OgradaVerde.ro: afaceri de 300.000 de euro din hrana sanatoasa de la tara in 2020. 20% crestere preconizata pentru 2021

Ograda Verde, microferma ce comercializeaza online carne de pui, curcan si produse derivate de la animale hranite 100% natural, a incheiat primul trimestru din 2021 cu o cifra de afaceri de 95.000 Euro, continuand trendul ascendent din 2020.

La nivelul anului trecut, Ograda Verde a inregistrat afaceri de 300.000 de euro, o crestere de 27% fata de anul precedent. Pentru anul acesta, platforma mizeaza pe o crestere de 20% fata de 2020, pe fondul fidelizarii bazei de clienti care cauta produse din carne provenite de la animale crescute si hranite natural, dar si deschiderii crescute catre adoptia unui stil de viata bazat pe eliminarea din alimentatie a ingredientelor nocive.

Dinamica pozitiva a vanzarilor online generate de microferma situata in Breaza, judetul Prahova, a fost influentata partial de contextul pandemic ce a favorizat segmentul de e-commerce si de extinderea portofoliului de produse, catre zone complementare. Astfel, daca in 2019 valoarea cosului mediu de cumparaturi era de 220 de lei, in primele doua trimestre din 2020 a crescut la 270 de lei pe fondul contextului pandemic, iar odata cu introducerea de noi produse in portofoliu, in toamna anului trecut, media a crescut la 340 de lei.

Clientii nostri sunt persoane preocupate de un stil de viata sanatos, in marea lor majoritate parinti, care evita produsele procesate si cu o provenienta nesigura. Trasabilitatea produselor noastre, gustul ca de gospodarie, dar mai ales procesul lent de crestere axat pe hrana 100% naturala  reprezinta argumente in vanzare, atragand de asemenea un grad mare de recurenta. Diversificarea portofoliului, urmand aceleasi principii, a venit natural, mai ales pe fondul cresterii interesului pentru un stil de viata sanatos, in contextul pandemiei, a declarat Victor Camarasoiu, fondator Ograda Verde.

Cei care cumpara produse de pe OgradaVerde.ro se incadreaza in general in grupa de varsta 24-45 de ani, au studii superioare, venituri peste medie si o cultura dezvoltata in privinta alimentatiei. Un procent semnificativ – peste 75% -sunt parinti care doresc sa asigure o alimentatie sanatoasa copiilor. De altfel, 1 din 3 clienti comanda de cel putin 2 ori pe luna, consumand frecvent produse proaspete din carne de pasare.

Extindere: portofoliu si capacitate de livrare
Portofoliul de produse comercializate pe ogradaverde.ro contine 16 produse proprii si aproximativ 250 de produse de la parteneri, producatori locali care folosesc ingrediente si materie prima 100% naturale. Cosul mediu cuprinde 7 produse. Pe primele locuri in preferintele de achizitie raman produsele Ograda Verde, respectiv carnea de pui, urmata de carnea de curcan si de produsele lactate.

Produsele de la parteneri trebuie sa indeplineasca simultan conditii care sunt in egala masura importante: trebuie sa fie naturale 100%, fara conservanti, coloranti sau aditivi alimentari, gustul acestora trebuie sa treaca testul familiei noastre, iar activitatea micului producator trebuie sa fie autorizata de catre directia sanitar veterinara pe raza careia isi desfasoara activitatea –precizeaza Victor Camarasoiu, fondator OgradaVerde.ro.   

Grija permanenta pentru pastrarea calitatii si mentinerea liniei strategice de dezvoltare au dus la cresterea constanta a bazei noastre de clienti si la recurenta comenzilor acestora, chiar si in lunile de vara, care in mod traditional sunt caracterizate de scaderi ale vanzarilor.

Pentru 2021, Ograda Verde isi propune sa consolideze portofoliul de produse si sa investeasca in extinderea capacitatii de livrare, odata cu innoirea flotei frigorifice proprii.

***
Ograda Verde este o microferma infiintata in 2012 de catre Victor Camarasoiu, dupa o investitie de 50.000 de euro. Conceptul care sta la baza businessului se bazeaza pe promovarea strategiei farm to fork, cu un lant alimentar scurt si o trasabilitate clara a produselor. Astfel, pasarile de la Ograda Verde sunt crescute liber, cu hrana 100% naturala si un ritm de crestere lent. Centrul de sacrificare este autorizat de catre directia sanitar-veterinara, iar transportul catre client se face cu masini frigorifice la temperatura controlata, in 24 de ore de la sacrificare.