De trei generatii, elevi din ciclul primar participa la mișcarea nationala Si eu traiesc sanatos! – SETS

Mișcarea națională „Si eu traiesc sanatos!” – SETS, inițiată în anul 2011 de către Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România, promovează în rândul elevilor, nutriția echilibrată, activitățile fizice, sportul, starea de bine. În cei 13 ani de la lansare, 3 generații de elevi din ciclul primar au putut avea acces la cunoaștere și activități educaționale practice care au contribuit direct la crearea obiceiurilor de stil de viață sănătos al acestora.
Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din București este una dintre marile unități de învățământ care s-au implicat în SETS încă de la lansare, cadrele didactice angrenând în fiecare an sute de elevi în toate activitățile proiectului. Evenimentul „De peste un deceniu împreună în SETS!” a reunit peste 1.000 de elevi talentați care au cântat și au dansat în cadrul spectacolului aniversar, marcând reușita implicării lor în acest proiect național.

Școala și echipa sa de profesori au primit Cupa și Diploma „Partener de Excelență” de la inițiatorii mișcării naționale.

„Aplaudăm călduros și apreciem cadrele didactice de la Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu, elevii, familiile acestora pentru constanța cu care de 13 ani se implică în mișcarea națională SETS, parte din inițiativa globală Nestlé for Healthier Kids. În calitate de Partener Fondator susținem de la lansare acest proiect, pentru ca un număr cât mai mare de elevi între 6 și 12 ani din România să poată avea acces la educație pentru un stil de viață sănătos. Continuăm, împreună!”, a declarat Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.

În acest an școlar, echipa Fundației PRAIS dezvoltă activitățile SETS în peste 145 de orașe și localități din 18 județe. În total, peste 50.000 de elevi din 380 școli primare au putut avea acces gratuit la instrumentele de învățare rapidă, la materialele educaționale video și la informațiile promovate pe platformele social media SETS.

,,Mișcarea națională <<Și eu trăiesc sănătos! – SETS>> este unul dintre cele mai longevive proiecte sociale bazate pe comunitate de la noi din țară. Metodologiile noi de învățare pe care le-am creat și le îmbunătățim în fiecare an continuă să implice masiv copiii, cadrele didactice și familiile acestora! Alături de partenerii noștri continuăm acest demers educațional de amploare, care formează din copilărie obiceiurile de stil de viață sănătos. Le suntem recunoscători tuturor și le mulțumim!”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Pe parcursul celor 13 ani de la lansarea mișcării SETS, peste 460.000 de elevi, începând cu clasele pregătitoare și până la clasele a-IV-a, familiile acestora au putut avea acces gratuit la informațiile și activitățile educaționale SETS. Metodologiile SETS create de echipa Fundației PRAIS au fost recunoscute ca model de bună practică internațional, în cadrul EPODE. Proiectul a fost premiat în repetate rânduri.
Din anul 2019, Mișcarea Națională SETS este parte a inițiativei globale Nestlé for Healthier Kids.

De trei generatii, elevi din ciclul primar participa la mișcarea nationala Si eu traiesc sanatos! – SETS

De trei generatii, elevi din ciclul primar participa la mișcarea nationala Si eu traiesc sanatos! – SETS

Despre Fundaţia PRAIS
Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 22 de ani, susţine cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educaţie, dezvoltare personală și cultură. De asemenea, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovaţie, competitivitate şi etică.

Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente; îngrijirea cu responsabilitate a animalelor de companie. Programele locale sau cross-countries au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauzelor sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

Despre Nestlé
La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for a Waste Free World, Nestlé for Healthier Kids și Nestlé Needs YOUth. Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania urmărește ca, până în 2030, să aibă impact zero asupra mediului în toate operațiunile sale.