a simțurilor”, în dansul și frumusețea care se cer a fi admirate, dar și în sălbaticul și hora nebună atunci când decid „să îi pocească” pe cei care au îndrăznit să le privească și să le stârnească.

Expoziția va avea loc la parter, în Sun Atrium și se compune din elemente diverse:
– “Prins în mirajul amintirii”,o instalație luminoasă sub formă de hexagon, care folosește tehnica 3D pentru a oferi o experiență completă;
-“Apărarea Dacilor”, un video performance realizat în noaptea de Sânziene de anul trecut;
–  multiple lucrări care transpun superstițiile și credințele păgâne într-o formă nouă.

Trupa Trei Parale, condusă de Florin Iordan, etnomuzicolog la Muzeul Țăranului Român, completează lumea reinterpretată a tradițiilor prin spectacolul pe care îl va pune în scenă pe 23 iunie, începând cu ora 18.00, la etajul 1 al centrului comercial. În viziunea trupei de tineri atrași de sunetele vechi din regiunea Carpaților, muzica românească este punctată de influențe ale minorităților locale și de instrumente vechi autentice.

Mai multe detalii se găsesc aici: www.sun-plaza.ro.

Despre Sun Plaza:
Inaugurat în luna februarie a anului 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.

Având patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, Sun Plaza este centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării.

Centrul comercial a trecut recent prin cel mai amplu proces de reconfigurare desfășurat pe piața de retail din București. Peste 20.000 de metri pătrați de spații comerciale au făcut obiectul reconfigurărilor, dintre care 11.000 într-o aripă nou construită în care au fost inaugurate peste 40 de noi magazine, Sun Plaza având în prezent un grad de ocupare de 100%.

În plus, centrul comercial a trecut și printr-o acțiune de reîmprospătare a designului, fiind realizate două noi piațete, reconfigurate alte două, în timp ce pasajul de acces către stația de metrou Piața Sudului și alte spații din cadrul mall-ului au fost decorate cu creații grafice realizate de către Peter Kogler, artist austriac cu recunoaștere internațională și unul dintre pionierii artei generate pe computer.
www.sun-plaza.ro