„Calitatea pielii este moştenită, depinde însă de fiecare să aibă grijă de această moştenire genetică!”, o spune unul dintre cei mai apreciaţi şi solicitaţi medici români, despre un domeniu care le fascinează astăzi tot mai mult pe românce: îngrijirea pielii, devenită pentru multe dintre ele chiar mai importantă decât produsele destinate machiajului! Doctor Dana Bratu, specialist dermatolog, director medical în cadrul clinicilor DermaBeauty şi expertă în proceduri minim invazive, consideră că un ten sănătos porneşte de la îngrijirea potrivită şi parcursă regulat acasă, cu multă răbdare! De altfel, de răbdare au nevoie mai ales cei care se confruntă cu afecţiuni grave ale pielii: deşi rezolvabile în era aparatelor moderne, mulţi pacienţi se prezintă la medic atât de târziu, încât tratamentele îşi fac efectul în ani de zile!
Experta în frumuseţea atrage astfel atenţia că principiul „cu cât mai repede, cu atât mai bine” se aplică de minune şi dermatologiei: cicatricile recente se tratează mai repede decât cele vechi, aşadar nu amânaţi vizitele la specialist pentru a diagnostica precoce şi a soluţiona probleme care, de fapt, nu aparţin doar pielii. Un ten care nu ne mulţumeşte ne poate afecta şi la nivel psihic! Am stat de vorbă cu medicul Dana Bratu, despre drumul în dermatologie, despre succesul de care se bucură, dar şi despre reţetele unei pieli de vis, în medicina modernă.
Cum a început pentru dumneavoastră călătoria în lumea dermatologiei şi ce sfaturi aveţi pentru cei care doresc să ajungă la un asemenea nivel?
Dr. Dana Bratu: Dermatologia este, de departe, cea mai râvnită specialitate în rândul proaspeţilor absolvenţi ai facultăţii de Medicină, aşa încât pot să spun că acest lucru a fost un obiectiv de atins pentru mine: să obţin o notă mare la examenul de rezidenţiat, care să îmi permită să prind un loc la Dermatologie. Întotdeauna mi-au plăcut provocările şi am vrut să fiu înconjurată de cei mai buni în domeniul meu. În plus, încă din facultate am avut job-uri în industria beauty, care mi-au deschis apetitul către comunicarea cu oamenii şi către tratamentele de înfrumuseţare. Tinerilor absolvenţi le recomand să se orienteze asupra carierei cu mult înaintea unui examen decisiv, pentru că este ideal să fii cu un pas în faţă şi să ai chiar tu capacitatea de a alege, nu să prinzi ce “rămâne”.
În obţinerea succesului de care vă bucuraţi astăzi, cât de mult cântăreşte pasiunea, şi cât de mult, munca? Dar despre formarea continuă, ce ne puteţi spune?
Dr. Dana Bratu: Cred că ceea ce defineşte succesul în antreprenoriat este activitatea continuă şi perseverenţa chiar şi în perioadele de odihnă, vacanţe. În pandemie activitatea mea, spre exemplu, a cunoscut o creştere exponenţială! Flexibilitatea şi capacitatea de a obseva trendurile şi de a te orienta după ele reprezintă un atu. Indiferent de domeniul pe care l-aş fi ales, aş fi muncit la fel de mult pentru atingerea obiectivelor, însă este ideal, desigur, să faci ceea ce îţi place, iar astfel zicala conform căreia nu simţi ca munceşti nici măcar o zi devine realistă. În fiecare zi învăţ ceva nou şi mă bucur inclusiv de experienţele mai puţin plăcute, pentru că am reuşit să acumulez cunoştinţe chiar şi în urma lor.
Medicul dermatolog nu înfrumuseţează doar ceea ce este la suprafaţă. Vindecă din interior. Şi zicem asta pentru că, prin ceea ce faceţi, aveţi o influenţă uriaşă asupra psihicului pacienţilor. Cât de mult sesizaţi că îi afectează pe oameni problemele de piele şi cât de important este ca ele să îşi găsească o rezolvare?
