
Sunny, dragonul din Sun Plaza, îi invită pe copiii de peste 4 ani pe 17 noiembrie, în intervalul 16.00-20.00, la etajul 1 al centrului comercial, la evenimentul de lansare a CD-ului copilăriei.
Acesta include „3 altfel de povești românești” – „Neghiniță”, „Prâslea cel Voinic și merele de aur” și „Harap Alb”, basme cunoscute tuturor, dar transpuse într-o interpretare inedită.
Evenimentul va fi construit pe conceptul promovat anul acesta de Sun Plaza, de învățare prin schimbul de roluri și printr-o abordare colaborativă. Cele mai îndrăgite povești vor prinde viață în Sunny City sau “orașul condus de copii” care va recrea, în această ediție, atmosfera unui studio de radio adevărat.
Ghidați de amfitrionul evenimentului, actrița Alexandrina Halic, copiii vor învăța ce înseamnă înregistrarea unei povești radiofonice și ce presupun rolurile de ascultător, povestitor și ilustrator. Pe durata a 30 de minute, serii de 10 copii vor participa la discuții cu actorii implicați în proiect și vor interpreta la microfon mici fragmente din poveștile înregistrate. Set-up-ul este unul specific, îmbinând recuzita de radio cu cea necesară creării de scenarii și construcției unei povești vorbite.
Călătoria în lumea basmelor se continuă cu un atelier de ilustrație și desen, în care cei mici vor imagina și colora coperte pentru CD-ul lui Sunny, sub îndrumarea unui artist plastic. Astfel, vor avea posibilitatea de a se bucura de poveștile primite, într-un suport personalizat cu propria creație.
Pe un format care stimulează imaginația, cei mici au posibilitatea de a învăța, asculta și crea iar, de data aceasta, pot înțelege procesul întreg din spatele celui mai frumos act artistic al copilăriei.
Mai multe detalii se găsesc pe www.sun-plaza.ro.
Despre Sun Plaza:
Inaugurat în luna februarie a anului 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.
Având patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, Sun Plaza este centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării.
Centrul comercial a trecut recent prin cel mai amplu proces de reconfigurare desfășurat pe piața de retail din București. Peste 20.000 de metri pătrați de spații comerciale au făcut obiectul reconfigurărilor, dintre care 11.000 într-o aripă nou construită în care au fost inaugurate peste 40 de noi magazine, Sun Plaza având în prezent un grad de ocupare de 100%.
În plus, centrul comercial a trecut și printr-o acțiune de reîmprospătare a designului, fiind realizate două noi piațete, reconfigurate alte două, în timp ce pasajul de acces către stația de metrou Piața Sudului și alte spații din cadrul mall-ului au fost decorate cu creații grafice realizate de către Peter Kogler, artist austriac cu recunoaștere internațională și unul dintre pionierii artei generate pe computer.
www.sun-plaza.ro
