Bestjobs: Angajatii vor sa stie daca sunt platiti corect, in contextul cresterii accelerate a preturilor

Aproape 150.000 de români au verificat în ultimele 2 luni pe bestjobs dacă salariul lor este la nivelul pieței, iar 82% dintre ei și-au actualizat CV-ul pentru șanse mai bune la negociere

Dorința românilor de a afla dacă salariul lor se înscrie în media pieței este foarte mare, în contextul în care tendințele europene privind transparentizarea salariilor încep să prindă teren și pe plan local, iar prețurile tot mai mari reprezintă o problemă serioasă. În cele două luni de când bestjobs a lansat instrumentul online de evaluare a salariilor, CV Worth / Valoare CV, aproape 150.000 de candidați l-au utilizat pentru a vedea dacă sunt plătiți corect, în raport cu nivelul pieței pentru experiența și competențele lor. Mai mult, 82% dintre candidații interesați de valoarea lor profesională și-au actualizat CV-ul în urma interogării pentru a avea șanse mai bune la negociere sau la aplicări pentru noi oportunități.

Totodată, numărul căutărilor privind salariile, efectuate prin intermediul instrumentului bestjobs, s-au apropiat de 200.000, fiecare candidat analizând, în medie, 2 opțiuni, rolul pe care îl ocupă în prezent și rolul la care aspiră sau orașul în care dorește să aplice în viitor.

„Lansarea CV Worth / Valoare CV a fost foarte bine primită de către candidați, bestjobs anticipând corect o nevoie foarte mare care există la nivelul pieței muncii. Tendințele europene de transparentizare a salariilor, care au prins avânt în multe state din Uniunea Europeană, sunt încă timide în România, dar devine tot mai clar că nevoia românilor de a avea argumente solide la o renegociere a salariului este una considerabilă, mai ales într-un context în care costul vieții crește accelerat de aproape un an. Angajații au astfel, în noi, un consilier de încredere, care-i susține în demersul lor de a câștiga mai bine și de a avea o calitate a vieții mai ridicată, apropiată de a colegilor lor din alte state europene”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

Contabilii, IT-iștii și managerii din vânzări, printre cei mai interesați de valoarea salariilor
Cele mai mari salarii medii nete pentru un contabil sunt în București (1.485 euro), Brașov (1.132 euro), Timișoara (980 euro) și Cluj-Napoca (772 euro), acestea fiind și principalele interogări în instrumentul Valoare CV.

În cazul analiștilor financiari, București, Iași și Cluj-Napoca au valori extrem de asemănătoare, de aproape 1.500 euro net lunar. În schimb, managerii din vânzări din zona Aradului au salarii medii nete de 1.487 euro, mai mari decât în București (1.402 euro), Brașov (1.375 euro) și Iași (1.385 euro).

În luna martie a acestui an, bestjobs a lansat CV Worth / Valoare CV, un instrument online de evaluare a salariilor ce oferă informații actualizate despre media ofertelor salariale din piață. Prin această inițiativă, bestjobs susține angajații și candidații în negocierea salariilor, oferind repere verificate din piața muncii, în funcție de experiență, poziție și competențe, dar și de locație. În plus, platforma de recrutare își consolidează astfel poziția în favoarea transparentizării salariilor.

Despre BestJobs
Bestjobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 22 de ani în domeniu, bestjobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării. Bestjobs sprijină candidații în găsirea jobului potrivit, oferindu-le informații salariale actualizate constant, și îi susține pe angajatori în procesul de recrutare prin serviciul de tip agenție – HIRE, care contribuie semnificativ la optimizarea costurilor și la reducerea timpului de căutare. În orice moment, pe bestjobs sunt peste 35.000 de joburi și 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii.