
Cei care au dorit să vadă cu ochii lor cum se produce iaurtul Danone au avut ocazia să pășească în fabrica din București, în cadrul evenimentului anual „Ziua Porților Deschise”, care a avut loc la finalul săptămânii trecute.
Curioșii au putut să afle direct de la angajații Danone ce a construit compania în România în ultimii 20 de ani, pornind de la cei 100 de ani de expertiză în iaurturi, acumulați la nivel internațional.
Toate întrebările și-au găsit răspuns pe drumul iaurtului din fabrică: ce conține cu exactitate iaurtul, ce se întâmplă cu laptele provenit de la fermierii români de când intră cisterna pe poarta fabricii și până la obținerea produsului final, cum se asigură calitatea și siguranța alimentară. Fabrica Danone este singura fabrică de iaurt din capitală și singura unde se organizează periodic vizite pentru copii și adulți.
„Laptele este inima acestei fabrici, iar noi nu doar că îl cumpărăm, dar îi și ajutăm pe fermieri să-l producă. Luăm anual 60 de milioane de litri de lapte, atât de la ferme mari, cât și de la ferme mici și individuale, cu câteva vaci. În fiecare zi producem 1 milion de iaurturi care pleacă nu doar în România, ci și în alte 13 țări din Europa, toate la aceeași calitate”, declară Eduard Jerca, Manager Departament Lapte Danone România.
În ultima perioadă, interesul românilor pentru ingredientele din care sunt produse alimentele, cât și pentru procesul de producție, este din ce în ce mai mare, astfel că vizita în fabrică s-a dovedit o experiență de învățare atât pentru cei mici, dar și pentru cei mari.
„Pentru mine, a fost ceva nou să văd cum se fabrică iaurtul, nu am încercat nici măcar să îl prepar în casă, deși auzisem niște rețete. Când am ajuns la fabrică eram interesată de procesul de fabricație, voiam să știu dacă în iaurt se pune lapte, pentru că am auzit tot felul de variante, însă acum nu mai am niciun dubiu. De asemenea, voiam să aflu care sunt regulile de igienă, iar din acest punct de vedere am văzut că în fabrică există o strictețe foarte mare. În urma unei astfel de experiențe, am mai multă încredere în produsele companiei, pentru că am avut ocazia să văd direct ce se petrece în spate, dincolo de un ambalaj pe care îl vedem la raft și de gustul pe care îl simțim când mâncăm”, a declarat Adriana, participantă la Ziua Porților Deschise.
Alin, un alt participant la eveniment, a afirmat: „Este prima oară când vizitez o fabrică de iaurturi. Mi se pare utilă participarea la astfel de evenimente, întrucât descoperi lucruri noi, cum ar fi faptul că termenul de valabilitate mai mare a produselor este determinat de producția iaurtului în condiții de igienă maximă”.
Alături de consumatori, la eveniment au participat și câțiva susținători ai acestuia, Crina Coliban, consilier în parenting, Oana Trifu Bulzan, lifestyle blogger și Dr. Mihail Pautov, medic chirurg generalist.
„M-am bucurat mult să primesc invitaţia aceasta, pentru că noi, părinții, avem imensă nevoie să ne informăm din surse corecte, sigure, ştiințifice, atunci când e vorba despre copiii noştri. Să văd că o fabrică de iaurturi, în condițiile în care lactatele sunt alimentul preferat pentru foarte mulți copii, ne primeşte în inima ei şi ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în spatele ambalajului e o bucurie mare”, a spus Crina Coliban.
În urma vizitei, Oana Trifu Bulzan a declarat: „A fost o plăcere să particip la Ziua Porților Deschise alături de alți vizitatori, persoane preocupate de alimentația sănătoasă, mulți părinți care își doresc să le ofere copiilor tot ce e mai bun, dar și angajați ai fabricii, vizibil pasionați și încrezători în produsul lor. M-am bucurat să văd că procesul de producție a iaurtului este transparent, dar atent controlat prin tehnologie de ultimă generație. Sunt mai convinsă ca oricând că iaurtul este un aliment excelent de introdus în alimentația noastră”.
„A fost uimitor să văd contribuția tehnologiei la procesul de pregătire a iaurtului. Pentru că pe linia de producție mâna omului nu ajunge să atingă produsele, iaurturile sunt produse în condiții de igienă maximă, care asigură un termen de valabilitate mare a produselor, dar și calitatea materiei prime. Felicit compania pentru astfel de inițiative și îi încurajez pe toți cei curioși să participe și la edițiile viitoare ale evenimentului, pentru a fi mereu siguri de alimentele pe care aleg să le consume, pentru sănătatea lor și a familiilor lor”, a spus Dr. Mihail Pautov.
Vizitele în fabrica Danone din București vor continua pe parcursul anului urmator, prin programul „Vino acasă la Danone”, dedicat copiilor din clasele I-VIII, dar și studenților și partenerilor de business
Pentru informaţii actualizate despre următoarele vizite, puteți accesa periodic: www.danone.ro sau www.facebook.com/DanoneRomania.
Despre Danone România
Danone România este lider de piaţă pe segmentul iaurturi. Compania are în portofoliu zeci de sortimente de produse, realizate în majoritate în fabrica din Bucureşti, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români. Fabrica Danone din Bucureşti a produs local primele iaurturi în 1999.
Danone România face parte din compania Danone, activă în domeniile: produse lactate proaspete, produse pe bază de plante, ape minerale îmbuteliate și nutriție specializată. Danone a făcut primul pas pe piaţă în Barcelona încă din 1919, când Isaac Carasso a început să vândă primele iaurturi în farmacii, ca un leac pentru infecţiile intestinale, care afectau în special copiii.
Astăzi, compania îşi urmăreşte misiunea de a ajuta un număr cât mai mare de oameni să-şi construiască, să-şi menţină şi să-şi protejeze capitalul de sănătate, oferind produse sigure, gustoase şi de cea mai bună calitate, menite să fie alegeri sănătoase cu bună densitate nutriţională şi să adreseze nevoile diferitelor comunităţi.
Cele mai renumite mărci Danone includ iaurturi probiotice (Activia, Actimel), produse pentru copii (Danonino, Disney), mărci de răsfăţ (Danette, Cremosso) şi gamele Danone cu iaurt simplu şi cu fructe, aşa cum sunt în România Natural şi Delicios.
