Fata cu Vioara de Cristal, furtuna lui Antonio Vivaldi care a stralucit pe scena Romanii au Talent

Raluca Răducanu cunoscută ca Fata cu Vioara, a uimit publicul la „Românii au Talent”, sezonul 11, atât cu momentul ei special și ținuta strălucitoare, cât şi cu vioara lucrată manual cu peste 100.000 de pietre Swarovski, dar și cu simțul umorului.

Numărul muzical de excepție l-a reprezentat piesa Storm de Antonio Vivaldi reinterpretată într-un mod inedit.

Întregul moment poate fi vizualizat aici.

“Dintotdeauna am visat să strălucesc alături de vioara mea pe scenă. Așa că am avut ideea de a o personaliza (aceasta fiind lucrată manual cu peste 100.000 de cristale Swarovski) și de a veni pe scena Românii au Talent asortând-o cu o ținută glam, pentru a retrăi emoțiile pe care un artist le are în fața publicului său”, a spus artista.

Florin Călinescu a fost cu adevărat impresionat de interpretarea și atitudinea Ralucăi: „Nu pot să mă uit la tine, fiindcă străluceşti şi la propriu şi la figurat. Tu meritai o ediţie specială, o seară întreagă. Scumpa mea, eşti o bucurie la casa omului, eşti cea mai veselă fată pe care eu am văzut-o în 5-6 ani de emisiune aici”, a spus Florin Călinescu.

Fata cu Vioara a primit patru de „DA” din partea juraţilor şi a trecut în etapa următoare. De asemenea, Andra a felicitat-o pe Raluca spunând ”Tu nu mai ai nevoie de niciun Golden Buzz că tu deja ești de aur, ești foarte talentată”.

Raluca Răducanu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, este fostă concurentă X Factor şi Eurovision, solistă şi instrumentistă în trupa The Jacks. Artista este şi membră a ONG-ului „Taxiul cu Bomboane”, o asociaţie non-profit care aprovizionează cu donaţii cămine de copii, spitale şi aziluri de bătrâni.

În mai 2020, Raluca Răducanu a demarat o inițiativă în semn de recunoștință față de eforturile medicilor şi angajaţilor din spitale care tratau pacienţii COVID-19 și a interpretat piese la vioară în incintele spitalelor. Prima prestaţie a Ralucăi Răducanu a avut loc la spitalul Colţea din Bucureşti. „A fost unul dintre momentele în care am simţit că trăiesc cu adevărat”, spunea atunci violonista.