Asociatia Sansa Ta a inaugurat proiectul Bucuria Copilariei - o sala de calculatoare destinata copiilor defavorizati

Asociația Șansa Ta a inaugurat pe 3 Iunie o sală de calculatoare destinată copiilor defavorizați din orașul Buftea și din zonele limitrofe. Sub denumirea ”Bucuria Copilăriei”, acest proiect își propune să alfabetizeze digital peste 100 de copii, proveniți din familii sărace, prin organizarea unor cursuri de informatică pentru începători și îndrumarea celor mici în rezolvarea temelor școlare.

Sala de calculatoare va fi deschisă începând cu 3 iunie, de la ora 17:00, în orașul Buftea, pe strada Mihai Eminescu nr. 32, în fosta clădire a Primăriei. Aici vor avea acces gratuit toți copiii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, care provin din familii cu cazuri sociale din Buftea și din localitățile limitrofe, și alți beneficiari ai Asociației Șansa Ta. Sala de calculatoare va funcționa în cursul săptămânii, lunea și miercurea între 16:00 și 20:00 și vinerea de la 14:00 la 18:00.

”Copiii care vor păși în această sală nu știu și nu au avut niciodată șansa până acum să vadă și să învețe cum se lucrează cu un calculator. Nu au acces la informație și, de multe ori, nici nu-și pot rezolva temele școlare din această cauză. Ne dorim să organizăm pentru ei cursuri de începători, să-i îndrumăm pe această cale, să-i ajutăm să socializeze mai ușor și să fie mai deschiși oportunităților de învățare. Este un proces lung din care, iată, tocmai am făcut primul pas”, declară Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Primăria Orașului Buftea și cu sprijinul Renault România, Ateliere fără Frontiere, Bridging The Gap ONG Academy și comunicatedepresa.ro.

Despre Asociația Șansa Ta

Asociaţia Șansa Ta este o organizaţie non-profit, care promovează dreptul la o viață mai bună pentru copiii și tinerii care urmează să părăsească sau care au părăsit centrele de plasament, prevenind instituționalizarea acestora. De asemenea, asociația își propune să ajute familiile defavorizate, cu mulți copii, din România. Programele dezvoltate se adresează persoanelor sau grupurilor sociale aflate în situații de risc.
Asociația ȘANSA TA este acreditată de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice să acorde servicii sociale, conform Certificatului de Acreditare Seria AF, nr. 000740/22.05.2014.

Date de contact:
Gabriel Ciobotaru – Președintele Asociației Șansa Ta
Casiana Fometescu – Coordonator Dep. PR Asociația Șansa Ta
Tel/Fax: 031 822 24 57; Mobil: 0744 910 487

Beneficiar: “ Asociația Șansa Ta”
Conturile  bancare deschise la BCR:
CONT IN LEI         RO64RNCB0591123278690001
CONT IN EURO     RO37RNCB0591123278690002
SWIFT:                RNCB RO BU