
În interviul realizat pentru podcastul Cronicari Digitali, prezentatoarea știrilor ProTV, Amalia Enache își spune, cu sinceritate și emoție, întrega poveste de viață, așa cum nu a mai facut-o până acum.
Vedeta rememorează copilăria trăită la țară, până la 14 ani, împărțită între bogatul Ardeal și sărăcia Olteniei, felul în care și-a pus bunica amprenta asupra personalității sale, ce a înțeles și învățat trăind într-un mic sat de lângă Hunedoara, dar și felul în care a marcat-o pierderea timpurie a ambilor părinți.
„Oricât de mare ai fi, oricât ai apărea la televizor, oricât de frumos ți-ar sta în rochie de gală, când nu mai ești copilul nimănui, nimeni nu are grijă de tine. Și e un gol imens care rămâne”.
Cu România are o relație specială. Deși ar fi avut numeroase motive să plece, inclusiv faptul că tatăl fetiței ei, Alma, este stabilit în Argentina, Amalia a ales să rămână acasă.
„N-am avut chemarea asta. Iar acum am ochiul omului foarte matur care vede plusurile și minusurile în orice societate…Imi place foarte mult Brazilia, spre exemplu, aș putea locui acolo o perioadă mai lungă de timp. E foarte frumos. Dar nu sunt de-a lor. Sunt româncă și e bine așa!”
Întregul interviu cu Amalia Enache din podcastul Cronicari Digitali poate fi ascultat aici:
iTunes: apple.co/3l7b8ct
Spotify: spoti.fi/33hQWOK
