P3 Logistic Parks a finalizat proiectul de spatii de cazare dezvoltat in cadrul P3 Bucharest A1

P3 Logistic Parks („P3”) a inaugurat, la începutul acestui an, clădirea de spaţii de cazare pentru personalul angajat din parcul logistic P3 Bucharest A1.

Proiectul este localizat în centrul parcului, în imediata apropiere a restaurantului cu auto-servire şi, împreună cu acesta, vine să completeze lista de facilităţi oferite companiilor din cadrul parcului. Ideea care a stat în spatele dezvoltării acestui proiect a venit din nevoia de a întâmpina criza de forţă de muncă cu care se confruntă chiriaşii. Încă de la inaugurare proiectul a fost un succes, gradul de ocupare fiind de 100%.

Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: „Cererea pe segmentul de spaţii logistice şi de depozitare rămâne în continuare dinamică. Aşadar, este foarte important, pentru noi ca şi dezvoltator, să ne adaptăm cerinţelor şi nevoilor în continuă schimbare ale partenerilor noştri şi să îi susţinem în aplanarea problemelor cu care se confruntă din cauza crizei de forţă de muncă. Noua facilitate oferă un grad sporit de confort pentru persoanele cazate şi sperăm astfel să contribuie şi la retenţia angajaţilor pe termen lung. În acelaşi timp, mă bucur să văd că iniţiativa a fost apreciată şi bine primită în rândul clienţilor şi că am reuşit astfel să înregistrăm gradul maxim de ocupare chiar înainte de livrare.”

Clădirea are o suprafaţă construită de aproximativ 2.000 m², cu 63 de camere de cazare mobilate şi utilate cu frigider, TV, aer condiţionat şi wi-fi. La fiecare etaj există o bucătărie şi o spălătorie, iar la parter este o zonă socială, cu acces direct la o zonă de recreere special amenajată. Capacitatea totală a unităţii de cazare este de 252 de persoane, iar unul dintre chiriaşi este ID Logistics, compania care oferă servicii de logistică grupului francez Carrefour, care a închiriat o suprafaţă totală de 687 m2.

Paul Niţă, Director General ID Logistics, declară: „Pentru ID Logistics este foarte important să oferim servicii de cea mai înaltă calitate clienţilor noştri, de aceea oamenii şi calitatea mediului de lucru sunt prioritare pentru noi. Echipele alocate fiecărui depozit variază în funcţie de volumele operate în fiecare spaţiu, iar pentru depozitele din cadrul parcului P3 Bucharest A1 este nevoie de un număr consistent de operatori (produse alimentare cu şi fără temperatură controlată, cu rulaje foarte mari). Avem şi noi provocările noastre cu lipsa forţei de muncă sau cu retenţia angajaţilor, iar P3 a venit la timp cu această idee de a dezvolta un proiect multifuncţional de spaţii de cazare şi restaurant cu autoservire chiar în cadrul parcului logistic. Noua unitate de cazare se pliază foarte bine pe nevoile noastre, permiţând astfel atât creşterea confortului cât şi a productivităţii colegilor cazaţi acolo. Dincolo de avantajele oferite, ne bucurăm să întâlnim o echipă de profesionişti, deschişi şi flexibili, care acordă atenţie sporită atât chiriaşilor cât şi echipelor operaţionale din cadrul depozitelor.”

ID Logistics este un furnizor de servicii logistice infiintat in 2001 in Franta, de catre Eric Hemar. Astazi, compania este prezenta in Europa, Asia, Africa, America de Nord si de Sud, unde a patruns prin expansiune directa sau achizitii de companii. La nivel de grup, businessul a ajuns in 2021 la 1,911 miliarde de euro.

In Romania, ID Logistics a intrat in 2017, prin castigarea unei licitatii pentru Carrefour, pentru operarea platformei ambient de 65.000 de metri patrati. In 2021, ID Logistics Romania a inregistrat o cifra de afaceri de circa 22 milioane euro, in crestere cu 18,6% fata de anul 2020.