Cum poate duce o idee inovatoare la o organizatie inovatoare

Afacerea Herbalife a început cu un singur om și o idee nouă – să ofere oamenilor ceva ce își doreau, dar într-un mod care nu fusese făcut până atunci. Acest om a fost Mark Hughes, fondatorul, liderul și primul distribuitor Herbalife. Planul său a fost să creeze produse pentru managementul greutății cu un gust excelent, susținute de știință și să le vândă direct clienților, dar cu un bonus suplimentar de a lucra cu ei pentru a utiliza produsele ca parte a unui stil de viață sănătos și activ.

Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria și Bulgaria consideră că este necesar ca organizațiile să încurajeze colaborarea și inovația pentru a se dezvolta.

“Conceptul lui Mark Hughes, din urmă cu peste 40 de ani, este acum realitatea a milioane de distribuitori Herbalife din peste 90 de piețe la nivel global – oameni a căror pasiune pentru un stil de viață sănătos și activ a devenit un job în sine. Aceste persoane dedicate nu numai că și-au construit echipe de vânzări și afaceri pentru ei înșiși, dar în fiecare zi își îndrumă clienții și organizațiile pentru a-și trăi viața la cel mai înalt nivel. Clienții lor devin parte dintr-o comunitate, primesc susținerea și motivația de care au nevoie pentru a-și atinge obiectivele de sănătate, fie că este vorba de consiliere individuală sau de înscrierea în cluburi de fitness și wellness”, a declarat Romeo Căzănescu.

De-a lungul anilor, afacerea s-a extins și a devenit un brand global, atingând vânzări nete de 5,2 miliarde de dolari în anul fiscal 2022. „Am abordat noi categorii de produse, dincolo de managementul greutății, pentru a include îngrijirea pielii, nutriția personalizată și nutriția sportivă – aceasta din urmă fiind folosită de sportivi de elită din întreaga lume. Suntem, de asemenea, mândri că utilizăm cele mai bune tehnologii inovatoare și cercetare științifică pentru a crea peste 2.000 de produse în cele șase unități de producție, susținute de cele opt laboratoare de control al calității, care au cel mai înalt nivel de acreditare (ISO 17025), reflectând respectarea strictă a standardelor de vârf din industrie”, a mai spus Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria și Bulgaria.

Împreună construim mai bine
După cum arată recenta serie video „Inside Herbalife„, feedback-ul de la distribuitori este esențial pentru inovație. “Ne uităm la date și informații de marketing valoroase, dar feedbackul distribuitorilor și clienților Herbalife ne-a ghidat întotdeauna planificarea. Distribuitorii noștri sunt cei care ne pot spune unde se află “golurile” de pe piață și, cel mai important, cum îi putem ajuta să le fie alături mai bine clienților”, a subliniat Romeo Căzănescu.

Menținerea în viață a spiritului antreprenorial și inovator
Pentru companiile care există de zeci de ani, cum ar fi Herbalife, inovația trebuie să fie continuu integrată în ADN-ul lor.

Pentru a menține inovația vie, Herbalife are un program global dedicat numit „The Greenhouse” – un forum online unde angajații pot propune noi idei, dar se pot primi și comentarii din partea altor persoane pentru a contribui la dezvoltarea și testarea acestor idei. Romeo Căzănescu spune că: „Aceste idei pot duce la rezultate importante care aduc plus valoare companiei. La centrul nostru de distribuție din Venray, Olanda, întreaga forță de muncă este încurajată să petreacă cel puțin 20% din timp gândindu-se la ceva ieșit din comun în cadrul “taberelor noastre de inovare”, unde vin cu idei creative care ar putea contribui la îmbunătățirea activității noastre. Credem că o idee bună poate veni de la oricine și de oriunde”.

Herbalife s-a angajat să dezvolte procesele și serviciile pentru a îmbunătăți acreditările de sustenabilitate și pentru a asigura că acestea sunt mai bune cu planeta. „O idee deosebit de bună, venită de la echipa Venray, îi face să lucreze în prezent în parteneriat cu un producător de hrană pentru animale care preia shake-urile înlocuitoare de masă Formula 1 nevândute, care altfel ar fi fost eliminate, și le folosește în produsele sale, ajutându-ne să creăm o abordare mai circulară a deșeurilor”, a menționat Romeo Căzănescu.

Inovație peste tot și pe orice platformă
Herbalife este un brand care îmbrățișează tendințele și tehnologiile emergente pentru a se asigura că oferă tot ce este mai bun clienților săi. Fie că este vorba de crearea de produse care utilizează noi surse de proteine și ingrediente inovatoare sau de dezvoltarea unei noi platforme digitale end-to-end care va face ca servirea clienților și gestionarea afacerii să fie mult mai ușoară pentru distribuitorii Herbalife, se caută în mod constant cele mai inovatoare idei.

Această transformare digitală le oferă distribuitorilor Herbalife instrumentele care facilitează demararea, gestionarea și dezvoltarea unei afaceri moderne, astfel încât aceștia să se poată concentra pe lucrul cu și mai mulți oameni care au nevoie de sprijin pentru a-și atinge obiectivele.

Romeo Căzănescu crede cu tărie că organizațiile trebuie să încurajeze colaborarea și generarea de idei între departamente, să investească în sisteme care să faciliteze activitatea și să sărbătorească succesele mari și mici în materie de inovație: “Prin dezvoltarea unei culturi care valorizează inovația, vă puteți ajuta afacerea să fie înaintea celorlalți și să obțină un succes pe termen lung. Dedicată inovației, Herbalife continuă să ofere produse și soluții semnificative care contribuie la succesul companiei, lăsând în același timp un impact pozitiv asupra lumii”.