De Ziua Mondiala a Turismului: Revolut Sejururi (Revolut Stays) anunta destinatiile preferate ale romanilor pentru vacantele de toamna

● Potrivit datelor agregate și anonimizate disponibile în Revolut Sejururi, românii și-au planificat deja mini-vacanțele sau city-break-urile din toamna 2022, iar destinațiile preferate sunt orașe cu mari atracții turistice din Europa și din Orient, precum Barcelona, Viena, Paris, Dubai, Budapesta. În top 5 intră și Bucureștiul

● Clienții care au utilizat Revolut Sejururi au primit prin cashback aproape 2 milioane EUR, echivalentul a 13,000 de nopți de cazare gratuită, la nivel global

De Ziua Mondială a Turismului (27 septembrie), Revolut, super-aplicația financiară cu peste 20 de milioane de clienți la nivel global, din care mai bine de 2 milioane în România, a identificat care sunt principalele destinații turistice de toamnă ale utilizatorilor din piața locală, pe baza registrului Revolut Sejururi.

Registrul, care are la bază cazările realizate sau rezervate de clienți cu Revolut Sejururi, arată că, deși sezonul cald a trecut și vacanțele s-au terminat, românii continuă să își facă planuri de călătorie pentru cele trei luni de toamnă. Prin intermediul Revolut Sejururi, clienții super-aplicației au beneficiat, de la lansarea produsului, de cashback în valoare totală de peste 2 milioane EUR, adică 13.000 de nopți de cazare gratuită. Clienții din România s-au clasat pe a patra poziție în topul piețelor cu cele mai mari sume totale de cashback, înregistrând 700 de nopți de cazare cu gratuitate1, în mai puțin de un an de la lansarea produsului pe piața locală.

Revolut le oferă clienților până la 10% cashback instant, în funcție de planul deținut, atunci când rezervă cazarea cu Sejururi. Valoarea medie a cashback-ului primit de un client/ sejur este de aproximativ 50 de euro, conform datelor înregistrate în registrul Revolut Sejururi. În plus, clienții au acces la tarife preferențiale, fără taxe de rezervare, și pot achita cazarea direct la proprietate, nu anticipat, pentru a evita pierderea plăților în avans, în cazul unor anulări de ultim moment. În plus, clienții Revolut pot efectua schimburi valutare direct din aplicație, la rate de schimb interbancare, în zilele lucrătoare, și la valori foarte avantajoase, cu un comision accesibil, în weekend-uri.

“Chiar dacă vara s-a încheiat, clienții continuă să rezerve cazări pentru o vacanță întârziată, de toamnă, în zone mai călduroase sau pentru un city break. Registrul de rezervări din Revolut Sejururi ne arată că în preferințele clienților se regăsesc orașe însorite precum Barcelona, dar și marile capitale europene ca Viena, Paris, Londra. Cu Revolut Sejururi, prin sistemul de cashback, clienții primesc înapoi din banii de cazare exact atunci când au mai multă nevoie de ei – în călătorii. Suntem bucuroși că am reușit să le oferim deja clienților noștri sub formă de cashback aproape 2 milioane de euro, de la introducerea acestui produs pe piață, anul trecut în iulie, reprezentând echivalentul a 13.000 de nopți de cazare.”

Potrivit registrului de rezervări al Revolut Sejururi, dacă utilizatorii britanici preferă în această toamnă orașe mari europene precum Paris, Barcelona, Lisabona, Dublin, Amsterdam, și românii aleg orașe cu importante atracții turistice din Europa sau locații exotice din Orient, dar nu abandonează nici deplasările pe plan local.

Iată cele mai căutate 15 destinații din toamna 2022 pentru clienții români: Barcelona (Spania), Viena (Austria), Paris (Franța), București (România), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Budapesta (Ungaria), Amsterdam (Olanda), Zakynthos (Grecia), Sofia (Bulgaria), Praga (Cehia), Palma de Mallorca (Spania), Lisabona (Portugalia), Veneția (Italia), Bangkok (Thailanda), Paphos (Cipru).

DESPRE REVOLUT

Revolut este prima super-aplicație financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să își folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 20 milioane de clienți din lume, din care mai mult de 2 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 250 de milioane de tranzacții pe lună.

Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienții de pretutindeni să își mențină echilibrul financiar, să dispună mai eficient de banii lor, să se conecteze rapid cu semenii lor sau cu cei apropiați, oriunde s-ar afla.

Echivalentul sumei totale înregistrate de aplicație drept cashback pentru cazarea achitată cu Revolut, conform cazărilor rezervate cu Revolut Sejururi, luând ca bază de calcul valoarea medie a unui sejur de 427 EUR/ utilizator.