
60,2 MILIOANE TRANZACŢII PLĂŢI FACTURI, ÎN CREŞTERE CU 12,7%, EFECTUATE PRINTR-O REȚEA NAŢIONALĂ DE PESTE 10.000 PUNCTE DE PLATĂ
PayPoint plc, principalul operator de plăţi în numerar şi online din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, raportează pentru România rezultate pozitive pentru anul financiar 2015-2016. Astfel, compania a înregistrat pe plan local în decursul acestui an un volum de 60,2 milioane tranzacţii plăţi facturi, în creştere cu 12,7% comparativ cu anul precedent. Totodată, sunt raportate creşteri semnificative şi pe celelalte segmente de plăți, de la cel al încărcării electronice a cartelelor telefonice preplătite, la transferul de bani sau plata contravalorii rovinietei.
Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România, a declarat: „În 2008, când am lansat pe plan local serviciul de plăți facturi, obiectivul de a pune la dispoziția consumatorilor o rețea națională de 10.000 de magazine partenere era cu siguranță unul extrem de ambițios. Faptul ca acum putem anunța depăşirea acestui prag este pentru noi o mare reuşită. Indiferent că sunt magazine mici de proximitate sau fac parte din mari rețele internaționale, comercianții joacă un rol crucial în business-ul nostru. Succesul PayPoint este legat de succesul comercianților parteneri, iar implicarea lor are o contribuție esențială: doar împreună putem oferi comunității servicii la standarde înalte de calitate. Fiecare punct de plată adăugat în aceşti ani şi fiecare nou serviciu disponibil pe terminalul PayPoint ne-a ajutat să fim tot mai aproape de consumatori şi să răspundem din ce în ce mai bine nevoilor acestora. Am clădit cel mai generos şi variat portofoliu de plăți existent în piață, disponibil prin cea mai extinsă rețea de puncte de plată; pentru consumatori, acest lucru se traduce prin posibilitatea efectuării tuturor plăților sigur şi rapid, printr-un singur drum la magazinul lor PayPoint din apropiere. Le mulțumim consumatorilor pentru cele peste 60 de milioane de plăți efectuate cu încredere prin PayPoint şi îi asigurăm că vom depune în continuare eforturi pentru a le oferi experiențe de plăți din ce în ce mai variate.”
În decursul anului financiar, PayPoint a semnat acorduri de colaborare cu douăzeci şi patru de noi furnizori parteneri, ajungând la un portofoliu de 119 jucători importanți din industrii variate, cu acoperire locală sau națională. Din perspectiva serviciilor oferite, anul financiar încheiat a însemnat consolidarea poziției în segmente relevante de plăți, precum cel de utilități, telecom sau cel financiar-bancar. Totodată, o altă reuşită e marcată de extinderea la nivelul întregii rețele a disponibilității serviciului de încasare a plăților pentru rovinietă.
Pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de consumatori la beneficiile sistemului, PayPoint şi-a crescut reţeaua cu 907 magazine partenere în perioada analizată, având în prezent peste 10.200 puncte de plată la nivel naţional. Această extindere a fost posibilă prin semnarea de parteneriate cu sute de magazine de proximitate din zone urbane şi rurale, dar şi cu rețele mari, cu acoperire națională.
Datele sunt extrase din comunicatul oficial de anunţare a rezultatelor financiare ale PayPoint plc. pentru anul financiar 2015-2016, încheiat la data de 31 martie 2016.
La nivelul Grupului PayPoint, rezultatele sunt de asemenea favorabile. PayPoint plc. a raportat un volum de 818,7 milioane tranzacţii, în creştere cu 0,7% faţă de volumul raportat în anul precedent, iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit nivelul de 14 miliarde lire sterline. La nivelul întregului grup, au fost anunţate venituri nete de 123,6 milioane lire sterline, în creştere cu 0,4 % faţă de anul anterior.
Dominic Taylor, Chief Executive al PayPoint plc., a declarat: „Am realizat progrese semnificative într-un an cu numeroase provocări. PayPoint deserveşte milioane de persoane prin activitățile de zi cu zi, operând în numele celor mai importante organizații din segmentul serviciilor pentru consumatori din Marea Britanie şi România. Un rol extrem de important îl joacă rețelele noastre de comercianți parteneri, de neegalat în termeni de acoperire și accesibilitate. PayPoint România continuă să fie liderul pieței de plăți facturi prin puncte de retail, realizând progrese considerabile şi în consolidarea altor servicii care completează segmentul principal de plăți.”
