
AFI Cotroceni, lider pe piața locală a centrelor comerciale, anunță deschiderea unui nou magazin de către retailer-ul irlandez Primark.
Deschiderea magazinului Primark confirmă strategia centrului comercial de a-și diversifica mixul de chiriași. În plus, AFI Cotroceni va efectua noi amenajări și relocări pentru a se adapta cerințelor speciale ale Primark, respectiv spații mai mari și dotari adecvate.
„Cunoscând bine așteptările clienților și ale partenerilor noțtri, suntem pregătiți să oferim cea mai bună experiență de shopping și divertisment. Primark este o completare perfectă pentru mixul nostru de branduri renumite la nivel internațional. De asemenea, deschiderea Primark transmite un puternic semnal de încredere în potențialul pieței locale, dar și în AFI Cotroceni, care își menține poziția de lider”, a declarat Sorin Scîntei, Director General AFI Cotroceni.
AFI Cotroceni este primul centru comercial dezvoltat de AFI Europe în România, fiind inaugurat în 2009, lângă clădirile de birouri AFI Park 1-5. Cel mai mare shopping center din țară se întinde pe o suprafață de circa 90.000 de metri pătrați închiriabili și oferă 300 de spații dedicate pentru cumpărături și divertisment, precum cinema, patinoar indoor și restaurante, toate combinate într-un mix perfect.
Compania Primark a fost sprijinită în analiză și în procesul de decizie de către echipa de experți retail ai CBRE Romania.
„Suntem mândri de contribuția noastră la intrarea companiei Primark pe piața românească, un rezultat care este perceput ca un indicator de piață puternic și pozitiv de către retailerii internaționali. Colaborarea excelentă cu AFI Europe a fost esențială pentru plasarea acestui brand de renume mondial într-unul dintre cele mai bune centre comerciale din București”, a explicat Carmen Ravon, director al Retail Occupier CBRE pentru regiunea CEE.
România este una dintre cele mai atractive piețe din regiunea central și est europeană pentru retaileri, iar perspectivele pozitive în ceea ce privește consumul pe parcursul anilor 2021 și 2022 sunt încurajatoare.
Apetitul retailerilor pentru extindere este în creștere în întreaga regiune, în condițiile în care afluența în centrele comerciale își revine și crește constant. Aceasta este încă sub nivelul de dinaintea pandemiei, dar prezintă o rată de conversie mai mare decât în 2019, deoarece cumpărătorii sunt mai hotărâți și cheltuiesc bugete mai generoase decât înainte. Centrele comerciale și magazinele din zonele cu trafic crescut s-au bucurat de cea mai rapidă revenire.
Retailerii din întreaga regiune sunt interesați să își continue extinderea, atât în țările în care sunt deja prezenți, dar și pe piețele noi din zonă, cele mai active categorii fiind cele de fashion, retail specializat și F&B. Spre deosebire de anii precedenți, strategiile se bazează în principal pe un proces de analiză, iar majoritatea retailerilor folosesc software specializat în procesul de luare a deciziilor. Deși acest proces poate dura mai mult, deciziile sunt bine documentate și mai bine calculate, ceea ce implică un risc mai mic pentru retaileri.
Durata medie a contractului de închiriere se scurtează, iar comercianții vizează locații al căror istoric arată că sunt atractive pentru cumpărători. Numărul magazinelor de tip pop-up (magazine deschise temporar pentru a răspunde unei cereri de sezon) este în creștere, oferind retailerilor posibilitatea de a testa piața și, în același timp, de a oferi vizitatorilor o experiență mai plăcută.
_____________________
Despre Primark
Primark este un retailer internațional de îmbrăcăminte, care are mai mult de 65.000 de angajați în 14 țări din Europa și SUA. Fondat în Irlanda în 1969, sub brandul Penneys, Primark oferă produse accesibile pentru toți, de la produse calitative de uz zilnic și până la produse pentru femei, bărbați, copii, al căror stil iese în evidență. La acestea se adaugă produse de înfrumusețare și produse pentru casă și accesorii. Cu focus pe crearea unei experiențe excelente la cumpărături, Primark continuă extinderea către noi piețe, ajungând la un total de 530 de magazine până la sfârșitul anului 2026, inclusiv cu cele care vor fi inaugurate în Romania și Slovacia.
Obiectivul Primark este de a oferi tuturor produse sustenabile și accesibile. Primark Cares este promisiunea de a face lucrurile mai bine în fiecare zi – prin crearea unor produse sustenabile accesibile tuturor, reducând impactul asupra planetei și îmbunătățind viețile angajaților. Compania și-a luat o serie angajamente la nivel public, pentru care vor fi publicate anual rapoarte asupra progresului făcut. Printre acestea se numără realizarea hainelor din materiale reciclabile sau din surse sustenabile, design cu impact redus asupra mediului, reducerea emisiilor de carbon și asigurarea unui retribuții echitabile pentru angajații din ciclul de producție.
Mai multe detali găsiți aici.
Despre AFI EUROPE
AFI EUROPE face parte din AFI Properties, companie lider în domeniul dezvoltării, managementului și investițiilor imobiliare, care operează în Europa Centrală și de Est. În România, compania operează centrul comercial AFI COTROCENI, unul dintre cele mai mari și mai dominante centre comerciale din regiunea central și est europeană, AFI PLOIESTI și AFI BRASOV. În sectorul de birouri, AFI Europe România deține un portofoliu de 7 parcuri de afaceri de clasa A (AFI PARK 1-5, AFI TECH PARK, AFI PARK BRAȘOV, AFI LAKEVIEW, AFI PARK FLOREASCA, AFI VICTORIEI PLAZA, AFI PARK TIMIȘOARA).
AFI Europe România este al doilea cel mai important proprietar de clădiri de birouri din țară, administrând proiecte de afaceri în valoare totală de aproximativ 300.000 mp închiriabili și spații de retail de aproximativ 170.000 mp închiriabili. În 2020, compania a finalizat primul său proiect rezidențial pe piața locală – primul stadiu al AFI City Bucureștii Noi, care include 190 de apartamente, aducând experiența de lungă durată câștigată pe piețele internaționale.
În 2022 compania va inaugura AFI Tech Park 2, a doua fază a parcului de afaceri în trei stadii, situat pe bulevardul Progresului, precum și o galerie comercială, AFI CITY BUCUREȘTII NOI, situată chiar lângă componenta rezidențială, la stația de metrou Laminorului. În 2021, AFI Europe România a achiziționat 2 terenuri în Pipera pentru dezvoltarea unei noi divizii de business, Residential to Rent, formată din 3 turnuri rezidențiale și un număr total de 450 de apartamente perfect adaptate nevoilor persoanelor care doresc să aibă mai multă flexibilitate, dar, în același timp, acces la o locuință modernă, cu toate serviciile de întreținere, servicii și facilități în imediata vecinătate. Planurile de dezvoltare viitoare ale companiei includ o nouă zonă comercială în Arad, AFI Arad, dar și noi extinderi de birouri, spații comerciale și rezidențiale de închiriat în București și la nivel regional.
Despre CBRE Group, Inc.
CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 și S&P 500 cu sediul central în Dallas este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2020. Compania are peste 100.000 de angajați și deservește clienți din peste 100 de țări. În România, CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare, închiriere de proprietăți, consultanță strategică, vânzări de proprietăți, servicii ipotecare și servicii de dezvoltare. Accesați site-ul www.cbre.ro pentru detalii suplimentare sau urmăriți pagina noastră de LinkedIn.