Elevii constanteni pot castiga 10.000 lei pentru proiecte dedicate comunitatii

După ce au învățat cum să folosească în siguranță gazul și electricitatea, 300 de elevi constănțeni pot câștiga 10.000 de lei pentru proiecte în sprijinul comunității.

Elevii de clasa a IV-a, care au participat în programul “Întâlnire cu energia”, pot înscrie, până pe 15 iunie, proiecte ce vizează folosirea eficientă a resursele de energie, economia de energie sau protecția mediului înconjurător.

Concursul numit Câștigă cu Metano și Electro este parte din programul derulat de ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei Naționale, prin care 2.500 de elevi învață despre tipurile de energie, parcursul gazului natural de la extracţie până acasă, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural și a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.

Prin intermediul a două lecții interactive, cei mici au luat parte la aventurile fantastice ale lui Metano, o moleculă de gaz creată chiar de către o elevă, participantă la prima ediție a programului, în 2007. De curând, odată cu intrarea companiei ca furnizor pe piața de electricitate, Metano și-a făcut un nou prieten – Electro.

Programul “Întâlnire cu energia” va ajunge la 2.500 de elevi din 75 de școli din județele București şi județele Constanța, Argeș, Buzău, Iași, Sibiu, Călărași și Ialomița.“Întâlnire cu energia”, aflat la ediția a XII-a, este parte din platforma de responsabilite socială a companiei și ilustrează preocuparea constantă pentru educație. Lansat în 2007 și derulat în fiecare an în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, programul s-a adresat unui număr de peste 35.000 de elevi de clasa a IV-a, din toate județele din sudul țării. Aproximativ 150 de voluntari, angajați ai companiei s-au implicat până acum în acest program, investind peste 3.000 de ore de voluntariat.

Regulamentul concursului „Câștigă cu Metano și Electro”se poate regăsi pe website-ul Asociației Hands Across Romania.

Despre ENGIE Romania
Grupul ENGIE (fost GDF SUEZ) este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice.ENGIE Romania este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,7 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 19.000 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 3.700 de angajaţi.

Despre Hands Across România
www.handsacross.ro
Asociaţia Hands Across România (HAR) este o organizaţie non-guvernamentală, membră a Alianţei pentru Sănătate din România şi care acţionează ca un “hub” între societatea civilă şi instituţiile guvernamentale şi/sau sectorul privat. Organizaţie cu caracter apolitic, non-profit, non-discriminatoriu pe criterii sociale, religioase, sexuale, etnice, de naţionalitate sau filosofice, HAR a fost înfiinţată în 2005 ca urmare a participării membrilor fondatori la un schimb de voluntariat european în cadrul unui proiect de prevenire a traficului de persoane în România. În prezent, asociaţia implementează proiecte menite să aducă o valoare adăugată serviciilor sociale, culturale şi educaţionale, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor în care activează.