Despre PayPoint România
În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub marcă proprie în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienţi prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, reţeaua punctelor de plată PayPoint numără peste 10.200 de terminale iar compania are încheiate contracte cu 119 clienţi importanţi din domeniul telecomunicaţiilor, al utilităţilor, al serviciilor financiare şi nu numai. Astfel: sectorul de plăţi pentru utilităţi – ENGIE Romania, E.ON Gaz Distribuţie, E.ON Energie România, E.ON Moldova Distribuţie, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, Enel Distributie Muntenia, Enel Distributie Banat, Enel Distributie Dobrogea, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Electrica Furnizare Transilvania Sud, Electrica Furnizare Muntenia Nord, Apa Nova Bucureşti, Apa Serv Valea Jiului, Activitatea Goscom, ApaVital Iaşi, Aquatim, CEZ Vânzare, Wirom Gas, Hargaz, Raja Constanţa, C.R.A.B., Apa Canal Ilfov, Compania de Apa Buzau, Hidro Prahova, Apa Nova Ploieşti, Salubris Iaşi, Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, SC Vital SA, Nova ApaServ Botoşani, Apa Canal Sibiu, Harviz, Aquabis, Acet Suceava, SC Apa Târnavei Mari SA, Compania de Apă Oradea, ApaServ Neamţ, APAVIL, Gospodărie Comunală Covasna, Tulcea Gaz, Gaz Vest, SEA Complet, Aquavas Bârlad, TEGA SA, ApaServ Satu Mare, Compania Apa Braşov, Neptun SA, Compania de Apa Somes, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, Schuster Ecologic, Aparegio Gorj SA, Termoficare Oradea, Apa Canal Galati, RWE Energie, Apa Canal 2000, Salgaz, Brantner Vereş, Eva Energy, Compania de Apa Arieș, Apaserv Cornu, Grenerg, Brantner Environment, Brantner Servicii Ecologice, Restart Energy, Aqua Dumbravita, HIDRO-SAL COM, Quatro Eco Salub, Imperial Development, GAZ EST, Prisma Serv Company; Sectorul de telecomunicaţii şi comunicaţii prin cablu – Vodafone România, Telekom Romania Mobile, Orange România, Telekom Romania, UPC România, Akta TV, NextGen Communications, Radiocom, RCS & RDS, Idilis; Sectorul financiar-bancar – Allianz-Tiriac Asigurări, EOS KSI România, Garanti Credite de Consum, Patria Credit, UniCredit Consumer Financing, Campion Broker Asigurare, Top Factoring, Cetelem, KRUK, Vitas IFN, Maxygo Broker de Asigurare, Garanti Bank, Debt Collection Agency, UNIQA Asigurări, Telecredit IFN, Nextebank, good.bee Credit, GetBack Recovery; Sectorul cosmetică – Oriflame, Avon, Infinity; Sectorul agricultură – Rodbun Grup.
PayPoint încasează sume şi în numele Scala Assistance, companie autorizată pentru emitere de roviniete, dar şi plăţi pentru facturile aferente serviciilor de securitate emise de Grupul BGS (BGS Divizia de Securitate, BGS Monitorizare-Intervenţie şi BGS Tehnic) şi pentru biletele de avion emise de compania aeriana Blue Air.
PayPoint oferă, de asemenea, servicii complete de încărcare electronică a cartelelor preplătite pentru toţi jucătorii din industria de telefonie mobilă care furnizează acest tip de produs (Telekom Romania Mobile, Orange, Vodafone, Zapp, Lycamobile, Digi Mobil), precum şi servicii de încărcare electronică pentru operatorii de telefonie fixă cu acces internaţional şi de Internet, printre care se numără Nobel şi Worldtelecom (Number One). Pentru Focus Sat, PayPoint oferă servicii de eliberare de vouchere cu coduri electronice pentru utilizatorii de servicii preplătite de tip DTH (Direct-To-Home).
Totodată, PayPoint oferă serviciile de transfer de bani Western Union pe propriile terminale, permiţând astfel consumatorilor să trimită sau să primească bani atât din afara ţării, cât şi de pe teritoriul României.
Comercianţii PayPoint oferă clienţilor lor şi posibilitatea de a schimba numerar în monedă electronică pentru a face plăţi pe internet în mod sigur şi confortabil, prin semnarea de parteneriate cu paysafecard și Neosurf.