Nestlé lanseaza cea de-a 6-a editie a programului de internship de vara platit pentru studenti si absolventi

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, se pregătește să primească luni, 3 iulie, 50 de studenți și absolvenți din România, Bulgaria, Serbia și Croația pentru programul de internship plătit Summer’s Cool de anul acesta. Această a șasea ediție, organizată și găzduită de Nestlé România, Bulgaria, Serbia și Croația, se va desfășura în perioada 3-21 iulie 2023, într-un model hibrid și va include peste 35 de workshop-uri și prezentări.

Pe parcursul celor trei săptămâni, studenții vor participa la un program de dezvoltare practică susținut de specialiști din domeniile Logistică, Finanțe, Vânzări, Marketing, Digital, Relații publice, Comerț electronic, Nutriție, Sustenabilitate și multe altele.

Aceștia își vor putea dezvolta abilitățile de leadership, comunicare, lucru în echipă, gândire critică, inteligență emoțională, vor avea parte de o experiență multiculturală, lucrând alături de studenți din alte țări și descoperind noi culturi și perspective. Programul culminează cu un proiect în echipă, sub coordonarea angajaților Nestlé, care va fi echivalentul unui test de absolvire.

”Programul Summer’s Cool este conceput pentru a fi un adevărat magnet profesional pentru tinerii care caută o provocare în această vară. Inițiativa ajută studenții să-și dezvolte abilitățile de afaceri și de comunicare, precum și să acumuleze o primă experiență profesională. Am fost plăcut surprinși de numărul mare de aplicanți din acest an, 1.143, dintre care 453 doar în România”, spune Sidonia Bodianschi, Talent Acquisition Lead Romania, Nestlé Romania.

Inițiativa Summer’s Cool dorește să completeze pregătirea teoretică oferită de universitate cu o pregătire practică care îi va familiariza pe studenți cu cerințele și realitatea locurilor de muncă din lumea afacerilor. De la lansarea sa în 2017, peste 160 de studenți au participat in acest program, care face parte din inițiativa globală Nestlé Needs YOUth.

În acest an, inițiativa Nestlé Needs YOUth aniversează 10 ani de la lansare și continuă să ajute tineri să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a prospera în viitoarea lor carieră.

De-a lungul acestor zece ani, zeci de specialiști Nestlé au contribuit anual la dezvoltarea a mii de tineri care au participat la workshop-urile noastre de afaceri (marketing, finanțe, logistică etc.), sesiuni de consiliere în carieră, seminarii de autodezvoltare pe tema leadership-ului, inteligenței emoționale și managementul timpului, precum și la foarte apreciatul program de internship Summer’s Cool.

Despre Nestlé
Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestle s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani companii a plantat 75.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

Inițiativele globale Nestlé:
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.

Nestlé for Healthier Kids
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos – SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.

Nestlé needs YOUth
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

Nestlé for a Waste Free World
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.