Lavinia Goste, cunoscuta interpretă de muzică folclorică, lansează piesa „Cât îs frații împreună”, o melodie plină de dragoste și delicatețe, dedicată tuturor celor care suferă de dorul fraților aflați în alte țări.
Rod al muncii de câteva luni, piesa a fost creată în 2018 și finalizată anul acesta. Lansată pe 11 aprilie, piesa a adunat deja 80.000 de vizualizări pe YouTube și zeci de comentarii din partea fanilor, care au primit cu entuziasm noua creație.
Versurile și muzica poartă semnătura Laviniei Goste, acompaniată de Orchestra Națională Valahia, dirijată de Marius Zorilă.
“Am creat această melodie cu gândul la surorile mele care sunt departe de mine. Știu că nu sunt singura în situația aceasta, foarte mulți români suferă de dorul de cei plecați din țară. Versurile cântecului adună toată această jale, pentru că, așa cum spune și melodia, cât îs frații împreună, inima e împăcată și nu plânge niciodată”, a declarat artista.
Lavinia Goste este una dintre cele mai bune voci ale folclorului românesc, care poate trece cu ușurință de la piese tradiționale românești la piese canto clasic sau la romanțe, datorită unui timbru vocal excepțional, ajungând prin multă muncă un etalon în muzica populară și un artist desăvârșit.
În toate proiectele muzicale, alături de Lavinia Goste se află Marius Zorilă, dirijorul Orchestrei Naționale Valahia, cea mai prestigioasă orchestra a momentului, formată din muzicieni talentați, recunoscuți în țară și în străinătate.
Lavinia Goste a absolvit Academia de muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, secţiunea canto, însă a ales să-şi reprezinte rădăcinile şi neamul prin folclor, dintr-o nemăsurată iubire de semeni. Spune despre sine că se inspiră de la sursă, unde tradiţia este încă bine conservată, iar “oamenii calzi şi buni te întâmpină cu vechi comori melodice”.
În prezent, Lavinia Goste, Marius Zorilă şi Orchestra Naţională Valahia înregistrează noi piese de folclor şi se pregătesc pentru apariţii impecabile în faţa publicului.
Orchestra Naţională Valahia, dirijată de Marius Zorilă, a fost înfiinţată în anul 2011, cu ocazia renumitului spectacol “Cu drag, de Dragobete”. Orchestra Naţională Valahia a reuşit să demonstreze în scurt timp devotamentul deplin faţă de arta şi tradiţiile naţionale.
Despre Lavinia Goste
Lavinia Goste s-a născut la Satu Mare, a copilărit în satele părinților ei, Cuta și Corund, de unde a prins dragostea de folclor și frumos.
Lavinia Goste a crescut înconjurată de cântecele și tradițiile românești. În copilărie, asculta fascinată piesele pline de învățăminte ale părințiilor ei adunate de prin satele ardelene. Iubirea pentru tradițiile autentice românești și dorința de a o împărtăși cu generațiile viitoare, au făcut din Lavinia, în afară de o cântăreață magistrală, autor prolific de cântece tradiționale românești.
Pornind de la materialele etnografice și folclorice existente, Lavinia, ca un adevărat culegător de folclor, le-a îmbogățit cu texte păstrate de bătrânii satului pe cale orală, dându-le o aură modernă, păstrând însă filonul autentic tradițional și contribuind la paginile moderne ale istoriei folclorului românesc.
Despre Marius Zorilă
Marius Zorilă s-a născut în satul Frătești, județul Giurgiu, tainele și dragostea pentru muzica populară le-a moștenit de la bunicul său, violonist, și tatăl său, acordeonist, renumiți lăutari ai locului și nu numai. S-a perfecționat urmând studiile de specialitate în București, ajungând la performanța de a fi cel mai tânăr dirijor și, totodată, cel mai valoros dirijor din țară.
Marius vine cu un suflu original și concept nou muzical, ceea ce îi propulsează, pe el și pe instrumentiștii din orchestră, în rândul muzicienilor de renume din țară.
Lavinia Goste Online:
Facebook: www.facebook.com/laviniagoste
Instagram: www.instagram.com/laviniagoste
Website: goste-zorila.ro