De jur imprejurul lumii, o calatorie alaturi de cafeaua LAVAZZA

Tradiție, intuiție, pasiunea pentru a experimenta și pentru calitate.

Acestea sunt doar câteva dintre valorile pe care Lavazza le are în comun cu maeștri bucătari italieni și internaționali: angajamentul companiei față de excelență și dedicarea ei pentru cercetare și inovație își găsesc perechea perfectă în lumea gastronomiei de top.

Cafeaua de calitate se obține dintr-un amestec foarte atent de ingrediente, competențe tehnice și un gram de intuiție care să adauge acel ceva „extra” deosebit, produsului. Acest mod de lucru creativ – atenția pentru calitatea ingredientelor, priceperea și imaginația – este identic cu cel pe care bucătarii-șef le folosesc în fiecare zi atunci când creează felurile pentru care au devenit renumiți. Această similitudine subliniază motivul pentru care relația dintre Lavazza și gastronomia de top s-a dezvoltat atât de natural. Cafeaua a fost și rămâne un ingredient de inspirație pentru bucătarii internaționali, care au răspuns întotdeauna cu pasiune și imaginație la orice provocare creativă propusă de producătorul de cafea din Torino.

Lavazza a început să colaboreze cu maeștri bucătari în 2001 și, de atunci, s-a concentrat pe îmbunătățirea modului de preparare a cafelei, propunând noi modalități de a o savura și ridicând-o la rangul de formă de artă culinară.

Inovatorul spaniol Ferran Adriá a fost primul mare bucătar care și-a unit forțele cu Lavazza, colaborarea lor începând încă din 2002. Primul rezultat al colaborării a fost Èspesso, prima cafea solidă din lume. Ca un grup de alchimiști, echipa Training Center-ului Lavazza din Torino alături de echipa lui Adrià s-au îmbarcat într-o călătorie printre arome, care a dus la crearea Lavazza Coffee Design, un adevărat laborator de creare de noi tehnici și instrumente special pentru savurarea cafelei în moduri inedite. Prin cea mai recentă colaborare, Coffee Sapiens, Lavazza și-a adus propria contribuție la marele proiect al lui Ferran Adrià, Bullipedia, enciclopedia dedicată bucătăriei gourmet occidentale. Nu în ultimul rând, compania a colaborat cu inovatorul spaniol în crearea unei filosofii a aromei și a unei noi modalități de a consuma mâncarea, transpuse în realitate prin conceptul inedit al restaurantului CONDIVIDERE, din Nuvola, noul sediu al Lavazza din centrul orașului Torino.

Din Spania în Australia… călătoria noastră continuă alături de unul dintre cei mai noi ambasadori Lavazza, Jock Zonfrillo, proprietar și chef al Restaurantului Orana (Restaurantului anului 2018 din Australia, conform Gourmet Traveller) și a restaurantului înfrățit, Bistro Blackwood. Jock este convins că gustul amar al cafelei este ceea ce o transformă într-un ingredient vedetă pentru gătit și este pasionat să împărtășească cum un simplu bob de cafea poate fi cheia unora dintre cele mai spectaculoase feluri de mâncare.

Francezul Lionel Giraud, chef al faimosului restaurant „La Table Saint-Crescent” din Narbonne, a creat o aromă puternică și fără precedent: uleiul de măsline Lionel Giraud cu cafea Lavazza, o combinație de ulei de măsline 100% organic și cafea Lavazza preparată la rece. Acest produs inedit se aliniază tendințelor actuale, în care cafeaua devine o componentă a numeroase produse gastronomice și băuturi, de la băuturi alcoolice precum berea, whiskey-ul și tequila, până la produse de cofetărie sau bomboane gumate.

Ajunși în Italia, lista de bucătari Lavazza capătă noi dimensiuni, Davide Oldani, Carlo Cracco, Norbert Niederkofler, Loretta Fanella, Alfredo Russo și Pietro Leemann fiind doar câțiva dintre ambasadorii companiei.  Fără îndoială, însă, Massimo Bottura rămâne unul dintre cei mai cunoscuți: ambasador al brandului Lavazza din 2013, bucătar cu 3 stele Michelin recunoscut la nivel mondial, el împărtășește din viziunea sa creativă cu Lavazza pentru a dezvolta noi moduride a înțelege cafeaua, dintr-o perspectivă a calității, inovației și excelenței.

