Editura PUBLISOL lanseaza cartea Erdogan si criza Turciei moderne, a reputatului istoric Soner Cagaptay

Povestea „sultanului” care a construit o Turcie moderna si prospera, dar si radiografia „laturii sale autocrate si intolerante”

„Cea mai dificila misiune cu care m-am confruntat in cei 35 de ani de cariera diplomatica a fost sa interactionez cu Recep Tayyip Erdogan. Alaturi de Bibi Netanyahu si de liderul suprem Khamenei, Erdogan este unul dintre cei trei lideri importanti ai Orientului Mijlociu din secolul XXI. Volumul lui Cagaptay descrie atat personajul, cat si statul sau; mi-as dori sa-l fi citit inainte de a fi numit ambasador al Statelor Unite in Turcia”. – JAMES F. JEFFREY, fost ambasador al Statelor Unite in Turcia

Intr-o lume in care se manifesta tot mai mari tensiuni intre Rusia si lumea occidentala, intre Orientul Mijlociu si Europa, intre sunniti si siiti, intre islamism si liberalism, Turcia constituie un veritabil punct de intalnire al tuturor acestor falii geopolitice.

De o buna perioada de timp, destinul Turciei este strans legat de cel al presedintelui sau, abilul politician populist de dreapta Recep Tayyip Erdogan. Incepand din 2002, Erdogan isi consolideaza pas cu pas pozitia, folosindu-se de toate parghiile necesare – politice, economice, culturale –, pentru a intoarce Turcia la valorile traditionale islamice. Pentru aceasta, a fost nevoie, printre altele, de reprimarea vocilor critice – ziaristi, scriitori, academicieni, membri ai fortelor armate sau angajati ai sistemului juridic. Controversata lovitura de stat din 2016 a fost menita sa ii creeze lui Erdogan o aura de salvator al natiunii, un Ataturk anti-Ataturk. Numai ca, de atunci, natiunea turca se adanceste in criza.

In Erdogan si criza Turciei moderne, Soner Cagaptay urmareste parcursul politic al lui Recep Tayyip Erdogan, de la absolventul de colegiu musulman, dezorientat de societatea moderna, la exponentul miscarii politice islamiste. In cautarea radacinilor politice ale lui Erdogan, Cagaptay radiografiaza istoria mai recenta sau mai indepartata a Turciei, neevitand sa vorbeasca deschis despre liberalism, kemalism, gulenism, dar si despre spinoasa problema kurda.

Cartea este structurata in urmatoarele capitole (la final cuprinde note, index, bibliografie):

Introducere:     Cine este Recep Tayyip Erdogan?
Capitolul 1     Un copil sarac si religios, in Turcia seculara
Capitolul 2     Turcia dupa Ataturk
Capitolul 3     Fundamentele islamului politic in Turcia
Capitolul 4     Generalii fauresc o noua Turcie
Capitolul 5     Ascensiunea fulgeratoare a lui Erdogan ca primar al Istanbulului
Capitolul 6    Furtuna perfecta
Capitolul 7     Erdogan la putere: anii fericiti
Capitolul 8     Revolutia tacuta
Capitolul 9     Revolutia isi devoreaza copiii
Capitolul 10     Viitorul kurzilor din Turcia: pace sau razboi?
Capitolul 11     Pariul politicii externe
Capitolul 12     Sfarsitul crizei din Turcia

Cartea va fi disponibila la finalul lunii februarie, la pretul de 44.90 lei pe publisol.ro, in librarii, magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, bookcity.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc) si la chioscurile de presa.
*
*    *
Soner Cagaptay este beneficiar al bursei Beyer Family si director al programului de cercetare dedicat Turciei, derulat la The Washington Institute for Near East Policy. A publicat numeroase lucrari avand ca tema relatiile dintre Statele Unite si Turcia, legaturile dintre Uniunea Europeana si Turcia, politica interna a Turciei, problema kurda si nationalismul turc. Lucrarile lui au aparut in jurnale academice si importante publicatii cu circulatie internationala, intre care Wall Street Journal, Washington Post, New York Times, Atlantic, Guardian, Foreign Affairs si CNN.com. Publica in mod constant articole in Hurriyet Daily News, cel mai vechi si mai influent jurnal de limba engleza din Turcia, precum si pe blogul CNN Global Public Square.

Apare cu regularitate la CNN, NPR, Voice of America si BBC. Istoric de profesie, Cagaptay si-a sustinut teza de doctorat la Universitatea Yale (2003) pe tema nationalismului turc si a conferentiat la universitatile Yale, Princeton, Georgetown si Smith College despre situatia din Orientul Mijlociu, Mediterana si Europa de Est. Cursul sau din semestrul al doilea al anului 2003 pe tema istoriei moderne a Turciei a fost primul de acest tip oferit de Universitatea Yale dupa o perioada de trei decenii in care acest spatiu geografic iesise din sfera de interes a marilor universitati americane. In 2006-2007 a fost profesor la Departamentul pentru Studiul Orientului Apropiat al Universitatii Princeton, in cadrul programului de burse Ertegun. I s-au acordat o serie de titluri onorifice, dar si burse, intre care se numara cele oferite de fundatiile Smith Richardson, Mellon, Rice si Leylan.

Soner Caǧaptay a scris cinci carti dedicate Turciei, bine primite de mediul universitar in care evolueaza autorul, dar si de pasionatii de istorie, economie si politica globala: Islam, Secularism and Nationalism in Modern Turkey: Who is a Turk? (2006), The rise of Turkey: the twenty-first century’s first Muslim power (2014), The new sultan: Erdogan and the crisis of modern Turkey (2017, 2020), Turkey and the politics of the Middle East (2019) si A Sultan in Autumn: Erdogan Faces Turkey’s Uncontainable Forces (2021).

Traducere: Maria Yvonne Bancila
Redactor: Constantin Furtuna
Date tehnice: ISBN 978-606-9629-65-9
Format: 13 x 20 cm, 304 pagini + coala foto de 8 pagini