Dr. Dana Bratu: Am spus mereu că “dermatologia nu salvează viaţa, dar salvează sufletul.” Pentru fiecare dintre noi aspectul fizic este important şi ne ghidează deciziile în viaţă: alegerea partenerului de viaţă, alegerea persoanelor cu care colaborăm, alegerea carierei. Încă din primele trei secunde în care sesizăm o persoana nouă, creierul nostru îi alcătuieşte deja un portret de tipul “arată nervoasă”, “arată obosită”, “este atrăgătoare”. Deci prima impresie contează şi nu este un lucru pe care să îl putem controla, ci vine din subconştient. În plus, o afecţiune dermatologică ne poate impacta psihologic şi ne poate scădea stima de sine, astfel încât tindem să devenim tot mai izolaţi, să evităm contactele sociale. În cazul tinerilor, mai ales, este esenţial să pornească la drum cu încredere, să nu se confrunte cu stigmatizarea care le-ar putea influenţa capacitatea de interacţiune.
Ce le transmiteţi celor care speră ca, peste noapte, să obţină pielea visată, gândindu-se la nenumăratele aparate performante care sunt folosite astăzi în dermatologie?
Dr. Dana Bratu: Nu există creme-minune sau aparate care să ne ofere rezultate spectaculoase după o singură şedinţă. Aşteptările pacientelor sunt destul de mari şi acest lucru este cauzat atât de promovarea intensă a tratamentelor estetice, cât şi de promovarea filtrelor şi retuşurilor care se practică pentru îmbunătăţirea imaginii persoanelor publice în mediul online sau în presa scrisă. Scopul medicului dermatolog este să poarte o discuţie cinstită şi să ofere pacienţilor aşteptări rezonabile cu privire la aceste tratamente. Să nu uităm că o parte importantă a succesului ţine şi de genetică: calitatea pielii este moştenită, depinde însă de fiecare să aibă grijă de această moştenire genetică! Coco Chanel spunea foarte bine: “Genetica este responsabilă pentru modul în care arăţi la 20 de ani, însă tu eşti reponsabilă pentru cum arăţi la 50 de ani!”
Dintre cazurile pe care le-aţi rezolvat, care a fost cel mai dificil şi cât timp a durat până la tratarea sa?
Dr. Dana Bratu: Cele mai dificile cazuri sunt cele cu cicatrici postacneice vechi, asociate cu pusee de acnee la vârsta adultă. Vorbim despre persoane care s-au confruntat toată viaţa cu acnee, practic nici nu ştiu ce înseamnă să ai un ten fără vreun coş supărător. În plus, cicatricile restante le aduc mereu aminte de acneea severa cu care s-au confruntat în adolescenţă. Este esenţial să efectuăm, în acest caz, analize de laborator, pentru a vedea dacă există vreo cauză internă care declanşează erupţiile acneice şi să eliberăm un tratament medicamentos – local sau oral – ulterior, să începem planul de tratament procedural care se poate întinde pe ani întregi! Sigur că cea mai mare satisfacţie o avem atunci când pacienta ne spune că poate ieşi din casă nemachiată, că nu mai simte, efectiv, nevoia să îşi ascundă tenul!
Subiectele legate de skincare sunt de mare interes astăzi, inclusiv în social media. Ce sfaturi aveţi pentru cei care se informează de pe internet, în ceea ce priveşte alegerea produselor de îngrijire potrivite?
Dr. Dana Bratu: În era consumerismului, recomand celorlalţi să observe rutinele de skincare ale medicilor dermatologi. Sunt minimaliste! Principiul după care ne ghidăm este “less is more” şi recomandăm să evitaţi suprapunerile de ingrediente, de straturi de produse cosmetice. Dacă sunteţi la început de drum în skincare şi aţi vrea să vă alcătuiţi o rutină, ideal este să vă achiziţionaţi un produs de curăţare adaptat tipului de ten, o crema hidratantă şi un produs cu ecran solar. După câteva luni de folosire a rutinei simple, puteţi începe să adăugaţi şi alte produse care conţin ingrediente “active” precum vitamina C, retinol, acizi hidroxilici.
