Inovatie si sustenabilitate la expozitia Noul Bauhaus European, din cadrul editiei aniversare Romanian Design Week

Romanian Design Week, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute si prezentat de UniCredit Bank, aflat la a X-a editie, gazduieste un concept expozitional special: „Building the Future. Together”, un laborator de testare a unor scenarii despre un viitor mai echitabil, o expozitie-experiment ce va investiga impactul proceselor de co-creare, precum si importanta implicarii civice si a spatiilor de dialog, amintind totodata de impactul multidisciplinaritatii si al miscarii Bauhaus asupra societatii moderne.

Expozitia face parte dintr-un program dezvoltat de The Institute, in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, sub semnul Noului Bauhaus European.

Expozitia–manifest este dezvoltata in parteneriat cu Nod Makerspace, in jurul exemplelor de bune practici din Romania, precum si a unor proiecte si organizatii ale caror valori definesc ce poate sa insemne Noul Bauhaus European la nivel local in 2022.

„Building the Future. Together” prezinta, in perioada 13-22 mai, 6 instalatii originale interactive si imersive, dezvoltate in parteneriat cu Local Design Circle, Nod Makerspace, Romania Traditiilor Creative, Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca, grupul de initiativa Berzei 21, BAZA. Deschidem Orasul si echipa curatoriala a Romanian Design Week. Instalatiile vor putea fi vizitate la Galeria Nicodim din cadrul Combinatului Fondului Plastic.

Instalatiile vor reprezenta si un pretext pentru demararea unor procese de consultare publica pe teme precum comunitatile creative si hub-urile culturale, co-crearea unui oras mai prietenos, importanta abordarilor multidisciplinare, ecosistemele urbane, traditiile creative sau revitalizarea spatiilor prin cultura.

Astfel, la propunerea BAZA. Deschidem Orasul si dezvoltat de Nod Makerspace, celebrul joc Bauhaus Bauspiel semnat de Alma Siedhoff-Buscher va fi reinterpretat, supradimensionat si transformat intr-un playground care va invita la dialog si interactiune, devenind totodata si un pretext pentru a descoperi istoria Bauhaus si a scolii multidisciplinare care a schimbat societatea moderna.

Local Design Circle va dezvolta o instalatie interactiva, ce va putea fi descoperita, completata si interpretata doar prin interactiunea vizitatorilor cu ea. Aceasta va fi compusa dintr-o serie de compozitii grafice semnate de membrii Local Design Circle. Prin intermediul instalatiei, se va reflecta si continua, pe de o parte, universul estetic dezvoltat in urma Scolii Bauhaus, iar pe de alta parte se va face trimitere la importanta demersurilor colaborative, investigand totodata relatia dintre estetica, functionalitate si interactivitate.

Universitatea de Arta si Design din Cluj Napoca va prezenta un concept expozitional dezvoltat impreuna cu Scoala Superioara de Arta si Design din Saint-Étienne (Franta) in contextul EuroFabrique (Grand Palais Éphémère, Paris, 2022), respectiv instalatia Parliamentary Ground – o interventie menita sa genereze un proces participativ pe tema constructului european, un spatiu de dialog in care vizitatorii isi pot imagina si isi pot exprima parerile si dorintele cu privire la Uniunea Europeana, imbinand forme si teme precum cultura, mediul, puterea si cetatenia, in relatie cu valori precum grija, visarea, negocierea, comunicarea. Vizitatorii vor fi astfel invitati sa reprezinte si sa compuna propriul construct european prin intermediul metodologiei puse la dispozitie de catre artisti sub forma unui joc.

In cadrul discutiei despre rolul comunitatilor creative si hub-urilor culturale in dezvoltarea sanatoasa a oraselor, vor fi prezentate studii de caz si exemple de bune practici locale, cu scopul de a sublinia evolutia si importanta acestora si din convingerea ca promovarea organizatiilor si a proiectelor care genereaza reconversii si regenerari de spatii urbane poate contribui la un dialog public-privat esential in dezvoltarea sanatoasa a oraselor in care traim. Punctul culminant in aceasta sectiune va fi sculptura colaborativa, (re)configurabila la fata locului prin aportul celor care o vor co-crea. Sculptura se numeste Estetica prin Puterea lui Impreuna si esentializeaza ideea de colaborare – ca o valoare definitorie a oricarui hub cultural-creativ. Aceasta sectiune este conceputa de catre Nod Design Lab, divizia de creatie, design si arhitectura a Nod Makerspace.
 
In completarea acestei sectiuni, grupul de initiativa Berzei 21 propune consultare publica pe marginea unei machete interactive, pentru a genera dialog interdisciplinar si, mai ales, comunicare intre actorii implicati in cadrul unui astfel de proces de regenerare urbana. Macheta este un pretext pentru a discuta rolul pe care acest proiect il poate capata la nivel local si regional, precum si pe modele de co-guvernare si co-creare pe care le poate pilota.

Berzei21 este un proiect de reconversie a unui spatiu industrial nefolosit, in ceea ce ar putea deveni cel mai amplu si complex hub creativ local si regional, un demers initiat de Asociatia Cartierul Creativ, Nod Makerspace, Fundatia Comunitara Bucuresti si BAZA. Deschidem orasul, alaturi de alti parteneri din societatea civila si din sectorul cultural-creativ local.

Romania Traditiilor Creative, printr-o instalatie semnata de artistul Teodor Graur, va completa discursul curatorial al expozitiei. Lucrarea va fi totodata si o trimitere catre expozitia multidisciplinara „Conectat la natura (traditie circulara)”, prezentata in aceeasi perioada la Muzeul National al Taranului Roman. Aceasta va descrie modalitatile prin care patrimoniul imaterial isi gaseste loc in arta contemporana, cu atentie la mestesugurile din gospodariile traditionale romanesti, ca un pretext pentru a aduce in discutie potentialul fondului cultural si natural ca resurse ce pot fi folosite inteligent si inovativ in crearea premiselor unei dezvoltari durabile.

