Tommy Hilfiger accelereaza in cursa sustenabilitatii prin ambitiosul program Make it possible

Construit in jurul viziunii „ Nu risipi nimic si intampina-i pe toti”, programul initiat de Tommy Hilfiger,  Make it possible, isi propune indeplinirea a 24 de obiective indraznete care vizeaza circularitatea si incluziunea pana in 2030

•Make it possible se concentreaza atat pe circularitate cat si pe incluziune, astfel Tommy Hilfiger reuseste sa abordeze tematica sustenabilitatii din perspectiva problemelor legate de mediul inconjurator dar si din punct de vedere social.
•Misiunea Make it possible este aceea de a fi producator de moda sub deviza „Nu risipi nimic si intampina-i pe toti”
•Programul include 24 de obiective stabilite conform a patru piloni ce vor fi atinsi pana in 2030.

Tommy Hilfiger lanseaza Make it possible sub forma unei abordari curajoase a sustenabilitatii, din perspectiva grijii fata de mediul inconjurator si fata de societate, consolidand astfel angajamentul companiei de a crea moda prin care „nimic nu se pierde si sunt intampinati cu totii.” Prin acest program, Tommy Hilfiger isi asuma responsabilitatea de a indeplini cele 24 de obiective ambitioase centrate in jurul circularitatii si incluziunii, stabilite prin  patru piloni ce se vor finaliza in 2030:

– Circle Round/Circularitate: crearea de produse care sa fie complet circulare si sa faca parte dintr-o bucla durabila.
– Made for Life/Durata pe viata: gestionarea cu responsabilitate a resurselor planetei, precum situatia zonelor cu schimbari climatice, utilizarea terenurilor, resursele de apa si poluarea chimica, de la ceea ce cumparam pana unde vindem.
– Everyone Welcome /Toti sunt bine veniti: dezvoltarea unui brand care actioneaza pentru fiecare fan TOMMY – intotdeauna incluziv, total accesibil.
– Opportunity for All /Oportunitati pentru toti: crearea de acces egal la oportunitati – la Tommy Hilfiger nu exista bariere in fata succesului.

Acest program Tommy Hilfiger a rezultat in urma strategiei Forward Fashion create de compania-mama,  PVH Corp, un set de 15 prioritati, conceput pentru a reduce impactul negativ la zero, pentru a creste impactul pozitiv pana la 100% si pentru a imbunatati peste 1 milion de vieti angrenate in lantul valoric al companiei.

„Am deschis primul meu magazin, People’s Place, in 1969, in orasul natal din Elmira, pentru ca oamenii ce provin din toate mediile sociale sa aiba un loc care sa-i aduca impreuna si unde sa impartaseasca minunate experiente ale culturii pop, ” a spus Tommy Hilfiger. „La fel cum de-a lungul anilor brand-ul nostru s-a dezvoltat, bazandu-se pe acest spirit al incluziunii, in aceeasi masura a crescut si angajamentul nostru fata de un mediu inconjurator si o societate sustenabila. Intreaga companie este angrenata in acest proces si, chiar daca nu am atins acest obiectiv in totalitate, cu siguranta il vom atinge.”

“In aceasta perioada de criza, in care lumea intreaga este macinata de probleme legate de sanatate, societate, mediul inconjurator si economie, ne simtim responsabili sa gasim solutii inovatoare prin care sa incurajam incluziunea, construind astfel un viitor mult mai circular.” a declarat Martijn Hagman, CEO, Tommy Hilfiger Global si PVH Europe. „Este in natura noastra sa cautam schimbarea pozitiva, chiar si in cele mai grele vremuri, motiv pentru care anuntam ambitiosul nostru program de sustenabilitate Make it possible, avand 24 de obiective de atins pana in 2030. Tommy Hilfiger a inceput in urma cu 10 ani sa se indreapte in aceasta directie, avand in palmares succesul realizarii denimului printr-un proces cu un impact scazut asupra mediului,  gestionarea resurselor de apa intr-un mod optim, si crearea de colectii incluzive. Make it possible este felul nostru prin care vom lucra impreuna pentru a aduce o contributie semnificativa si de durata intr-o industrie a modei de calitate.”

