Andrada Precup lanseaza primul single din cariera: "Bumerang"

După ce a câștigat marele trofeu X Factor al sezonului 9, Andrada Precup lansează primul ei single din carieră: „Bumerang”.

Cu muzica și versurile scrise de Gabriel Huiban, Mattias Bylund, Petronela Donciu și Andi Grasu, „Bumerang” reprezintă cea mai frumoasă metaforă a iubirii, și anume că indiferent cât de departe te-ai afla de cel iubit, mereu vei găsi drumul înapoi.

„Povestea piesei, ca și în majoritatea cântecelor, are în centru cel mai frumos sentiment, iubirea. Mesajul pe care îmi doresc să îl transmit este faptul că orice am face, oricât am nega, oricât ne-am îndepărta de ea, iubirea se întoarce ca un bumerang. Pentru mine, «Bumerang» reprezintă certitudinea că iubirea există în fiecare dintre noi și că ea este cea care ne întărește, ne dă încredere, ne face să visăm și ne duce în cele mai minunate locuri”, povestește artista.

Single-ul este însoțit de un videoclip fresh ce completează prin imagini versurile sensibile. Întrebată cum a fost pe platoul de filmare, Andrada spune: „Fiindcă a fost primul videoclip pe care l-am filmat, emoțiile au fost foarte mari. Am fost fascinată de povestea videoclipului, iar cu oamenii din echipă m-am înțeles foarte bine, cu unii dintre ei am rămas și în legătură. Le mulțumesc că au avut răbdare să îmi explice fiecare cadru pe care l-am filmat, că m-au făcut să mă simt extraordinar și că au făcut să-mi fie totul ușor.”

În urmă cu aproape doi ani, Andrada Precup a adus pe scena de la X Factor emoție, bucurie și lacrimi. Tânăra artistă a reușit să cucerească o țară întreagă cu timbul ei special, dar și cu pasiunea sa pentru muzică, iar aceste lucruri i-au adus și marele premiu, fiind marea câștigătoare a sezonului 9. Andrada a mai participat în urmă cu cinci ani la emisiunea concurs „Românii au talent”, unde a interpretat piesa „Memories” (Nicole Cherry). În 2021, Andrada Precup a colaborat pentru prima dată cu ADDA și au lansat împreună colindul „De Crăciun”.