Arta din galerii și muzee iese în stradă, iar arta stradală ajunge în muzeu la Artown Festival. Cea de-a doua ediție a festivalului debutează mâine, 28 iulie de la ora 17:00, cu expoziția de grup „The sin to be seen”, la Muzeul Județean de Artă Prahova Ion Ionescu Quintus.
„Expoziția „Păcatul de a fi văzut / The Sin to Be Seen” aduce artiști prezenți la Artown Festival și nu numai într-o expoziție de grup despre lupta tensionată dintre recunoaștere și invadare, provocându-ne să ne întrebăm cum definim noi, ca societate, granițele artei stradale și modul în care aceasta își găsește drumul către sfera instituțională.” – Livia Florea, curator.
Păcatul de a fi văzut / The Sin to Be Seen este o expoziție care explorează profunda tensiune a artei stradale dintre acceptare și transgresiune, dintre sfera de artă publică și cea privată și poartă vizitatorul prin 4 dimensiuni.
Păcatul / The Sin a început înainte de Pompeii și reprezintă impulsul străvechi, o nevoie viscerală de a marca, de a semnifica, de a exista. Instinctul brut, primordial, ne marchează existența și evoluția într-o expresie artistică perturbatoare, dar fundamentală. Se pune sub semnul întrebării dacă acest act „păcătos”, transmutat într-un tabu societal, ar putea fi în schimb folclor urban, o parte esențială a ADN-ului cultural colectiv.
Lupta / The Fight se adâncește în ciocnirea dintre nevoia de a transmite un mesaj și forțele care îl suprimă. Este o luptă între nevoia artiștilor de validare și o societate care se luptă să înțeleagă. Problematizează noțiunea condamnării instinctului și ce înseamnă de fapt spațiul artistic legitim.
Acceptarea / The Acceptance vorbește despre momentul în care are loc schimbarea pe măsură ce societatea începe să accepte valoarea și importanța artei stradale. Cu toate acestea, această acceptare provoacă o contemplare suplimentară – tranziția artei stradale în galerii și muzee îi diluează esența? De ce suntem aici? Ce schimbă această expoziție de grup cu artiști stradali în cadru muzeal?
Acesta este momentul în care arta stradală devine Homo Sacer, figură-limită pe care Agamben o definește ca acea stare care nu poate fi inclusă în întregul căruia îi aparține și nu poate aparține întregului în care dintotdeauna e deja inclusă.
Văzut / Seen încheie explorarea binarului dintre „păcat” și „văzut” și urmărirea firului roșu dintre acesta, încurajând introspecția – ,,Ceea ce iese la lumină în acestă figură-limită este criza radicală a oricărei posibilități de a distinge cu claritate între apartenență și includere, între ceea ce e afară și ceea ce e înăuntru.” (Agamben, 1995)
Programul și locațiile următoarelor evenimente vor fi anunțate pe site, pe pagina de Facebook, precum și pagina de eveniment a festivalului.
Evenimentul se desfășoară în spațiul public, astfel că intrarea este liberă pentru oricine.
Artown Festival #2 nu ar fi fost posibil fără sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Ploiești Shopping City, alături de partenerii principali Kraftanlagen & IPIP.
Parteneri: Cemrom, Baupartner, Caparol, WDP – Warehouses de Pauw, DEH și Actemium.
Artown Festival este la a doua ediție și este un manifest urban și social pentru o lume mai colorată, mai plină de viață în orașul Ploiești. Folosim arta ca declarație publică și ne dorim, astfel, să generăm conștientizarea problemelor sociale din România. Intervențiile urbane sunt menite să stârnească dialoguri pentru comunitate și monologuri pentru privitori, în același timp, fiind o invitație deschisă spre schimbare. Ele reflectă vocea și exprimă valorile societății noastre, în timp ce transformă un oraș.