De 50 de ani, DERO improspateaza Romania cu toata bucuria

DERO sărbătorește anul acesta 50 de ani alături de consumatoarele din România și lansează campania aniversară „De 50 de ani, DERO împrospătează România cu toată bucuria”.

Mereu aproape de consumatori prin produsele și campaniile dezvoltate, DERO recunoaște meritele femeilor care zi de zi fac totul cu optimism și dorește să le mulțumească pentru bucuria pe care o aduc celor din jur.

„Cu o traditie de peste 50 de ani in Romania, DERO este o marca romaneasca care ramane de actualitate prin apropierea de consumatoarele sale. Prin campania aniversara, dorim să le mulțumim tuturor femeilor din România, care prin bucuria lor fac lumea mai bună pentru cei din jur. De aceea le-am pregatit multe surprize, care încep cu lansarea ambalajului de sărbătoare DERO 2în1 Levănțică și Iasomie si continuă prin numeroasele premii din promoția națională.”, a declarat Monica Tamaș, Senior Brand Building Category Manager Laundry, Unilever South Central Europe”

Campania a debutat pe 20 septembrie, cu lansarea în magazine a unor ambalaje de sărbătoare şi a unei promoţii naţionale, care se va încheia la data de 31 decembrie 2016.

În cadrul promoției, consumatoarele DERO pot câștiga pe loc surprize proaspete din partea ambasadoarei campaniei, prin simpla trimitere a unui “” la numărul de telefon 1899 (tarif normal).

În plus, la achiziția oricărui produs marca DERO și înscrierea prin SMS la 1899 a numărului bonului fiscal și al magazinului de unde a fost achiziționat produsul, acestea pot câștiga în fiecare zi unul din cele 5.000 de produse DERO 2în1 lichid de 1,4 l sau marele premiu de 50.000 RON, pentru multe momente de bucurie și prospețime.

DERO le-a pregătit surprize și consumatoarelor active pe Facebook. Prin împărtășirea unui motiv de bucurie, acestea vor putea câștiga numeroase premii.

În campania promoțională sunt incluse toate produsele DERO, precum şi cele cu etichete sau benzi promoționale atașate. Mai multe detalii despre campanie puteţi găsi pe pagina de Facebook DERO.

Despre DERO
Cu o tradiţie de 50 de ani, DERO este o marcă românească modernă care a purtat dintotdeauna o mică parte din România în numele său – care provine de la „Detergent al României”. Lansat pe piaţa din România în 1966 ca produs al fabricii de detergenţi din Ploieşti, DERO a ajuns în timp să devină marca sinonimă cu „detergentul”.

Brandul DERO a fost achiziţionat în anul 1995 de compania Unilever, moment care a marcat începerea procesului de inovaţie prin modernizarea produsului, a ambalajului şi alinierea la standarde occidentale, dar totodată şi păstrarea specificului 100% românesc.

DERO a simțit în permanenţă nevoile consumatorilor săi, în anul 2000 fiind prima marcă din România care a lansat un produs “2 în 1”.

Campaniile DERO sunt memorabile – fie că a fost vorba despre “Cele mai frecvente 99 de pete” sau despre “Spală Românește”, momentele din viaţa brandului DERO sunt şi acum rememorate de consumatorii români.