Pentru cei care nu au probleme grave ale tenului, ce produse de bază recomandaţi să nu lipsească din îngrijire? (în rutina tinerilor şi în rutina celor trecuţi de un anumit prag, atunci când încep deja să apară ridurile)
Dr. Dana Bratu: Atât timp cât rutina este simplă, va fi usor de folosit zilnic! Este importantă regularitatea cu care folosim produsele, mai mult decât eficienţa ingredientelor conţinute. Din acest motiv, înainte de a aştepta rezultate de la o cremă, trebuie să ne asigurăm că prezervăm funcţiile pielii noastre: protecţie împotriva agenţilor de mediu. Prin urmare, recomand o cremă hidratantă lejeră, care să hidrateze tenul, care să păstreze funcţia de barieră şi de protecţie solară şi care să apere împotriva efectelor nocive ale radiaţiilor UV, precum riduri, pete pigmentare, cancer de piele.
Cât de important este să îmbinăm rutina de acasă cu vizitele la dermatolog, pentru tratamente profesionale?
Dr. Dana Bratu: Dacă discutam despre prevenţie antiaging, şi aici includ persoanele între 20-30 de ani, cred că rutina de skincare la domiciliu are cea mai mare greutate. Un ten hidratat şi protejat de soare se va rida mult mai greu şi va arăta mai bine pe termen lung. După 30 de ani îşi fac apariţia ridurile de expresie şi oricât de mult am încerca să evităm mimica, activitatea musculaturii faciale va fi mai intensă. Din acest motiv, recomand tratamente precum baby botox, care previn adâncirea ridurilor, dar păstrează expresivitatea, precum şi tratamente regulate de hidratare cu cocktail-uri cu acid hialuronic, vitamine şi peptide. Să nu uităm că anual vom pierde aproximativ 1% din capacitatea pielii de a produce colagen, iar acesta nu se va reface singur, în lipsa unor tratamente estetice adecvate.
Ce le spuneţi femeilor care îşi doresc să obţină acel efect de „GlassSkin”, promovat intens pe reţelele de socializare, inspirat de frumuseţea asiaticelor? Poate fi real sau rămâne doar un… artificiu de marketing?
Dr. Dana Bratu: Tenul perfect este un concept extrem de subiectiv! Chiar şi pacientele cu ten sănătos, întins şi luminos îşi doresc mici îmbunătăţiri. Contează enorm de la ce tip de ten pleci în drumul tău către “ideal”, pentru că, aşa cum menţionasem anterior, terenul genetic este foarte important. Chiar şi aşa, un ten seboreic, cu pori foarte dilataţi, care suportă anumite modificări de textură, poate să îşi îmbunătăţească aspectul, iar persoana în cauză să devină mai încrezătoare şi să se simtă mai atrăgătoare.
Vedem tot mai multe reclame care promovează suplimentele alimentare/ pastilele, ca parte esenţială a unei pieli sănătoase. Este doar un mit sau contează cu adevărat să acţionăm şi din interior pentru a obţine rezultatele scontate?
Dr. Dana Bratu: Fără să existe un deficit nutriţional dovedit prin analize de laborator, suplimentele alimentare nu vor influenţa calitatea pielii. Cele mai bune tratamente în acest sens sunt cele medicamentoase, în cazul în care dermatologul prescrie acest lucru, precum şi cele aplicate local, pe ten.
Există nenumărate persoane care nu cred că vor mai scăpa vreodată de supărătoarele cicatrici lăsate de varicelă sau de acnee. Ce le transmiteţi?
Dr. Dana Bratu: Aş vrea să încurajez persoanele care se confruntă cu cicatrici atrofice să nu îşi piardă speranţa! Cu ajutorul tehnologiei medicale moderne putem să îmbunătăţim aspectul lor. În clinicile DermaBeauty avem un protocol complex de tratament pentru cicatrici, indiferent de tipul sau de vechimea lor, însă recomandarea noastră este să cereţi o consultaţie medicală cât mai repede cu putinţă, pentru că cicatricile recente se tratează mai eficient decât cele vechi.
Se apropie vara! Ce recomandări aveţi în ceea ce priveşte expunerea la soare?
