67% dintre elevii liceelor cu profil tehnologic din țară, care au încheiat programul Academia de Cariere Tehnice, organizat cu sprijinul companiei PEPCO România, au în plan să urmeze cursurile unei facultăți și să investească în dezvoltarea lor academică, după încheierea liceului.
Proiectul ACT by PEPCO, susținut de organizația neguvernamentală Școala de Valori, s-a încheiat la începutul acestei luni, iar 75% dintre participanți au declarat că au primit sprijinul necesar pentru ghidarea în carieră.
Academia de Cariere Tehnice (ACT) este un proiect născut sub egida Laboratorul de Cariere, o inițiativă de orientare profesională demarată de asociația educațională Școala de Valori. ACT by PEPCO, program organizat cu sprijinul companiei PEPCO România, s-a adresat elevilor din liceele tehnologice din România, mai exact tinerilor dornici să-și exploreze potențialul și să descopere cum ar putea arăta o carieră în domeniul tehnic ori în alte domenii conexe.
Elevii din liceele cu profil tehnologic din țară au avut oportunitatea, de-a lungul celor șase luni de program (perioada ianuarie – iulie a.c.), de a-și descoperi potențialul și de a fi ghidați către o carieră în domeniul tehnic.
Rezultatele programului
Programul ACT by PEPCO a numărat 70 de participanți, care au urmat cursuri de dezvoltare personală și au avut la dispoziție uneltele necesare cu ajutorul cărora să își clarifice traseul profesional, după încheierea liceului. La finalul proiectului, 80% dintre elevii participanți au declarat că programul a fost pe măsura așteptărilor lor. În același timp, jumătate dintre participanți au perceput această experiență oferindu-le multă motivație, energie, dar și perspectiva unor planuri pentru viitor.
75% dintre elevi au declarat că au primit sprijinul așteptat în crearea planurilor de viitor. Printre cele mai importante proiecții de viitor, tinerii au menționat investiția de timp și energie în dezvoltarea lor academică și profesională, astfel: admiterea la facultate (67%), urmarea unor cursuri postliceale și/sau a unor cursuri de specializare (9%), găsirea unui loc de muncă satisfăcător (20%), precum și gestionarea unei afaceri personale (6%).
Mai mult, tinerii au mărturisit că și-au dezvoltat competențele de colaborare și modul de lucru în echipă, dar și cunoștințele din domeniul financiar, abilitățile de comunicare și de leadership. “Acest proiect m-a ajutat să-mi controlez mai bine emoțiile, să am încredere în mine, să fiu mai atentă la persoanele din jur și să îmi aleg un job bun, care să-mi placă și să mă reprezinte”, precizează Daniela Ionela Gheorghe, elevă participantă în cadrul proiectului ACT by PEPCO.
De-a lungul celor șase luni de activitate, programul Academia de Cariere Tehnice a însumat 11 ateliere concepute pentru elevi – în cadrul cărora tinerii și-au dezvoltat abilitățile de prezentare, de luare a deciziilor, de consiliere în carieră, precum și alte workshop-uri menite să le arate potențialul și să îi pregătească pentru viitor – 3 ateliere de Bibliotecă Vie, unde elevii au stat de vorbă cu profesioniști din PEPCO pe diverse domenii, dar și o vizită virtuală la unul dintre magazinele PEPCO, unde elevii au înțeles cum se gestionează o afacere de acest gen, ce responsabilități există în departamentele unui lanț de magazine și cum funcționează departamentul de recrutare.
Despre Școala de Valori
Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală şi non-profit, înființată în 2009, care îi îndrumă pe tineri să-şi antreneze potenţialul, astfel încât să-şi dezvolte atitudini şi comportamente prosociale, care să îi ajute în viață și în carieră. Misiunea Școlii de Valori este de a ajuta tinerii să devină creatorii proprilor vieţi, fiind singura asociaţie din România care implementează în programe educaţia centrată pe valori – un model educaţional ce implică dezvoltarea de competenţe împărţite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalităţii, implicare civică şi preocuparea pentru bunăstarea personală și comunitară.
În prezent, organizația dezvoltă patru programe educaţionale naţionale – Adoptă un Liceu, Excepţionalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia și unul european – Globatic, prin care contribuie activ la dezvoltarea educaţiei autohtone, oferind cunoaştere şi îndrumare adolescenţilor, tinerilor şi profesorilor.
Despre PEPCO România
PEPCO este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. PEPCO operează peste 2.200 de magazine în România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Italia, Spania, Slovacia, Slovenia, Serbia si Ungaria. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est.
În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare țară în care PEPCO este prezent. În toate aceste țări cooperăm cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport.