Programul NEB din timpul Romanian Design Week va fi completat si de o serie de alte proiecte ce vor contura o harta a spatiilor si a evenimentelor care impartasesc valorile Noului Bauhaus European la nivelul Bucurestiului.

Printre acestea se numara: Andra Panait Atelier, Asociatia InCotroceni, Formare Culturala, Grupul de Initiativa Civica Cismigiu, Mesteshukar ButiQ, OAR Bucuresti, Galateca, Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23, Printoteca, Clubul Ilustratorilor, CREART – Centrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti, Nod Makerspace.

„Prin toate proiectele pe care le dezvoltam la The Institute, incercam sa facilitam colaborarile multidisciplinare si proiectele inovatoare, contribuind astfel la dezvoltarea industriilor cultural-creative locale, din convingerea ca acestea sunt esentiale in dezvoltarea corecta si echitabila a societatii in general. Prin programul pe care il dezvoltam anul acesta alaturi de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania in vederea promovarii programului strategic New European Bauhaus pe plan local, ne dorim sa subliniem impreuna importanta comunitatilor creative si a organizatiilor care contribuie deja prin programele si proiectele pe care le propun la cresterea calitatii vietii si la fundamentarea unui discurs mai optimist”, a declarat Andrei Bortun, CEO The Institute.

Despre Noul Bauhaus European

Noul Bauhaus European este o initiativa strategica a Comisiei Europene, un proiect care combina viziunea Pactului Verde european cu o schimbare concreta in comunitate. Un proiect transdisciplinar, Noul Bauhaus European isi doreste sa stimuleze colaborarea si sa genereze noi scenarii si moduri de a trai si lucra impreuna.

Noul Bauhaus European duce mai departe traditiile si valorile Scolii Bauhaus, fondate in 1919,  de Walter Gropius in Weimar, atunci capitala a Germaniei de dupa Primul Razboi Mondial. Miscarea combina mestesugurile si artele plastice, devenind faimoasa pentru incercarea de a unifica principiile productiei de masa cu viziunea artistica individuala, estetica, cu functia de zi cu zi. Punand folosirea inteligenta a resurselor si creativitatea in prim-plan, Scoala Bauhaus vorbeste despre importanta dialogului artistic multidisciplinar si trans-disciplinar, despre puterea adaptabilitatii mediului artistic si despre aportul pe care acesta il poate aduce.  

Despre Nod Makerspace si Nod Design Lab

Nod Makerspace este primul spatiu creativ de mari dimensiuni din Romania, un exemplu de bune practici de transformare a unei hale industriale din Industria Bumbacului. Scopul sau este de a stimula si de a dezvolta industriile creative, diseminarea culturii makerspace, inchegarea unei comunitati puternice, care sa contribuie la imbunatatirea calitatii vietii in oras.

Nod Design Lab este divizia de creatie, design si arhitectura a Nod Makerspace.

Pe perioada Romanian Design Week, capitala se va transforma, oferind locuitorilor ocazia sa participe la evenimente, initiative si expozitii, reprezentative pentru disciplinele designului. Pentru al treilea an consecutiv, punctul central al festivalului este Combinatul Fondului Plastic.

Pentru programul complet al RDW 2022 si actualizari ale acestuia, accesati pagina de Facebook a evenimentului, aici. Biletele pentru acces la festival pot fi achizitionate online de pe Eventbook, aici, sau offline, din reteaua Eventbook de aici.   


 
Un proiect: The Institute
Prezentat de: UniCredit Bank
Parteneri: IQOS, Art Property Development, Art Property City, Absolut, Urban Monkey, ASAP
Sustinut de: Regina Maria, illy, Moxy Hotels
Proiect cultural finantat de: Ministerul Culturii
Cu sprijinul: Primaria Municipiului Bucuresti, Centrul Cultural ExpoArte, ARCUB, Institutul Cultural Roman
Parteneri culturali: Uniunea Artistilor Plastici din Romania, Combinatul Fondului Plastic, OAR Bucuresti, Biblioteca Nationala a Romaniei
Parteneri media strategici: Rock FM, Euromedia, YOOH, B365.ro, Radio Romania Cultural
Parteneri media: Aiciastat, Arhitext, Contemporary Lynx, Designist, Fashion Premium Magazine, Feeder, Fundatia Art Encounters, G4Media, Glamour, Igloo, Inspirationist, IQads, Modernism, Molecule-F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spot Media, The Woman, World Architecture Community, Zeppelin, Zile & Nopti
Partener transport alternativ: Lime
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Echipa de creatie: Radu Manelici + Pren

Despre The Institute
 
The Institute promoveaza industriile creative din Romania, urmarind sa contribuie la modernizarea Romaniei. The Institute initiaza si organizeaza evenimente de peste 25 de ani si a construit o comunitate ce reuneste antreprenori, profesionisti si publicul industriilor creative din Romania. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ in tara, creste si diversifica audienta atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agentiilor si manufacturilor, promoveaza antreprenorii si profesionistii creativi pe plan national si international. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societatii Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro si initiator al ASAP Romania.
 
Despre UniCredit Bank
 
UniCredit Bank este parte a UniCredit, banca comerciala paneuropeana simpla si de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate si de Investitii, oferind bazei sale de clienti o retea unica vest, central- si est-europeana. Grupul este prezent in Romania prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management si UniCredit Services.