Cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani, Fundația Herbalife Nutrition a lansat la începutul lunii decembrie competiția „Schimbă o viață chiar azi” („Change A Life Today”), în cadrul căreia au fost selectați 25 dintre partenerii săi Casa Herbalife la nivel global.
Asociația „Ana și copiii” – Casa Herbalife din România este unul dintre partenerii selectați în această competiție, al cărui obiectiv este strângerea sumei de 25.000 de dolari până pe data de 1 ianuarie 2020 pentru construirea unui nou sediu în București.
„Suntem bucuroși că „Asociația Ana și Copiii” este una dintre cele 25 de Case Herbalife selectate în această competiție. Prin acest proiect, ne propunem să susținem construcția unui nou sediu – cel mai mare centru de zi pentru copii aflați în dificultate. În ultimii 3 ani, am fost și vom continua să fim alături de acești copii și să construim un viitor mai bun pentru ei. Donația fiecăruia dintre noi reprezintă un pas înainte în realizarea acestui nou Centru Ana și Copiii, în care vor fi integrați aproximativ 200 de copii”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria şi Bulgaria.
Prin intermediul give.herbalifenutritionfoundation.org/campaign/asociatia-ana-si-copiii-romania/c258975, se pot face donații pentru construirea unui nou centru „Ana și Copiii” în București.
Angajații și membrii Herbalife Nutrition s-au implicat activ oferind ajutor Asociației „Ana și Copiii” –prin susținerea de seminarii educaționale pentru copii și părinți cu accent pe nutriție echilibrată și un stil de viață activ; prin acces la o alimentație sănătoasă, de a le oferi o nutriție zilnică și educație despre cum să facă alegerea corectă a alimentelor.
Ultima inițiativă locală Herbalife Nutrition România s-a desfășurat de curând, iar cu această ocazie, cei 50 de copii din centrul din București au primit vizita angajaților Herbalife care le-au oferit celor mici daruri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Despre Herbalife Nutrition
Herbalife Nutrition este o companie globală din domeniul nutriției. Misiunea companiei este promovarea nutriției prin schimbarea vieții oamenilor cu ajutorul produselor și a programelor de nutriție excepționale, încă din 1980. Herbalife Nutrition oferă produse de înaltă calitate, realizate pe baze științifice, consiliere individuală prin membrii independenți Herbalife Nutrition și o abordare orientată spre comunitate care îi inspiră pe clienți să adopte un stil de viață mai sănătos, mai activ.
Produsele Herbalife Nutrition pentru nutriție, gestionarea greutății, energie și fitness, precum și îngrijire personală sunt disponibile prin rețeaua de membri independenți din peste 90 de țări.
Herbalife Nutrition susține Herbalife Nutrition Foundation, o organizație non-profit care sprijină organizațiile comunitare axate pe asigurarea unei nutriții corecte. De asemenea, Herbalife Nutrition sponsorizează peste 190 de sportivi, echipe și evenimente de talie mondială la nivel global. Herbalife Nutrition are aproximativ 8.300 de angajați în întreaga lume.