DJ SAVA, Adriana Onci si Connect-R aduc in playlisturi "Numar Zilele"

Vezi aici video – DJ SAVA continuă seria de reworkuri și face echipă de această dată cu Adriana Onci și Connect-R pentru „Număr Zilele”, un single ce promite să devină următorul hit. Nu este niciun secret faptul că noua piesă poartă personal touch-ul producătorului și artistului DJ SAVA, iar vocea Adrianei Onci alături de cea a lui Connect-R vin în completare și transmit prin fiecare vers emoția și energia piesei. Cei trei aduc în prim-plan o combinație unică de elemente fresh pe beat-uri dance, single-ul făcând parte din următorul album al lui DJ SAVA ce poartă numele de „Refresh”, alături de alte piese cool precum „Gașcă 23″ (împreună cu Iuliana Beregoi și Shift), „Adio” (împreună cu Cleopatra Stratan) și „Ploaia” (împreună cu UDDI și Adriana Onci). „Număr Zilele” transmite un mesaj puternic despre prețuirea fiecărei clipe din viață și despre importanța de a trăi în prezent. Single-ul vine însoțit de un videoclip captivant, care aduce în prim-plan povestea din spatele versurilor.

Adriana Onci, una dintre cele mai fresh voci din industria muzicală a lansat alături de DJ SAVA mai multe single-uri printre care „Mi Ritmo”, „Lover In The Club” și „Bora Bora”.

DJ SAVA a făcut înconjurul lumii cu muzica sa care a adunat peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube și a cucerit publicul cu hituri internaționale precum „Love in Dubai”, „Aroma”, „I Like The Trumpet”, „I Loved You” și „Tenerife”, care au avut mult succes în țări precum Germania, Marea Britanie, Italia, Bulgaria și altele. Până în prezent, DJ-ul a colaborat cu artiști precum Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat.

Connect-R a colaborat cu artiști precum Loredana, Chris Mayer, Johny Romano, Liviu Teodorescu, Shift și mulți alții. Vara trecută, artistul a lansat „Rita”, împreună cu Smiley, hit care a fost pe prima poziție în Trending și a cucerit clasamentele radio și TV. La începutul anului 2022 a lansat „Contagios”, o piesă trap cu influențe dancehall, apoi a colaborat cu Mario Fresh pentru „Umbre”, single ce ocupă primele poziții în Trending-ul de pe YouTube.