Make it Possible marcheaza cea mai recenta etapa din calatoria sustenabilitatii a lui Tommy Hilfiger. Realizarile cheie includ lansarea colectiei Tommy Hilfiger Adaptive, dedicata adultilor si copiilor cu dizabilitati, precum si Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge, un program global care vizeaza sustinerea firmelor mici si mijlocii a caror activitate se concentreaza pe dezvoltarea de solutii care promoveaza incluziunea si sustenabilitatea in moda. Recent, Tommy Hilfiger a lansat programul People’s Place prin care promoveaza sustinerea minoritatilor – negri, persoane de culoare si indigene (BIPOC) – in cadrul modei si a industriilor creative. Pana in prezent, mai mult de 80% dintre designerii Tommy Hilfiger au fost instruiti in strategii de proiectare circulara, iar in 2019, 72% din bumbacul utilizat la nivel global a provenit din surse mai sustenabile. In plus, 2 milioane de bucati de denim au fost finisate cu un impact mai mic, reducand cantitatea de apa si energie utilizata. Fiecare colectie sezoniera TOMMY HILFIGER include mai multe stiluri durabile, asa cum dovedesc stilurile durabile planificate pentru primavara 2021, care sunt cu 50% mai multe fata de primavara 2020.

Fiind constient ca nicio companie nu poate schimba singura universul sustenabilitatii, Tommy Hilfiger, ca parte a PVH Corp., si-a unit fortele cu partenerii din industrie prin semnarea The Fashion Pact in august 2019, precum si alaturandu-se Fundatiei Ellen MacArthur Make Fashion Circular si initiativelor Jeans Redesigns. In ultimii ani, Tommy Hilfiger s-a asociat cu WWF pentru a gasi modalitati de reducere a resurselor de apa folosite in intregul proces de fabricatie. Acest pas include instruirea furnizorilor si a celor din parcurile Industriale din bazinul Taihu, China, cu privire la gestionarea resurselor de apa si asumarea rolului de partener in calitate de  brand fondator al unui nou program de administrare a apei in bazinul Mekong, Vietnam.

Tommy Hilfiger va impartasi in mod constant progresul calatoriei sale in universul sustenabilitatii. Mai multe informatii despre Make it possible pot fi gasite aici: sustainability.tommy.com.

# # #
Despre SARKK SA
SARKK SA, fondata in 1998, este distribuitor exclusiv Tommy Hilfiger in Romania, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord si Moldova. Produsele Tommy Hilfiger sunt prezente in magazinele TOMMY HILFIGER, buticuri si o retea extinsa de magazine selectionate.  

De la 1 iulie 2019, Sarkk SA a fost numita distribuitor exclusiv si partener de franciza al CALVIN KLEIN in Romania, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania si Macedonia de Nord.

SARKK S.A. a cautat intotdeauna echilibru si o creştere organica, condusa de valori CSR si de aceea este una dintre cele mai puternice companii din piata, dezvoltandu-se constant, captand atenţia celor mai exigenţi consumatori.

Despre Tommy Hilfiger
Cu un portofoliu de brand ce include TOMMY HILFIGER si TOMMY JEANS, Tommy Hilfiger este unul dintre cele mai recunoscute grupuri de designer de lifestyle premium din lume. Obiectivul sau este proiectarea si comercializarea de imbracaminte si imbracaminte sport de inalta calitate pentru barbati, articole de imbracaminte si imbracaminte sport pentru femei, imbracaminte pentru copii, colectii de denim, lenjerie (inclusiv halate, pijamale si imbracaminte de casa), incaltaminte si accesorii. Prin intermediul unor parteneri licentiati, Tommy Hilfiger ofera produse de lifestyle precum ochelari, ceasuri, parfumuri, costume de baie, sosete, mici articole din piele, articole de uz casnic si genti de voiaj. Linia de produse TOMMY JEANS consta in imbracaminte din denim si incaltaminte pentru barbati si femei. Colectia este completata de o varietate mare de genti, accesorii si parfumuri.