Primul talent-show produs de HBO Max in Romania, ONE TRUE SINGER

Pe 1 aprilie va fi lansat One True Singer, primul talent show produs de Max Originals în România și realizat de Global Records.

Show-ul îmbină producția de tip reality-show cu cea de talent-show și va pune sub lumina reflectoarelor tineri artiști care vor demonstra că au tot ce le trebuie pentru a deveni următorul megastar al României. Concurenții vor trece prin multe provocări pentru a-și demonstra calitățile vocale, abilitățile de compoziție, anduranța fizică și mentală, talentul de interpretare live și multe altele. Pe parcursul concursului, juriul va avea sarcina de a elimina treptat concurenții, până când îl vor descoperi pe One True Singer – persoana care va depăși cu succes toate probele, va evolua și va reuși să devină un artist complet, demn de marele premiu – un contract muzical în valoare de 50 de mii de euro, la care se adaugă încă 50 de mii de euro direct în cont.

ONE TRUE SINGER este primul reality show de talente, în cadrul căruia cele mai mari nume ale industriei muzicale și-au propus să arate toate calitățile necesare unui adevărat STAR.

Show-ul este creat în colaborare cu Global Records, casă de discuri independentă care oferă servicii muzicale complete, de la producerea și înregistrarea albumelor, până la lansarea și promovarea artiștilor, la nivel internațional. Noul format reproduce adevărata călătorie a unei case de discuri pentru a găsi artistul care are totul, un artist desăvârșit: o voce grozavă, voința de fier, abilitatea de a compune o melodie sau aceea de a fi un bun dansator, disponibilitatea de a învăța.

„Abonatul HBO Max se va bucura de un adevărat spectacol, un festin de muzică, dramă și pericol, care va da dependență încă de la început. Iar, la finalul episodului, din cei 14 tineri pretendenți la titlul One True Singer, sigur va avea un favorit. Pe parcursul sezonului, concurenții vor trece printr-o serie de provocări, una mai complexă decât cealaltă, propuse de experți din industria muzicală. Sunt teste de perseverență și dedicare, nu doar de voce și atitudine de star, și sunt menite să comprime în două luni munca experților care pot lucra și ani să modeleze un talent brut într-un artist complet.”, Ioanina Pavel, producător.

OTS este o ocazie cu adevărat unică pentru noi. Un talent show original, conceptualizat de Global Records, producători cu acte-n regulă de hituri și staruri. Mai mult decât muzica în sine, ce ne-a atras la acest produs a fost autenticitatea lui. Ne-a fost clar că producătorii de la Global Records au toate datele pentru a face un show de succes. One True Singer este o competiție. Dar este în același timp mult mai mult – este o privire rară în culise și expune multiplele talente și abilitați de care orice tânăr talentat are nevoie ca să devină cu adevărat un artist complet. Iar tinerii cu care pornim la drum sunt impresionanți! Abia aștept să îi cunoașteți!”  a declarat Johnathan Young, VP Original Productions, HBO.

„One True Singer este un concept pe care îl aveam pregătit de ceva vreme, a apărut în cel mai organic mod cu putință din exact activitatea noastră de zi cu zi și din dorința de arăta care este parcursul de la un artist talentat la un star. Suntem mândri că am avut ocazia să dezvoltăm și să producem acest show împreună cu HBO. One True Singer reprezintă un veritabil backstage pass, singurul show ce invită publicul în culisele industriei muzicale, pentru a putea vedea și înțelege pentru prima dată ce înseamnă să fii artist.” a declarat Ștefan Lucian- fondator si CEO Global Records.

Reality show-ul de talente, One True Singer, o producție Max Originals, va fi lansat pe data de 1 aprilie 2022, pe platforma de streaming HBO Max.

                                                       ***
Despre HBO Max
HBO Max® este platforma de streaming a WarnerMedia care oferă entertainment de calitate. HBO MAX aduce, pentru toate tipurile de public, o varietate de titluri aparținând unor branduri emblematice: HBO, Warner Bros., DC, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și multe altele. Platforma a fost lansată în Statele Unite ale Americii în mai 2020 și un nou abonament de tip AVOD a fost introdus în a doua parte a anului următor. În iunie 2021, au început lansările HBO MAX la nivel global, în piețe din America Latină și Caraibe, și apoi au început primele lansări europene în Țările Nordice și Spania în octombrie. HBO Max își va continua expansiunea globală în 2022.

Despre WarnerMedia
WarnerMedia este o companie lider în domeniul mass-media și al divertismentului care creează și distribuie conținut premium și popular către audiențe globale prin intermediul brandurilor sale: HBO, HBO Max, Warner Bros., TNT, TBS, truTV, CNN, DC, New Line, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. WarnerMedia face parte din AT&T Inc. (NYSE: T).   

Despre Global Records
Global Records este una dintre cele mai mari case de discuri independente din Europa Centrala și de Est, reprezentând unii dintre cei mai importanți artiști din industria muzicala precum INNA, Minelli, Carla’s Dreams, The Motans, Antonia, Alina Eremia si Irina Rimes. Anual, cele peste 200 de piese lansate de casa de discuri ajung în topurile de specialitate din țări precum Romania , Rusia, Polonia, Turcia, Bulgaria, Ucraina, Lituania și Franța, generând peste 11 miliarde de accesari pe toate platformele de streaming. Cu un portofoliu ce include peste 40 de artiști, 50 de autori și peste 150 de creatori de conținut, Global este unul dintre cei mai importanți jucători din industria de entertainment.