
În plină vacanță de primăvară, Promenada inaugurează muzeul interactiv dedicat corpului uman, la care așteaptă copiii să descopere prin joc și aplicații de realitate augmentată informații interesante de anatomie, adaptate nivelului lor de înțelegere.
Copiii vor explora organele vitale (creierul, inima, plămânii, stomacul, ficatul, rinichii) cu ajutorul unor machete tridimensionale de mari dimensiuni, dar și diverse alte părți ale corpului uman precum mușchii sau scheletul osos. Având la dispoziție aplicații de realitate augmentată preinstalate, vor putea observa alcătuirea internă a organismului. Nu în ultimul rând, vor afla care sunt și cum funcționează cele cinci simțuri: auzul, văzul, pipăitul, mirosul și gustul, în cadrul unor zone tematice dedicate.
„Expoziția „Corpul uman” este unică, având în vedere că am realizat-o de la zero, de la aplicația de realitate augmentată, la elementele de butaforie supradimensionate, pentru micii vizitatori ai Promenada. De-a lungul timpului am adus în mall experiențe inedite, distractive și educative, în același timp, adresate tuturor categoriilor de vârstă. În cadrul expoziției „Corpul Uman”, copiii vor participa la o oră de anatomie, antrenați fiind într-o aventură educativă și captivantă, alături de părinții, educatorii, învățătorii sau profesorii lor”, a declarat Ana-Maria Leca, Center Manager Promenada.
Expoziția interactivă „Corpul uman” se va derula până pe 6 mai, în intervalul orar 10.00 – 21.00 la nivelul 1 al mall-ului Promenada. Traseul descoperirilor durează 50 de minute și este realizat sub îndrumarea unor ghizi și animatori instruiți să îi antreneze pe copii în jocul descoperirii. Grupurile vor fi alcătuite din maximum 14 copii. La final, toți exploratorii vor primi diplome de participare și un kit cu premii care va conține, printre altele, vouchere de reducere la magazinele pentru copii din Promenada.
Înscrierea pentru participare se poate face la numărul de telefon 0751.585.810, prin e-mail, la adresa rezervari@promenada.ro, sau la Info Point-ul Promenada, de la parterul mall-ului. Costul biletului este de 20 de lei/copil, respectiv 15 lei/copil pentru grupuri organizate de minimum 10 copii.
Expoziția interactivă „Corpul uman” este organizată de Promenada în parteneriat cu rețeaua medicală privată MedLife, cu Inspectoratul Școlar București și cu rețeaua de magazine Carrefour Market.
Despre Promenada
Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. Promenada este un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, care include terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și iarna de un patinoar în aer liber, dar și un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent. La finalul anului 2014, mall-ul Promenada a intrat în portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor comercial din Europa Centrala si de Est.