MADR si Carrefour Romania organizeaza Targul de produse romanesti "Bunatati de soi din Romania"

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Carrefour România, va organiza în perioada 6-9 aprilie 2023, între orele 09:00-19:00, Târgul de produse românești „Bunătăți de soi din România”, în incinta Prahova Value Centre Ploiești. Evenimentul face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”, ce a fost demarată de MADR în toamna anului 2022.

La acest eveniment vor participa producători din mai multe regiuni ale României ce vor aduce preparate din carne și lapte, ouă, pește, uleiuri presate la rece, legume și fructe, produse de patiserie, miere și produse apicole, țuică și vin, obținute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

În cadrul târgului vor fi expuse produse atestate tradițional din categoriile carne, băuturi spirtoase, patiserie (pâine, prăjituri de casă și produse proaspete de patiserie), lactate, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria fructe și legume uscate, ceaiuri, produse apicole, etc.

„Am satisfacția că prin încheierea acestui parteneriat cu Carrefour dăm startul unei colaborări productive și durabile pentru ambele părți și consider că acesta reprezintă o bună oportunitate pentru ca rezultatele muncii fermierilor noștri să fie valorificate corespunzător și să ajungă pe mesele consumatorilor. Iată că inițiativa noastră de a organiza astfel de târguri este îmbrățișată și de marii retaileri și prin acest tip de manifestări ne propunem să creștem interesul pentru produsele românești și să sprijinim fermierii români să continue să producă pentru țară”, a declarat ministrul Petre Daea.

„Susținerea ecosistemului local este prioritate zero pentru Carrefour România. Punem mare valoare pe parteneriatele public-private și ne bucurăm să ne implicăm din nou într-o acțiune puternică de încurajare a producătorilor români, inițiată cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Anul trecut ne-am reunit forțele pentru proiectul Unirea, prin care zeci de tone de legume preluate de la producători autohtoni au fost livrate către depozitele noastre, pentru a fi introduse în circuitul comercial. Vom continua să fim alături de producătorii locali, dovada fiind chiar procentul de 93,5% reprezentat de partenerii români din totalul de furnizori care contribuie la portofoliul Carrefour România. Mai mult, programele noastre originale, precum Deschidem Vinul Românesc, Cooperativele agricole Grădina noastră sau Creștem România Bio, completează setul de acțiuni care ne ajută să aducem la raft pentru clienții noștri produse sănătoase de proveniență locală”, a declarat Julien Munch, CEO Carrefour România.

În cadrul târgului „Bunătăți de soi din România” de la Ploiești, Carrefour va contribui cu o selecție de produse locale, dezvoltate cu sprijinul producătorilor români și alese special pentru contextul sărbătorilor, precum vinul românesc din programul Deschidem Vinul Românesc, peștele de captură din Marea Neagră, păstrăvul de la păstrăvăria Zăganu și oaia românească de la Cathedral Buzău. Producătorii prezenți la târg fac parte din rețeaua puternică de producători locali și ultralocali ai companiei, Carrefour fiind lider al segmentului de produse proaspete cu peste 1300 de fermieri români, dintre care peste 600 sunt ultralocali și livrează în proximitate. Această acțiune se alătură activităților și programelor derulate local de către Carrefour sub umbrela Act for Food, pentru promovarea tranziției către o alimentație sănătoasă pentru toți clienții.

Cei interesați vor avea ocazia de a achiziționa pentru cei dragi flori specifice sezonului de primăvară de la florarii români prezenți la târg.

Despre Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 400 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click &Collect: www.carrefour.ro și platformele BRINGO și Glovo, disponibile gratuit în Google Play și AppStore. Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta „în conversie la bio”. Totodată, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: prin fiecare sesiune de shopping și nu numai, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Carrefour România operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional S.R.L. și Supeco Investment S.R.L.