IKEA si Annie Leibovitz lanseaza un program de mentorat pentru tinerii fotografi

Annie Leibovitz a intrat în rolul primului Artist in Residence al IKEA în ianuarie 2023. Prin colaborarea sa cu IKEA, faimoasa artistă din domeniul fotografiei prezintă unele dintre cele mai impresionante perspective din cel mai recent Raport privind viața acasă, transpunându-le în portretele uimitoare a 25 de persoane din 7 țări din lume.

Un nou program atractiv de mentorat a fost anunțat ca fiind parte a programului Artist in Residence al IKEA: Annie Leibovitz. Cinci tineri fotografi pasionați vor avea oportunitatea unică de a fi instruiți de Leibovitz și IKEA. Aceștia vor avea aceeași sarcină creativă ca și Leibovitz: aceea de a exprima prin intermediul fotografiilor perspectivele Raportului anual IKEA privind viața acasă.

Programul de mentorat se adresează fotografilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, care sunt invitați să se înscrie între 1 și 30 iunie. Programul desfășurat în perioada iulie – noiembrie 2023 le va oferi celor cinci participanți sfaturi și sprijin din partea lui Leibovitz, mentorat din partea experților IKEA, printre care se numără și Marcus Engman, directorul de creație al Ingka Group, precum și remunerație pentru munca lor. IKEA va dezvălui mai multe informații despre modul în care va prezenta portretele finale surprinse pe durata parteneriatului cu Annie Leibovitz, iar lucrările participanților vor fi prezentate la finalul colaborării cu acest Artist in Residence.

„La IKEA, am înțeles întotdeauna că o viață de zi cu zi mai bună începe acasă. Știm că locuințele înseamnă mult mai mult decât cei patru pereți și un acoperiș. Casele sunt create de oamenii care locuiesc în ele, modelate de activitățile care le plac și de nevoile lor. Prin această oportunitate unică de mentorat cu Annie Leibovitz, ne dorim să sprijin și să încurajăm următoarea generație de fotografi. Vrem ca aceștia să vadă magia care se poate întâmpla atunci când sursa de inspirație este propria lor casă.”, a spus Belén Frau, Global Communication Manager la Ingka Group (IKEA Retail).

Aici te poți înscrie la acest mentorat chiar astăzi.

Residence IKEA: Annie Leibovitz – IKEA a fost întotdeauna la curent cu modul în care trăiesc în prezent oamenii din întreaga lume, iar Raportul său anual privind viața acasă oferă o perspectivă unică asupra acestei realități. O constatare recentă importantă indică faptul că, la nivel global, până la 48% dintre oameni consideră că viața lor acasă nu este reprezentată în mod frecvent în mass-media. Această provocare a inspirat o colaborare cu renumita fotografă americană Annie Leibovitz. Annie Leibovitz este primul Artist in Residence al IKEA și în următoarele șase luni va călători în Italia, India, Statele Unite, Germania, Suedia, Marea Britanie și Japonia, pentru a documenta viața reală a oamenilor în casele lor.

Grupul Ingka – Cu operațiuni de retail IKEA pe 31 de piețe, Ingka Group este cel mai mare retailer IKEA și reprezintă aproximativ 90% din vânzările de retail ale IKEA. Grupul Ingka reprezintă un partener strategic pentru dezvoltarea și inovarea afacerii IKEA și contribuie la definirea strategiilor comune ale IKEA. Ingka Group deține și operează magazinele IKEA în baza unor acorduri de franciză cu Inter IKEA Systems B.V. Ingka Group își desfășoară activitatea în trei domenii: IKEA Retail, Ingka Investments și Ingka Centers. Mai multe informații pe ingka.com.