Pentru al doilea an consecutiv, Farmec sustine Festivalul Cerbul de Aur

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, își asumă un rol activ în susținerea și promovarea evenimentelor culturale, acesta fiind cel de-al doilea an consecutiv în care producătorul clujean continuă parteneriatul cu Festivalul Cerbul de Aur.

„Este un motiv de mândrie pentru noi să putem susține din nou cel mai mare festival internaţional de interpretare din România, un reper cultural de excepţie, cu recunoaștere și la nivel internațional. Acest parteneriat aduce împreună două branduri cu o istorie locală de succes, care susțin și împartășesc valori comune, precum tradiția și inovația, ambele consacrându-se de-a lungul a mai multor decenii. Implicarea noastră în proiecte care promovează valorile locale este constantă, fiind parteneri la numeroase evenimente din domeniile cultură, sport, muzică, cinematografie, educație sau CSR“, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

„Festivalul Cerbul de Aur, produs și difuzat exclusiv de către Televiziunea Română, este un veritabil brand naţional şi suntem încântați să avem aproape un model autentic de business local, care a demonstrat că progresul și dezvoltarea se construiesc pe tradiție. Le suntem recunoscători pentru sprijinul lor și suntem siguri că fanii noștri se vor bucura de acest parteneriat“, a declarat Smaranda Vornicu Shalit, Directorul Festivalului „Cerbul de Aur” 2019.

Cea de-a XIX-ea ediție a Festivalului Cerbul de Aur se va desfășura între 22 – 25 august, în Piața Sfatului, Brașov, unde Farmec va oferi spectatorilor produse cosmetice din gamele Gerovital Evolution, Gerovital Equilibrium, Gerovital Derma+ Premium Care și Gerovital Plant.

Cerbul de Aur este un eveniment devenit tradiție și a debutat pe 5 martie 1968, pe scena Teatrului Dramatic din Braşov. De-alungul timpului, multe vedete s-au lansat prin intermediul festivalului și s-au bucurat de apreciere națională și internațională. Ediția din 2019 va avea două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În august 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara, 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea și un magazin Gerovital deschis prin sistemul de franciză, la Bacău.

Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:
Facebook: facebook.com/farmec.romania  
Instagram: www.instagram.com/farmec 
Site şi magazin online: www.farmec.ro