
A patra editie a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) din Romania incepe joi la Cinema Muzeul Taranului din Bucuresti, cu proiectia filmului selectat la Festivalul de la Venetia „200 de metri” (2020), in regia lui Ameen Nayfeh.
Timp de patru zile, publicul va putea sa vada noua productii palestiniene, impartite in sapte proiectii, si sa cunoasca o parte dintre cineasti prin intermediul unor interviuri online.
Festivalul se va inchide duminica seara, cu proiectia filmului „Strainul” (2021), de Ameer Fakher Eldin, care a avut de asemenea premiera mondiala la Festivalul de la Venetia şi a fost desemnat propunerea Palestinei la Premiile Oscar.
„200 de metri” are in centru un tata palestinian care este prins de cealalta parte a zidului de separare dintre Israel si Cisiordania si incearca sa ajunga la fiul sau aflat in spital.
„Strainul” urmareşte un doctor fara licenta si aflat in criza existentiala din inaltimile Golan ocupate, a carui viata se schimba atunci cand intalneste accidental un soldat ranit in razboiul din Siria.
In afara celor doua filme de fictiune, programul mai cuprinde patru documentare de lungmetraj si trei documentare de scurtmetraj, toate selectate la cele mai importante festivaluri de profil.
„Asa cum vreau” (2021), realizat de regizoarea palestiniana Samaher Alqadi, urmareste protestele din 2013 ale unor femei din Egipt, exasperate din cauza agresiunile sexuale care au avut loc in Piaţa Tahrir in timpul manifestatiilor organizate pentru a marca doi ani de la Revolutia de la Cairo. Documentarul a avut premiera mondiala in sectiunea Encounters a editiei din acest an a Festivalului de la Berlin.
„Despre pamant şi paine” (2019), de Ehab Tarabieh, este un documentar de montaj rascolitor, realizat din zeci de inregistrari facute de palestinieni cu intimidarile si umilirea cu care se confrunta in fiecare zi in Teritoriile Ocupate.
In emotionantul „Inca o saritura” (2019), regizorul italian Manu Gerosa reda suferinta si frustrarea tinerilor palestinieni din Fasia Gaza din perspectiva unei echipe de parkour.
In tulburatorul „Ambulanta” (2016), tanarul regizor Mohamed Jabaly a urmarit un echipaj de pe o ambulanta din Gaza in interventiile de salvare din timpul bombardamentelor din 2014.
Tema exilatilor şi refugiatilor este discutata in trei documentare de scurtmetraj: „Gaza mea online” (2020), al aceluiasi Mohamed Jabaly, „Falafala” (2019) si „Fiul strazii” (2020), ambele de Mohammed Almughanni, un alt reprezentant al unei noi generatii de cineasti palestinieni.
„Festivalul Filmului Palestinian este un manifest cultural prin excelenta si, de fiecare data, prin fiecare editie, aduce in atentia publicului cele mai noi si apreciate productii cinematografice palestiniene. De fiecare data dorim sa cream o punte intre publicul cinefil din Romania si punctele cheie reprezentative din cinematografia palestiniana actuala. Iar dincolo de arta cinematografica, FFP este o initiativa fireasca ce aduce un pic de lumina si obiectivitate in ceea ce priveste temele socio-culturale contemporane, caci, pe langa publicul cinefil, ne adresam si publicului interesat de o realitate socio-culturala extrem de putin cunoscuta in Romania. si credem ca filmul ne poate apropia si ne poate ajuta sa ne cunoastem mai bine.”, a declarat Ionut Trandafirescu, directorul Festivalului Filmului Palestinian din Romania.
Biletele si abonamentele sunt disponibile pe platforma Eventbook, dar pot fi achizitionate si de la Cinema Muzeului Taranului.
In intervalul 2-5 decembrie, o mare parte din selectie va fi disponibila si online, pe Eventbook.
Mai multe informatii pot fi gasite pe pagina de Facebook a festivalului si pe site-ul palestinianfilmfestival.org.
FFP isi propune sa ofere publicului din Romania sansa sa vada in premiera cele mai apreciate filme palestiniene recente si sa ii cunoasca pe cei mai importanti cineasti palestinieni.
Centrul Cultural Palestian Mahmoud Darwish este o organizatie non-guvernamentala, neafiliata politic, care promoveaza cultura si valorile stravechi palestiniene in spatiul public romanesc si isi propune sa creasca interesul publicului din Romania pentru mostenirea culturala palestiniana prin organizarea mai multor evenimente si activitati.
……………………….
Organizat de Centrul Cultural Palestinian in parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina si Ambasada Statului Palestina in Bucuresti
Parteneri si sponsori Brands International, El Unico, S.T. Dupont, La Aurora, La Casa del Habano, Cinema Muzeul Taranului, Muzeul National al Taranului Roman, One World Romania, Nabulsi Soap, Grupul Filos, Alternative-Culture.com, Librariile Carturesti
Vazut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Music Channel, Zile si Nopti, Cinemagia, AGERPRES, IQads, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Liternet, Scena9, The Institute, Spotmedia, Film Menu, F-Sides Cineclub, MovieNews, PRwave, Iqool, CriticEyez, Munteanu, SMARK.