IKEA lanseaza colectia limitata IKEA Art Event 2021 care aduce arta in casele tuturor

IKEA lansează colecția IKEA Art Event 2021 cu scopul de a estompa linia dintre arta înaltă și designul funcțional și de a face arta accesibilă cât mai multor oameni.

Pentru această colecție în stoc limitat, alcătuită din zece piese de design, IKEA a colaborat cu unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali: Daniel Arsham, Gelchop, Humans since 1982, Sabine Marcelis și Stefan Marx. Colecția va fi disponibilă în magazinele IKEA din toată lumea, dar și online, de la 1 aprilie 2021.

Începând cu 2015, IKEA a colaborat cu artiști din întreaga lume pentru a crea colecțiile Art Event, celebrând astfel diverse expresii ale artei prin intermediul unor tehnici și abilități variate care au dus la realizarea unor piese deosebite: de la covoare de artă țesute manual, figurine decorative din cristal, până la ilustrații, fotografii și artă stradală. Scopul acestor colecții a rămas neschimbat de-a lungul anilor – să democratizeze arta și să o facă accesibilă tuturor.

Cea de-a șasea ediție IKEA Art Event își propune să aducă arta în casele cât mai multor oameni. Pentru realizarea acestei colecții, IKEA a invitat artiști cu experiențe variate din diferite părți ale lumii precum Daniel Arsham (New York), Gelchop (Tokyo), Humans since 1982 (Stockholm), Sabine Marcelis (Rotterdam) și Stefan Marx (Berlin).

„Am ales să lucrăm cu diferiți artiști din întreaga lume pentru a reliefa complexitatea reuniunii dintre artă și design”, spune Henrik Most, Creative Leader IKEA Art Event. „Vrem să arătăm că a fi artist sau a fi designer nu presupune a te rezuma la una dintre cele două forme, ci că poți explora diverse domenii, și că această nouă mișcare are un impact semnificativ atât în design, cât și în arta contemporană”.

Colecția este formată din 10 obiecte de mobilier de interior care redefinesc felul în care ne raportăm la piesele pe care le folosim în fiecare zi, aducând astfel un tribut creativității uzuale. Colecția cuprinde corpuri de iluminat realizate de Sabine Marcelis, un ceas de perete realizat de Daniel Arsham, o lampă de masă și diverse lanterne realizate de Gelchop, o vază și o pătură realizate de Stefan Marx și decorațiuni de perete făcute de Humans since 1982.

„Fiecare articol din această colecție are o funcție practică și, în același timp, este un obiect de artă în sine. Ideea tradițională de separare a artei înalte de designul funcțional nu mai este relevantă. Cele două se îmbină fantastic împreună – acolo se întâmplă magia”, spune Henrik Most.

Pentru a facilita democratizarea artei și a impulsiona creativitatea acasă, în contextul în care accesul la artă poate fi limitat din cauza pandemiei, colecția poate fi experimentată de acasă cu ajutorul efectelor realității augmentate, disponibile prin intermediul contului de Instagram IKEA. Cei interesați se pot alătura #IKEAARTEVENT2021 pentru a-și crea propriile galerii de artă de acasă.

Artiști:
Sabine Marcelis
Sabine Marcelis, născută în Noua Zeelandă și stabilită în Olanda, este fascinată de proprietățile unice ale materialelor și de efectele pe care acestea le pot crea – de exemplu, rășina sau sticla care interacționează cu lumina. Practica ei se bazează pe proces: lucrările sale sunt realizate pe baza ideilor pe care le experimentează prin materiale, în studio. Pornind de la produs, felul în care acesta poate fi instalat și design spațial, ea se străduiește să creeze experiențe magice prin propunerile artistice pe care le prezintă.

Daniel Arsham
Daniel Arsham este un artist american multidisciplinar, a cărui operă combină arta, arhitectura și spectacolul. Are o vastă experiență în colaborarea cu alți lideri creativi în arta spectacolului, modă, design interior și arhitectură. Ultimele sale creații explorează idei legate de civilizațiile viitoare și decăderea celor existente. Arsham este cofondatorul Snarkitecture, un renumit studio de design din New York.

Humans since 1982
Humans since 1982 a fost înființat în 2009 de Bastian Bischoff și Per Emanuelsson în timp ce erau studenți la HDK Göteborg. Humans since 1982 aduce împreună arta și designul pentru a crea obiecte subversive care ridică semne de întrebare referitoare la avansul tehnologei și a naturii sale duale ca sursă de progresie și distrugere.

Stefan Marx
Stefan Marx este artist și ilustrator german care își folosește stilul distinctiv pentru a surprinde și a înfățișa mundanul din fiecare zi. El se inspiră din diferite subculturi, cum ar fi graffiti și techno, pentru a transpune arta în diferite medii, inclusiv pe modele de skateboard, picturi în ulei la scară mare și vaze de porțelan.

Gelchop
Colectivul japonez Gelchop deconstruiește obiecte pe care le utilizăm în mod curent, combinându-le cu diverse elemente pentru a le schimba funcția într-un mod amuzant, dar convingător. Lucrările și produsele marca Gelchop încurajează oamenii să privească lucrurile dintr-o perspectivă diferită, care invită la o reflecție asupra adevăratului scop al unui obiect în lume.