Circuitul Salonul Calului, cel mai mare eveniment ecvestru al anului s-a bucurat în cadrul celei de-a doua etape, desfăşurată ȋn perioada 5-7 iunie la Baza Hipică Equestria, de prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României, care a urmărit cea mai dificilă probă din competiție, Trofeul Jockey Club şi, într-un cadru ceremonios, a ȋnmânat cupa câştigătorului. Evenimentul Salonul Calului a primit anul trecut ”Înaltul Patronaj al Principelui Nicolae al României”.
„Suntem onorați şi le mulțumim pentru prezență Alteței Sale Regale Princepele Nicolae, dar şi tuturor reprezentanților Casei Regale a României. Prezența unor invitați de asemenea valoare este un semn de recunoaştere şi apreciere a eforturilor noastre de a organiza un eveniment de mare clasă, dedicat tuturor pasionaților de echitație”, a declarat Ozana Moraru, Proprietar Baza Hipică Equestria şi Preşedintele Clubului Equestria.
Cea de-a doua etapă a Circuitului Salonul Calului s-a desfăşurat ca un spectacol sportiv, ȋncărcat de emoție şi eleganță. Pe parcursul ȋntregului weekend au avut loc 15 probe de sărituri peste obstacole, de niveluri diferite de dificultate, ȋncepând cu probele destinate copiilor, amatorilor, sportivilor şi cailor debutanți, acestea fiind urmate de probele mai dificile, pentru profesionişti. Printre cele mai spectaculoase probe din concurs au fost: Equestria Masters, Proba de Forță, Parcursul American şi Trofeul Jockey Club.
Proba „Equestria Masters”, organizată după modelul Olympia Show Jumping, care a adus la start 18 cupluri cal-călăreț a fost o probă de nivel C, cu obstacole de 1,2 m, cu ridicări și coborâri succesive a câte unui obstacol, dupa un regulament specific, ceea ce a facut-o extrem de atractivă atât pentru sportivi, cât și pentru spectatori.
O altă probă apreciată de public a fost Proba de Forță, ȋn care sportivii s-au confruntat cu cel mai ȋnalt obstacol din competiție, numit Zidul, ridicat ȋn ultimul baraj la 1,8 m. După patru baraje dificile, proba s-a ȋnchieat cu trei ocupanți ex aequo ai locului I – Aurel Cojocariu cu Charming Boy, Norbert Schumann cu Belle du Jour și Cristina Dulugeac cu Colany, pe locul II fiind clasat reprezentantul clubului Equestria, Florin Ionuț Năstase cu calul Custen Ingo.
Duminică, ȋn ultima zi a Circuitului Salonul Calului, Parcursul American i-a ținut cu sufletul la gură pe susținătorii din tribune, sportivii fiind confruntați cu un parcurs compus din 12 obstacole, ȋn 15 sărituri contra cronometru: sportivilor li se acordă un anume interval de timp, în care ei parcurgeau înșiruirea de obstacole, în ordine, de cât mai multe ori, cumulând puncte în funcție de câte obstacole reușeau să sară în timpul maxim acordat. Proba s-a ȋncheiat cu o ceremonie inedită, ȋn care câştigătorii au putut renunța la tocă ȋn favoarea pălăriilor specifice de cowboy.
Etapa a II-a a Circuitului Salonul Calului s-a ȋncheiat cu Trofeul Jockey Club, o probă de nivel B cu baraj la cronometru. Câştigătorul Ionuț Urasche de la Clubul AER & Horses a primit trofeul de la Alteța Sa Reglă Principele României, ȋn prezența vice-preşedintelului Jockey Club, Constantin Avramescu şi a preşedintelului Clubului Equestria, dr. Ozana Moraru.
Pe lângă punctele şi experiența acumulată ȋn competiție, sportivii ȋnscrişi la cea de-a doua etapă a Circuitului Salonul Calului s-au luptat pentru premii totale ȋn valoare de 36.300 lei.
Sponsorii evenimentului sunt: Clinica Oftalmologică Oculus, Jockey Club Român, Friedrich Wilhelm Raiffeisen, CAIMMO.
Parteneri: Federația Ecvestră Română, Romsilva Regia Națională a Pădurilor, Crama Avereşti, XTB şi Corona Garden, Art & Craft, La Strada.
Partenerii media ai evenimentului: TVR, Europa FM, Radio România Actualități, Revista Biz, Beau Monde, Casa Lux, Auto Motor și Sport, The Art of Living, City Compass, Romania-Insider.com, Cavaleria.ro, Orasulm.eu, Sportsbusiness.ro, Urbankid.ro, SensoTV.ro, Horse TV, TriptoRomania.ro, RaluCălătoreşte.ro.
Despre Equestria:
Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Dr. Ozana şi Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs și manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori şi deţine 73 cai (28 proprii şi 45 în pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbări în aer liber în împrejurimi și organizează permanent lecții de echitație pentru copii și amatori. Dotările sunt completate de un hotel și un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum și o terasă exterioară. Equestria organizează competiții regulate de echitație pentru profesioniști, dar și pentru copii și amatori. Manifestările deja tradiționale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului București, Salonul Calului, concursurile de casă Equestria sau, începând cu 2013, Concursul internaţional de sărituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.
Mai multe informaţii despre eveniment sunt disponibile pe www.salonul-calului.ro sau www.equestria.ro