3 gesturi de frumusete care iti fac mainile mai frumoase si mai tinere

Dacă vrei mâini frumoase și îngrijite, atunci e musai să îți aloci timp ca să îți îngrijești atât unghiile, cuticulele, cât și pielea mâinilor.

Care sunt gesturile și trucurile smart de care să ții cont? Iată părerea expertului OPI, Mari Luca.

Cuticulele – de care vorbește toată lumea – arată impecabil la extrem de puține femei. Deci, cam ce ar fi de făcut să le transformi, să le remodelezi? Înainte de toate, e bine să știi că, realistic vorbind, cuticulele sunt pielițe moarte agațate de suprafața unghiei. Și care, da, devin extrem de inestetice. Atenție: nu confunda cuticule cu hiponichiumul.

”Forma cuticulelor împiedică aderența perfecta a lacului de unghii, de aceea e important să le împingem și să le modelăm, să eliberăm unghia de acțiunea lor”, ne recomandă Mari Luca, specialist OPI România.

Sfaturi pentru unghii frumoase
Specialiștii OPI ne explică cum putem să ne ajutăm unghiile să facă față agresiunilor zilnice care ne strică manichiura și ne pun în umbră frumusețea mâinilor.

”Primul și cel mai important pas este să ne degresăm unghiile, să le pilim cu finețe și, apoi, să folosim un ulei emolient, special pentru cuticule. Da, e important să cauți un ulei special conceput pentru combaterea cuticulelor și să nu apelezi la un ulei de corp sau o cremă de mâini. Îl aplici în formă de U, în jurul întregii unghii, la toate degetele, și lași să acționeze timp de 30 de secunde. Ulterior, îndepărtezi excesul cu un bețigaș de ureche. Următoarea etapă? Împingem cuticulele și eliberăm unghia. Dacă vrem să ne perfecționăm munca, atunci ne îndreptăm spre baie și ne facem un gomaj al mâinilor. Masăm preț de câteva minute și insistăm pe marginea unghiilor.

Rolul gomajului
Gomajul este esențial în eliminarea reziduurilor care sunt încă prezente pe unghii, așa că nu ezita. Odată finalizat gomajul, clătești cu apă și săpun din abundență și gata, ești ca nouă. Sau mai exact spus, mâinile tale sunt ca noi!

Rutina zilnică ideală
Să îți cureți cuticulele este minunat, dar să le împiedici să apară ar fi perfect. Și, nu există rețetă magică pentru asta, dar crede-ne pe cuvânt, asiduitatea și perseverența face minuni.

”Uleiul de cuticule trebuie aplicat în fiecare seară, nu doar când ne aducem aminte”, explică Mari Luca, specialist OPI România. ”Masăm marginea unghiilor dacă avem lac de unghii sau unghia întreagă dacă nu le avem colorate. Masăm unghiile lejer ca să facem ingredientele active din ulei să penetreze cât mai bine, dar și ca să stimulăm circulația sangvină de la baza unghiei”, ne explică expertul.

Instrumente care trebuie ținute la distanță
În niciun caz nu trebuie să folosim instrumente care ne pot face rău cum ar fi chiurete sau clești care ne-ar putea răni ușor. Orice obiect care ți-ar putea cauza răni nu are ce căuta în trusa ta de frumusețe. De la simple tăieturi până la panarițiu și infecții, asta poate genera un instrumentar care nu e correct stăpânit. Ia aminte și tratează-te cu blândețe dacă vrei să te bucuri de unghii frumoase.