Crestere record in industria de brokeraj credite ipotecare

Luna octombrie 2019 a doborat toate recordurile Kiwi Finance, fiind declarata cea mai buna luna din istoria companiei.

Cu o rata de aprobare de 89% si dosare de creditare aprobate depuse la banci in valoare de 44.5 milioane euro, rezulta ca liderul pietei de brokeraj credite a initiat credite ipotecare reprezentand 20% din totalul creditelor ipotecare din Romania in luna octombrie.

Industria de brokeraj credite din Romania contribuie actualmente cu cca 18% din totalul creditelor ipotecare acordate de banci, fara sa le includem aici pe cele acordate pentru programul Prima Casa. Unul dintre cei mai mari brokeri de credite de pe piata, Kiwi Finance, a raportat in primele 6 luni ale acestui an o crestere semnificativa de 21% a volumului de dosare credite fata de aceeasi perioada a anului trecut. Insa Octombrie 2019 a fost cea mai buna luna din istoria Kiwi Finance – a trimis bancilor spre aprobare credite in valoare de 44.5 milioane euro, din care 90% credite ipotecare si 10% credite de nevoi personale. Deja cu o rata medie de aprobare de 89%, atinsa in 2019, luna trecuta Kiwi Finance a initiat credite ipotecare reprezentand 20% din totalul creditelor ipotecare din Romania. 

Anca Bidian – CEO Kiwi Finance: „Cum am reusit sa avem aceasta crestere spectaculoasa? Practic cea mai buna luna din istoria companiei noastre a fost posibila datorita urmatorilor factori:
1.Cresterea eficientei prin filtrele si procesele interne pe care le implementam inainte sa trimitem efectiv solicitarile catre banci.
2.Reteaua noastra de brokeri prezenti in 65 sucursale pe teritoriul intregii tari are o expertiza si o maturitate unica in piata atat ca volum de cazuistica, cat si ca portofoliu de solutii de creditare.
3.Incep sa se finalizeze imobilele din proiectele incepute anul trecut, in acelasi timp fiind lansate noi si noi proiecte imobiliare mari in toate orasele cu dinamica economica. Iar acest lucru alimenteaza, fara sa indestuleze, o cerere solvabila si sanatoasa de credite ipotecare, ceea ce duce la un traseu crescator dar controlabil al vitezei de creditare.

Cred ca fara perturbatii externe semnificative acest ritm va continua, fiindca in Romania avem nu numai o cerere dar si o nevoie consistenta de locuinte iar ritmul actual de constructii – desi crescut – inca nu acopera cererea existenta. Inca ceva: in ultimii doi ani am primit cele mai multe cereri de credite ipotecare din diaspora, 30% crestere in 2018 si 50% crestere in 2019 fata de anii anteriori. Iar 90% dintre solicitari au venit din UE, din partea persoanelor cu studii superioare, plecate de 6-8 ani din tara, acestea cumparand preponderent in Bucuresti si Vestul tarii.”

Conform surselor INS si GFK distributia creditarii in Romania este direct proportionala cu gradul de dezvoltare economica, venitul mediu si puterea de cumparare. Astfel, comparativ cu Bucurestiul care absoarbe aproape jumatate din totalul dosarelor intermediate, Ardealul are 4 orase cu venituri peste media nationala si 8 orase cu putere de cumparare mai mare decat media nationala, Muntenia are 2 orase cu venituri si putere de cumparare peste medie, Dobrogea este in media nationala, in timp de Moldova are un singur oras cu venituri peste medie, insa niciunul cu putere de cumparare peste media nationala.

Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, estimeaza ca doar vanzarile Kiwi Finance din 2019 vor atinge nivelul intregii industrii de brokeraj de acum cativa ani. Mai exact, in intervalul Ian-Iun 2019 vanzarile totale de credite ale companiei au fost de aproape 400 milioane lei, din care 44% in Bucuresti, 46% in Ardeal, 5% in Sud, 3% in Moldova si 2% in Dobrogea. Cifra de afaceri a crescut in primul semestru cu 24% pana la aproape 10 milioane lei.