Lavazza și gastronomia de top
De-a lungul anilor, Lavazza a dus aroma cafelei autentice italiene peste tot în lume, continuând să seteze noi tendințe și să exploreze constant noi căi de a savura cafeaua, chiar și în lumea gastronomiei.

Divizia Lavazza de experimentare cu produse a apărut odată cu fondarea Training Center-urilor Lavazza, în 1979. Acest segment al companiei a creat o serie de produse potrivite pentru a fi servite la bar ce – s-au dovedit foarte populare, inclusiv o colectie de rețete cunoscute drept “I Piaceri del Caffè” („Plăcerile Cafelei”). În fiecare an, colecției de rețete Lavazza i se adaugă noi și noi concepte și idei.

Mai târziu, Lavazza și-a transferat pasiunea pentru experimentare și în zona gastronomică, iar în 1996, compania a încheiat un parteneriat cu Slow Food, o organizație care împărtășește pasiunea Lavazza pentru tradiție și calitate. Ulterior, Lavazza a început să lucreze cu Universitatea de Științe Gastronomice din Pollenzo, prima universitate dedicată în întregime mâncării și gastronomiei, fondată de Slow Food. Astăzi, parteneriatul cu Universitatea include câteva proiecte de cercetare și dezvoltare, inclusiv în cadrul Training Center-ului din Torino, care este folosit de către instituție ca un campus satelit pentru programul de Master în Studiul Cafelei.

Pe măsură ce Lavazza și-a consolidat poziționarea în lumea culinară, compania a început să își crească nivelul de cunoștințe, adoptând spiritul inovator și îndrăzneț al maeștrilor bucătari italieni și internaționali, marcând începutul acestei călătorii.

Lavazza colaborează, de asemenea, cu câteva evenimente culinare importante, cum ar fi Identità Golose din Italia și Festivalul Off (Festivalul de mâncare omnivoră) din Franța.  

Despre Grupul Lavazza
Înfiinţată în 1895 la Torino, compania Lavazza este deţinută de familia Lavazza de patru generaţii. Considerat unul dintre cei mai importanți prăjitori de cafea din lume, Grupul operează în prezent în peste 90 de ţări printr-o reţea vastă de subsidiare proprii şi distribuitori, exportând aproximativ 63% din producţia sa totală. Lavazza are aproape 4.000 de angajaţi  şi o cifră de afaceri ce depăşeşte 2 miliarde de euro (estimat pentru 2017).

Lavazza a inventat conceptul de amestec – sau, cu alte cuvinte, arta combinării diferitelor tipuri de cafea din diferite zone geografice – în primii săi ani și continuă să fie o trăsătură distinctă a majorității produselor sale. Compania are peste 30 de ani de experienţă în producţia şi vânzarea de sisteme şi produse de cafea porţionată. Lavazza a fost prima companie italiană care a oferit sisteme de pregătit espresso cu capsule. Acum, Lavazza este prezentă în toate segmentele de business: cafea pentru acasă, segmentul away-from home şi segmentul serviciilor de cafea pentru medii profesionale, concentrându-şi atenţia către inovarea sistemelor şi tehnologiilor de consum.

Lavazza și-a consolidat poziția în piață și prin încheierea unor parteneriate valoroase, în perfectă armonie cu strategia de brand. Astfel Lavazza este partenerul Turneelor de Tenis de Mare Șlem din lume, dar și partenerul unor evenimente artistice și culturale, colaborând cu muzee precum Guggenheim din New York, The Hermitage State Museum din St. Petersburg, Russia și Galeria Națională Victoria din Melbourne.

Companiile care fac parte din Grupul Lavazza includ Carte Noire Franța și ESP (achiziționată în 2015 și respectiv în 2017), Merrild Danemarca (2016), Kicking Horse Coffee din America de Nord (2017), Nims din Italia (2017) și Blue Pod Coffee Co din Australia (2018). La finalul lui 2018, ulterior unei achiziții, afacerea Lavazza Professional a fost creată, incluzând Office Coffee Sector (OCS) și sistemele de vending Flavia și Klix.