
Compania își extinde colaborarea cu Ceres Power
– Bosch și Ceres Power își extind parteneriatul pentru a pregăti producția la scară largă.
– Obiectivul este o capacitate anuală de producție de aproximativ 200 MW.
– Până în 2024, Bosch plănuiește să investească sute de milioane de euro în celulele de combustie pe bază de oxid solid (SOFC).
– Christian Fischer: „Considerăm că celulele de combustie pe bază de oxid solid de înaltă eficiență reprezintă un element esențial al furnizării sustenabile de energie.”
– Cu o eficiență generală de peste 85 de procente, celulele de combustie pe bază de oxid solid reprezintă o tehnologie net superioară oricărui alt convertor de energie.
Când vine vorba de aplicații staționare cu celule de combustie, Bosch mărește viteza. În 2024, furnizorul de tehnologii și servicii intenționează să înceapă producția la scară largă a stațiilor de generare distribuită a energiei, ce au la bază tehnologia celulelor de combustie pe bază de oxid solid – de aici și acordul de a extinde parteneriatul cu Ceres Power. După succesul fazei de construcție a prototipului, cele două companii doresc să continue, inițial cu procesul de pre-comercializare al celulelor de combustie staționare. Pentru sistemele SOFC, Bosch țintește o capacitate anuală de producție de aproximativ 200 MW, cantitate suficientă pentru a alimenta cu energie electrică în jur de 400.000 de persoane în căminele lor. Bosch intenționează să producă sistemele de celule de combustie staționare în fabricile sale din Bamberg, Wernau și Homburg, precum și în zonele sale de dezvoltare din Stuttgart-Feuerbach și Renningen – și va investi sute de milioane de euro până în 2024. Aceasta înseamnă că Bosch se poziționează în mod clar ca furnizor de sisteme de celule de combustie staționare și își aduce propria contribuție în acest segment. Se intenționează aplicarea tehnologiei SOFC pentru micile stații de generare distribuită a energiei cu posibilitate de conectare, care pot fi apoi utilizate în orașe, fabrici, comerț, centre de date și infrastructura de încărcare a autovehiculelor electrice. Bosch estimează că piața producției de energie descentralizată va atinge un volum de 20 de miliarde de euro până în 2030. Un total de peste 250 de angajați ai Bosch lucrează acum în acest nou domeniu promițător – cu 150 mai mulți decât acum un an. „Considerăm că celulele de combustie pe bază de oxid solid de înaltă eficiență reprezintă un element esențial al furnizării sustenabile de energie. Pentru a realiza acest lucru, punem la comun expertiza Bosch din mai multe divizii”, spune dr. Christian Fischer, membru al consiliului de administrație Bosch, responsabil pentru sectorul Tehnologie pentru construcţii şi energie. „Cu sistemele de celule de combustie staționare, Bosch stabilește un nou domeniu de activitate în care dezvoltarea, producția, vânzările și serviciile provin dintr-o singură sursă”, a continuat Fischer. „Împreună cu partenerul nostru, Ceres Power, facem acum următorul pas important către producția la scară largă.”
Bosch extinde parteneriatul cu Ceres Power
Din august 2018, Bosch și Ceres Power colaborează cu succes în domeniul dezvoltării celulelor de combustie. Încă din toamna anului 2019, Bosch a reușit să înceapă producția de prototipuri ale primelor sale sisteme de celule de combustie în Germania; în ianuarie 2020, a achiziționat o participațiune de aproximativ 18 procente în compania din Marea Britanie. Alianța a fost acum extinsă până la includerea fazelor ce duc la producția la scară largă în 2024. Acordurile specifică modul în care Bosch va utiliza în continuare tehnologia partenerului său, Ceres Power. „Suntem mândri că am atins această etapă în colaborarea cu partenerul nostru important, Bosch. Combinarea tehnologiei inovatoare Ceres cu expertiza în producție pe care o are Bosch a făcut posibilă crearea sistemelor de celule de combustie staționare, ce vor ajuta la depășirea provocărilor globale ale tranziției energetice”, spune Phil Caldwell, CEO al Ceres Power. „Așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre strânse cu Bosch.”
Sistemele SOFC sunt deja compatibile cu hidrogenul
Ceres Power este un lider în dezvoltarea celulelor inovatoare de combustie pe bază de oxid solid. Bosch deține o licență extinsă a tehnologiei de la Ceres Power și produce din 2019 celule de combustie în propriile fabrici. Instalațiile pilot pentru celulele de combustie pe bază de oxid solid sunt deja testate cu succes în diferite locații ale Bosch. Sistemele SOFC pot fi deja operate cu biogaz ecologic sau gaz natural și sunt deja compatibile cu hidrogenul, pentru sistemul energetic al viitorului.
Pentru orașe și aglomerări urbane cu cerințe energetice ridicate, sistemele SOFC pot asigura surse de alimentare sustenabile – cu emisii zero de oxizi de azot, impurități și CO2. Cu o eficiență generală de peste 85 de procente, celulele de combustie pe bază de oxid solid sunt net superioare oricărui alt convertizor de energie. Așa cum explică dr. Wilfried Kölscheid, care este responsabil pentru celulele de combustie staționare Bosch: „În funcție de cerințele de furnizare a energiei, în viitor vor putea fi interconectate oricât de multe centrale cu aceeași putere. Această interconectare creează practic centrale care lucrează împreună pentru a furniza energie, acolo unde este necesară.”
Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.
Mai multe informaţii pe www.bosch.ro.
Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 400.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2019). Compania a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilitățisustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 72.600 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 126 locaţii din lume, precum și aproximativ 30.000 de ingineri software.
Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină și inginerie electrică”. Structura specială a acţionariatului Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice pe termen lung şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială ale grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch și de Robert Bosch GmbH.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com, www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse
