Pactul pentru Munca ajunge la Brasov!

PACTUL PENTRU MUNCĂ. ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA reunește, pentru prima dată la Brașov în cadrul dezbaterilor sale, reprezentanți ai tuturor actorilor implicați în piața muncii: patronate, sindicate, mediu academic și autorități.

O inițiativă a Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG), cărora, din 2020, li s-a alăturat, ca partener strategic, Confederația Patronală CONCORDIA, PACTUL PENTRU MUNCĂ își propune să identifice noi provocări pe piaţa muncii și să vină cu soluții realiste și eficiente pentru realizarea unei Strategii coerente a forței de muncă pe termen mediu și lung.

Reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor, mediului academic, antreprenori, alături de reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, precum și de reprezentanți ai României la Uniunea Europeană, dar și la ONU, vor discuta la Brașov problemele cu care se confruntă piaţa forţei de muncă din România și vor căuta soluţii pentru depăşirea situaţiei actuale.

Printre invitați se numără Luminița Teodora Odobescu – Reprezentant Permanent al României la Uniunea Europeană, Călin Georgescu – Expert ONU în dezvoltare durabilă, Primarul Municipiului Brașov – George Scripcaru, Remus Borza – Deputat și Consilier Onorific al Premierului Ludovic Orban, Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Daniela Nicolescu, Ioan Vasile Abrudan – Rector al Universității Transilvania din Brașov, Cristiana Matei – Președinte al Alianţei Sindicatelor din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii. De asemenea, sunt invitați Roxana Mînzatu – Deputat și Membru al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Felix Pătrășcanu – CEO Fan Courier, Romanian Business Leaders, Gabriel Stanciu – CEO Alstom Transport România, Vicepreședinte al Asociației Industriei Feroviare din România – AIF, Daniela Kasper – dezvoltator imobiliar Brașov – Kasper Development, Sorin Poteraș – CEO Schaeffler România, Gheorghe Ialomițianu fost Ministru al Finanțelor, Prim-vicepreşedinte al Adunării Generale a Uniunii Profesiilor Liberale din România – UPLR, Gabriel Sîrbu – CEO Trans eu România, Cosmin Roșia–Micu – Director General al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, alături de Cristina Chiriac – Președinte fondator al CONAF, Franck Neel – Președinte al FPPG – inițiatorii proiectului PACTUL PENTRU MUNCĂ și Steven van Groningen – Preşedintele Confederației Patronale CONCORDIA – partener strategic al proiectului din anul 2020. Moderator al dezbaterii va fi jurnalistul Adrian Măniuțiu, fondator EM360.

Pentru prima dată, dezbaterile PACTUL PENTRU MUNCĂ vor fi organizate în aer liber, cea de-a V-a ediție a conferințelor urmând să aibă loc pe terasa Grand Hotel Belvedere din Brașov, începând cu ora 10.00.

Dezbaterile vor fi transmise în direct, pe un ecran led, amplasat în Piața Sfatului din Brașov.

Având în vedere restricțiile cauzate de epidemia mondială de coronavirus, în spațiul amenajat pentru dezbateri la Grand Hotel Belvedere, vor fi prezenți doar vorbitorii și reprezentanții mass-media (într-o zonă special amenajată, respectând condițiile impuse de legislația în vigoare), participanții – reprezentanți ai companiilor, precum și micii întreprinzători – putând interacționa cu speaker-ii prin intermediul platformelor online. Cei ce nu pot urmări dezbaterile proiectate în Piața Sfatului, se pot conecta la videoconferință cu ajutorul unui PC / laptop sau smartphone, toate informațiile utile putând fi regăsite pe www.conaf.ro.

În plus, până la normalizarea situației în țară, conferințele din cadrul acestui proiect vor fi transmise live, pe 12 canale: CONAF, FPPG GDR, Confederația Patronală CONCORDIA, EM360, Profit.ro, Ziarul Bursa, BiziLive.ro, JOB TV, Ingenius Live, Radar de Media, Mixtv Brașov, Iubim Brașovul.

La finalul a doi ani de dezbateri, concluziile și soluțiile constatate în cadrul discuțiilor se vor concretiza într-un acord – Memorandum of Understanding – agreat de participanții la conferințe. Documentul va fi prezentat Guvernului României și va include principalele soluții identificate pentru o piață a muncii flexibilă, eficientă și competitivă, cu efecte benefice asupra întregii economii, precum și asupra nivelului de trai al românilor.

S-a dorit ca dezbaterile să aibă loc în mari centre universitare, pentru că o corelare a necesităților de pe piața muncii cu sistemul educațional reprezintă un prim pas pentru a avea o strategie eficientă a forței de muncă. Astfel, după Iași, Cluj, București și Timișoara, urmează ca, pe 23 iunie, discuțiile să continue la Brașov. De altfel, pe 7 iulie, dezbaterile continuă la Constanța, un alt mare centru universitar.

