Krüger&Matz lanseaza iarna aceasta noi gadgeturi performante si la moda

În această iarnă, Krüger&Matz, producătorul polonez de IT&C, lansează noi dispozitive mobile, ce se vor potrivi stilului tău: tabletele cu tehnologie de ultimă generație EDGE 1160 și EDGE 1161 cu sistem de operare Windows 10 și echipamente audio elegante, precum coloanele active Passion și Journey.

Dispozitivele cu sistem de operare Windows și procesor Intel

În acest an, Krüger&Matz a colaborat îndeaproape cu Microsoft și Intel, ca să le poată oferi clienților noi dispozitive cu sistem de operare Windows: smartphone-ul MOVE 4 și tabletele EDGE 1160 și EDGE 1161.

Cele două tablete, similare din punct de vedere al designului, au un ecran generos de 11,6 inch, cu o rezoluție de 920×1080 pixeli, care asigură o calitate deosebită a imaginilor afișate și a filmelor vizionate. Procesorul integrat este însă cel care face diferența. EDGE 1160 are un procesor Intel® Atom ™ Z3736F, tactat până la 2,16 GHz, cu 2 GB RAM. EDGE 1161 este însă echipată cu procesor dual-core Intel® Core ™ M- 5Y10c, tactat până la 2 GHz, cu 4 GB RAM, creat pentru a asigura combinația optimă de mobilitate și eficiență. Astfel, tableta Krüger&Matz are o mai mare eficiență în procesarea datelor și o creștere a performanței afișajului grafic.

Ambele procesoare utilizate pentru noile dispozitivele EDGE asigură o și mai bună funcționare a Windows 10 Home, cel mai sigur sistem de operare Windows. Utilizatorii Microsoft se vor bucura de o interfață mai prietenoasă, rapidă și omogenă. În plus, Windows 10 oferă o varietate de soluții inovatoare, care permit o utilizare personalizată și mai eficientă a dispozitivului. De exemplu, noul browser de pe tabletele EDGE permite navigarea rapidă pe Internet, selectarea conținutului de interes, adăugarea de comentarii și schimbul ușor de informații cu prietenii. Un mare avantaj este faptul că Windows 10 este gata instalat pe tabletă, așa că va fi actualizat periodic cu opțiuni inovatoare și update-uri de securitate.

Noile dispozitive din seria EDGE se adresează celor care folosesc tableta nu numai pentru distracție sau relaxare, ci și pentru muncă. Cele două tablete de la Krüger&Matz au sloturi micro USB și USB 3.0, cititor de carduri micro SD și ieșire HDMI mini, care permite conectarea unui modem extern, precum și transfer de imagini de la tabletă pe ecranul televizorului. În plus, împreună cu tastatura, disponibilă in oferta Krüger&Matz, gadgetul se poate transforma cu ușurință într-un birou mobil. Gadgeturile au o capacitate de stocare de 64 GB și oferă posibilitatea de extindere prin intermediul cardului micro SD, astfel încât utilizatorii își pot păstra toate fișierele importante. Bateria de 9500 mAh asigură o autonomie sporită: gadgetul poate fi folosit timp de mai multe ore, fără a fi reîncărcat. Ambele noutăți din seria EDGE sunt echipate cu două camere: cea din spate are 5 Mpx, iar cea frontală, 2 Mpx.

Boxe active

Pentru cei care, pe lângă sunet de calitate, caută ca produsele să fie atractive din punct de vedere estetic, Krüger&Matz și-a extins gama de produse cu două seturi de boxe active, cu design subțire și elegant. Noile dispozitive, cu amplificator inclus, ocupă puțin spațiu, se potrivesc perfect în orice încăpere și, în plus, nu au nevoie de echipament suplimentar sau de un număr mare de cabluri.

Kruger&Matz prezintă două seturi de coloane active. Sistemul audio Passion include două coloane cu trei căi, cu o putere de ieșire de 80 W x 2, ce asigură un sunet profund și echilibrat. Fiecare coloană are două difuzoare de 5 inch pentru sunete medii, un tweeter cu magnet din neodim și membrană realizată din mătase de calitate superioară. Subwooferul de 8 inch este amplasat pe laterala coloanei și ofera o reproducere puternică a frecvențelor joase, rezultând un bas extrem de dinamic.

Journey 2.0 este un set de două coloane cu trei căi, cu putere de ieșire de 2x 60 W, foarte similar cu Passion 2.0. În partea din față a fiecărei coloane se află două difuzoare de 4 inch pentru sunete medii și un tweeter de 1 inch. Pe laterala coloanei este amplasat un subwoofer de 8 inch.
   
Fiecare dintre cele două seturi audio are mai multe funcții adiționale: slot USB, cititor de carduri SD și două intrări RCA, care permit redarea fișierelor direct de pe dispozitive externe. Cei care își stochează toată colecția de muzică pe smartphone vor aprecia cu siguranță modulul Bluetooth încorporat. Mai mult, noile boxe audio permit și ascultarea posturilor radio. Noile coloane active de la Kruger&Matz nu oferă doar o calitate ridicată a sunetului, ci și un design neobișnuit. Coloanele elegante și subțiri îmbrăcate în lemn furniruit, cu fața neagră, vor arăta bine în orice interior.

Pe lângă noile seturi audio, Krüger&Matz mai pune la dispoziția clienților două seturi noi de boxe active de raft, Inspire 2.0 și Prime 2.0. Inspire 2.0, acoperit cu lemn furniruit, are un difuzor de 5 inch pentru sunete medii și un tweeter. Prime 2.0 este diferit de celelalte seturi audio, pentru că are coloanele din plastic. Fiecare are un difuzor de 4 inch pentru sunete medii si un tweeter de 1 inch. Fiecare set dispune de modul Bluetooth și două intrări RCA, pentru redarea fișierelor audio de pe dispozitive externe.

LIVE 3, un nou smartphone de top

O altă noutate a sfârșitului de an de la Krüger&Matz o reprezintă noul smartphone LIVE 3, lansat în octombrie, echipat cu Android 5.0 Lollipop și capacitate de stocare de 16 GB. Principala trăsătură care îl diferențiază de celelalte modele este procesorul folosit, octa-core Qualcomm Snapdragon 615, funcționând cu până la 1,7 GHz împreună cu 2 GB de RAM. Această combinație asigură fluența sistemului de operare, chiar și pentru utilizatorii care îl folosesc la maximum. O funcție suplimentară este GPS-ul incorporat, compatibil cu sistemul GLONASS, în așa fel încât smartphone-ul să poată fi utilizat ca un sistem de navigare.

Ecranul IPS mare, de 5 inch, cu o rezoluție de 1920×1080 px, asigură o calitate foarte bună a imaginii, reproducerera culorilor vii și unghiuri largi de vizualizare. La fel ca și alte smartphone-uri Krüger&Matz, LIVE 3 dispune de funcția dual-SIM, utilă în special pentru cei care folosesc cartele locale în timpul călătoriilor de afaceri sau pentru cei care au atât numere personale, cât și de serviciu. Un avantaj deosebit este bateria cu o capacitate mare – 3050 mAh, care asigură multe ore de utilizare a telefonului. Noul telefon oferit de Krüger&Matz este disponibil în două culori: alb și grafit.

Sugestie preţ-vânzare:
Tableta EDGE1161 – 2150 Ron
Tableta EDGE1160  – 1399 Ron
Boxe active Passion – 1350 Ron
Boxe active Journey – 850 Ron
LIVE 3 – 999 Ron

În România, produsele Krüger&Matz sunt disponibile în magazinele partenere: CEL.ro, pcgarage.ro, .