Dr. Dana Bratu: Dacă ne dorim să păstrăm frumuseţea pielii, sugerez să ne pregătim deja trusa cu produse cosmetice! Avem nevoie de o cremă cu protecţie solară rezistentă la apă, cu SPF minim 50 pe care să o folosim dimineaţa, după ce am curăţat tenul. Dacă ne expunem la soare, această cremă va fi reaplicată la fiecare două ore sau putem achiziţiona variante de spray pe care le putem reaplica, fără să ne spălăm pe faţă între timp. Pentru corp putem opta pentru spray transparent sau pentru emulsii şi loţiuni lejere, care intră uşor în piele.
Care sunt aparatele momentului în materie de îngrijire a tenului şi ce rezultate aţi sesizat că oferă?
Dr. Dana Bratu: În momentul de faţă, pacientele caută tratamente care oferă fermitate pielii, precum şi un contur mandibular bine definit, fără bărbie dublă, tocmai de aceea sunt foarte solicitate tratamentele cu radiofrecvenţă fracţionată, tip Morpheus 8. Dispozitivul reduce aspectul pielii lăsate şi oferă un efect de “strângere” dupa aproximativ trei şedinţe. Partea bună este că are şi funcţia de lipoplastie, cu alte cuvinte, poate să topească grăsimea localizată pe arii mici, precum guşă, abdomen inferior şi flancuri. Procedura nu necesită nici internare, nici recuperare.
Dincolo de partea de dermatologie, vă ocupaţi şi de intervenţii estetice. Cum se poate obţine forma perfectă a buzelor, fără acel efect de „duck face” de care se tem femeile?
Dr. Dana Bratu: Injectologia este principala mea ramură de interes şi reprezintă peste 90% din tratamentele pe care le efectuez în clinică. În plus, sunt speaker şi trainer pentru medici, ajutându-i să îşi dezvolte cunoştinţele şi aptitudinile în materie de injectari cu acid hialuronic şi cu toxină botulinică. Pacientele se tem de rezultatele nenaturale pe care le văd în mediul online şi solicită să nu le schimbăm trăsăturile prin aceste proceduri. O augmentare de buze efectuată discret va trece neobservată, însă va spori atractivitatea chipului şi îi va oferi un aspect rejuvenat. Contează cantitatea pe care o injectezi, precum şi frecvenţa şedinţelor. Mereu am considerat că tratamente estetice efectuate cu bun simţ trec neobservate, iar genul meu de paciente aleg exclusiv proceduri care să le îndulcească trăsăturile.
Dacă ar fi să realizaţi un clasament al intervenţiilor estetice din punctul de vedere al cererii, care ar fi acela? Ce caută româncele să îmbunătăţească la propria imagine?
Dr. Dana Bratu: Cel mai eficient tratament estetic este injectarea cu toxină botulinică pentru că oferă un chip mai luminos şi mai odihnit în doar câteva zile de la injectare, fără ca cineva să observe că efectul este datorat unei proceduri. Următoarea intervenţie este cea de refacere a volumetriei faciale sau de lifting facial lichid, prin care redăm chipului aspectul întinerit, cu ajutorul unor produse temporare de umplere.
În ceea ce mă priveşte, pacientele mă apreciază pentru tratamentele care le îmbunătăţesc calitatea pielii: le redau fermitatea, le ajută la uniformizarea nuanţei pielii, reduc vizibil porii dilataţi. Pentru cele din urmă, îmi place să combin tratamentele injectabile cu biostimulatori precum acid polilactic, hidroxiapatita de calciu, cu dispozitivele care folosesc energie termică, precum laser CO2 şi radiofrecvenţa fracţionată. Întotdeauna tratamentele combinate vor oferi cele mai bune rezultate, iar pacientele pleacă din cabinet cu un plan de tratament pe termen lung.
Doctorul Dana Bratu a adunat cele mai populare proceduri estetice, clasice și premium, în cadrul conceptului inedit, DermaBeauty Clinique, care beneficiază de trei locații: două în București și una în Buzău!
Pentru detalii suplimentare, intrați pe site-ul:
www.dermabeauty.ro sau sunați la numărul: +40319395 pentru programări.
Vizualizari: 2