,,Economia românească are nevoie de un restart solid, de reforme structurale, coerente și cu viziune, investiții în cercetare și în educație. PACTUL PENTRU MUNCĂ este instrumentul care contribuie la identificarea celor mai grave probleme cu care ne confruntăm – de la lipsa forței de muncă specializată, îmbătrânirea acesteia, absența aproape endemică a unei corelări între școală și necesitățile din economie, până la infrastructură, Codul Muncii și o legislație care să promoveze investițiile, de stat, dar mai ales private, singurele care pot crea locuri noi de muncă. Trebuie ca, împreună, să căutăm soluții pentru a depăși provocările zilelor noastre. Sunt convinsă că este esențial ca o strategie să fie inițiată, elaborată de către mediul privat, iar apoi dezbătută cu decidenții politici și guvernamentali. În final, ne dorim cu toții – angajați, angajatori, autorități – o economie cât mai performantă și un nivel de trai cât mai ridicat, pentru că, pentru toți, cel mai important plan al României îl reprezintă oamenii“, spune Cristina Chiriac, președintele CONAF.

“România are nevoie de unitate patronală, de consens social, dar și politic pentru elaborarea unei Strategii privind ocuparea forței de muncă, de aceea am invitat la dezbateri reprezentanți ai tuturor părților ce s-ar putea implica în acest proiect imens, cu ramificații în toate ramurile economiei“, spune Franck Neel, președintele FPPG. “Din punctul nostru de vedere, școala (cu tot ce înseamnă aceasta, de la învățământul primar, la cel profesional și universitar, inclusiv clasele sponsorizate de companii) ar trebui să formeze viitorii specialiști. Dar, la fel de importantă este legislația, care ar trebui să promoveze noile investiții, creatoare de locuri de muncă”, mai spune Franck Neel.

“Înainte de pandemie aveam un deficit semnificativ al forței de muncă. ‘Noua normalitate’ de după pandemie ar putea aduce și un deficit de competențe, dacă nu ne asigurăm că avem oameni pregătiți pentru a lucra într-o lume transformată de digitalizare și automatizare. De aceea, trebuie să investim și mai mult în formarea oamenilor și în crearea de competențe noi”, spune Steven van Groningen, preşedintele Confederației Patronale CONCORDIA.

Partenerii principali ai dezbaterilor PACTUL PENTRU MUNCĂ sunt EM360 și KeysFin, iar partener al evenimentului este Grand Hotel Belvedere.

Sponsori principali sunt OMV Petrom, Romgaz și Nuclearelectrica, iar sponsori al evenimentului sunt DoSecurity, Trans.eu, Global Archive Management, Salesianer, Olympus Foods Romania și Euro Insol SPRL.

Parteneri media sunt Adevărul, Agerpres, G4Media, Ziarul Bursa, Canal 33 România, Radio România Brașov FM, Capital România, EVZ.RO, Profit.ro, Focus Energetic, Revista CARIERE, Energy Industry Review, Energynomics, Insight TAROM, MONEY.ro, The Diplomat-Bucharest, Transilvania Business Magazine, News National, ANAA, ADAA, Ziare.com, Business24, Ultima oră, Bună ziua Bistrița, Radio Brașov, Radio Mix 93,1, Mixtv Brașov, La pas prin Brașov, Iubim Brașovul, Brașov.net, NewsBV, Transilvania 365, Mujer.ro, Fashion8.ro, Ingenius Live, BiziLive TV, JOB TV, Wall-Street.ro, Radar de Media.

Informaţii suplimentare privind proiectul iniţiat de CONAF şi FPPG, sunt disponibile pe www.conaf.ro și www.fppg.ro.

Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) are ca obiectiv susţinerea și promovarea antreprenoriatului feminin şi reprezintă interesele a 9 organizații economice şi sociale, având ca scop apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri.

Federaţia Patronală Petrol și Gaze (FPPG), membru fondator al Confederației Patronale Concordia, reprezintă cadrul de dezvoltare, dialog și gestionare eficientă a resurselor din sectoarele energie, petrol, gaze și minerit energetic din România. FPPG militează pentru responsabilitatea companiilor în ceea ce privește siguranţa, sănătatea şi securitatea operaţiunilor și a personalului.

Confederația Patronală Concordia, singura confederaţie patronală românească afiliată la International Organization of Employers şi Business Europe, reprezintă, în acest moment, opt dintre cele mai puternice sectoare din economie: automotive, energie și utilități, financiar-bancar, hotelier, IT, retail, transport, cu un total de peste 300.000 de angajați și mai mult de 1.500 de companii, deopotrivă mari și mici, cu capital românesc și străin, având o perspectivă diversă și echilibrată asupra economiei naționale.