
– 1-13 august 2020: Can Art Design Festival – opere de artă realizate din doze de aluminiu, într-o expoziție inedită
– Live demo cu doze de aluminiu pentru vizitatori pe 1 august
Implicat în promovarea unui stil de viață sustenabil, Promenada Mall își propune în această vară să le arate vizitatorilor că reciclarea se poate transforma în artă. Astfel, începând cu 1 august, centrul comercial este gazda unui inedit festival de reciclare creativă – Can Art&Design Festival.
Până pe 13 august, clienții Promenada vor putea descoperi o lume a artei sustenabile, prin care artiști locali vor demonstra cum banalele doze de aluminiu pot lua forma unor opere de artă celebre. Printre tablourile prezente la expoziție, vizitatorii vor putea admira creații ca reinterpretarea lucrării „Sărutul” (Klimt), portretul lui Salvador Dali, dar și alte lucrări precum Poem Dadaist sau Zâna Reciclina.
Can Art&Design Festival încurajează un comportament sustenabil și își dorește să atragă atenția asupra importanței dozelor de aluminiu ca material reciclabil. În cadrul fiecărei ediții, dozele de aluminiu folosite sunt transformate în obiecte sau proiecte creative.
Mai mult, expoziția va fi inaugurată cu un live demo pentru vizitatori. Clienții sunt invitați, pe 1 august, între orele 13:00 și 14:00, să descopere cum sunt refolosite în timp real dozele de aluminiu pentru a crea artă. Demonstrația va fi oferită de artistul Angelin Stanciu, unul dintre câștigătorii ediției precedente a concursului.
Sustenabilitatea ca o artă
Competiția, ajunsă la a șaptea ediție, are scopul de a atrage atenția asupra importanței reciclării dozelor de aluminiu. De-a lungul edițiilor precedente, artiștii din România le-au refolosit de-a lungul pentru diverse proiecte creative, cum ar fi ceasuri, sacoșe, obiecte hand-made sau corpuri de iluminat.
Expoziția Can Art Design Festival este organizată cu sprijinul Asociației Alucro și Organizației Reciclad’OR și poate fi vizitată gratuit între 1 și 13 august, în intervalul 10:00 și 22:00, la nivelul 1, în zona H&M, intrare Calea Floreasca.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.promenada.ro și pe paginile de Facebook și Instagram a centrului comercial.
Despre Asociația Alucro & Organizația Reciclad’OR
Asociația Alucro deține licența pentru derularea programului dedicat colectării și reciclării dozelor – Every Can Counts – în România. Programul Every Can Counts este activ în 19 țări din Europa, iar prin acesta se depun eforturi pentru a crește nivelul de conștientizare cu privire la reciclarea dozelor de aluminiu. Every Can Counts este considerat programul principal pentru promovarea reciclării dozelor de aluminiu în Europa, încurajând oamenii să recicleze dozele indiferent de locul în care se află – acasă, la birou sau „on the go” (parcuri, festivaluri, evenimente sportive, la școală și universitate), dar şi să le folosească în proiecte artistice precum Can Art&Design Festival. Reciclad’OR este o organizație specializată în implementarea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorilor (OIREP), ce furnizează întreg lanțul de servicii de management integrat al deșeurilor.
Despre Promenada
Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. Promenada este un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, care include terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și iarna de un patinoar în aer liber, dar și un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent. La finalul anului 2014, mall-ul Promenada a intrat în portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor comercial din Europa Centrala si de Est. Pagina de FB: www.facebook.com/Promenadaro