Black Rhino Radio & glo™ lanseaza seria de expozitii OUT OF NOWHERE

Black Rhino Radio și glo™ lansează seria de expoziții OUT OF NOWHERE, un proiect de durată, prin intermediul căruia studioul Black Rhino Radio se transformă într-un spațiu expozițional, deschis publicului larg, pentru promovarea artiștilor din zona artelor vizuale.

Partenerul proiectului pe întreaga sa durată este Cartierul Creativ. Prima expoziție din această serie a fost inaugurată deja pe 29 ianuarie și este disponibilă pentru vizitare.

Proiectul OUT OF NOWHERE își propune să readucă în atenția publicului simbioza dintre muzică și artele vizuale, importanța acestei legături în logica audio-vizuală și modul în care cele două forme de artă lucrează împreună. Fiecare expoziție va sta în studioul Black Rhino Radio timp de 30 de zile și poate fi vizitată în orele de program ale radioului. În acest fel, vizitatorii vor interacționa deopotrivă cu expoziția, cu muzica și cu atmosfera specifică unei stații de radio online.

OUT OF NOWHERE și-a deschis porțile pe 29 ianuarie cu vernisajul expoziției ”in the back of my mind” a fotografului Andrei Șerban. Lucrările selectate invită privitorul la o călătorie în subconștientul artistului și creează o conexiune între spațiul privat al minții și cel public al manifestării artistice. ”in the back of my mind” este o punte între formă, trăirea artistică interioară și fond, modul de exprimare și relația cu vizitatorul, pe care artistul își dorește să o clădească și să o exploreze.  

“Nu mă simt pregătit, niciodată nu voi fi — și cu expoziția asta încerc să accept asta; în ea se va regăsi munca mea ca fotograf din ultimii 2 ani, sub formă de printuri 40×30. Sper că, după ce vedeți aceste poze și le dezbrăcați de concept, stilistică, compoziție  — după ce găsiți explicații pentru toate detaliile acestora — să rămâneți cu un grăunte din ceva inexplicabil pe care îl duceți acasă, îl plantați în spatele minții voastre și îl lăsați sa crească”, spune Andrei Șerban

OUT OF NOWHERE este un proiect comun al Black Rhino Radio și glo™, prin care cele două brand-uri își propun să susțină noua generație de artiști vizuali. Prin intermediul acestei colaborări, artiștii beneficiază de sprijin în producerea expoziției și de un spațiu de expunere viu, nealterat de presiunile unui deziderat comercial. Cele două entități nu vor interveni în procesul creativ sau de selecție a lucrărilor, ci își propun să ofere un mediu de expunere și să lucreze împreună pentru promovarea conceptului pe care fiecare artist îl va expune publicului.

Expoziția a început odată cu vernisajul de pe 29 ianuarie și va ramâne deschisă în studioul Black Rhino Radio din General Constantin Cristescu nr. 12 până pe 25 februarie, de luni până vineri, între orele 13:00-19:00.

Black Rhino Radio este un proiect care promovează artiștii, muzica și cultura din spatele sunetului. Cu o experiență în muzică și arte vizuale de mai bine de 15 ani, echipa din spatele proiectului și-a propus să facă auzite vocile artiștilor consacrați, dar și ale celor emergenți.

(18+) glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.

Andrei Șerban:
Portofoliu: www.serban.work
Instagram: www.instagram.com/locally.unknown 

Black Rhino Radio:
Website: blackrhinoradio.com 
Instagram: www.instagram.com/blackrhino_radio
Facebook: www.facebook.com/blackrhinoradio

glo™ Romania:
Website: glo.ro 
Instagram: www.instagram.com/glo_romania
Facebook: www.facebook.com/glo.romania

Cartierul Creativ:
Website: cartierulcreativ.ro
Instagram: www.instagram.com/cartierulcreativ
Facebook: www.facebook.com/cartierulcreativ