Lidia Buble: "Eu sunt o fata cuminte" - spune-le si tu fetelor!

„Le-am spus şi fetelor“ este noua piesă semnată Lidia Buble feat. Amira şi care, în nici o lună de la lansarea sa, a înregistrat pe canalul YouTube peste patru milioane de vizualizări!

Artista, care anul trecut s-a bucurat de un succes răsunător cu piesa „Noi simţim la fel“ feat. Adrian Sînă recunoaşte însă că a fost sceptică când i s-a propus iniţial să cânte „Le-am spus şi fetelor“. Cu toate acestea, la insistenţa producătorilor săi, a acceptat provocarea şi odată ce a făcut acest pas, Lidia admite că… s-a îndrăgostit de piesă! Cu versuri romantice precum „Destinul ne-a convins că suntem de neînvins“ sau „Soarele a râs fericit când tu mi-ai zâmbit“, Lidia nu vorbeşte de această dată despre dragostea neîmpărtăşită, ci despre aceea vie şi puternică între doi iubiţi care trăiesc aceeaşi poveste frumoasă.

„Eu sunt o fată cuminte“, povesteşte Lidia despre momentul când s-a îndrăgostit de piesă, „în ciuda a tot ceea ce se scrie de mine“. În plus, „piesa aceasta exprimă ultimul an din viaţa mea“, adaugă Lidia despre hit-ul proaspăt lansat şi care se va bucura de un videoclip cu o coregrafie dinamică şi variată. În aşteptarea lui, rămânem cu ochii pe Lidia şi pe… ce le spune fetelor!

Dacă vrei să afli mai multe despre artiştii tăi preferaţi, stai cu ochii pe Music Channel! În fiecare zi de luni până vineri, de la ora 16:00, emisiunea Hot News îţi dezvăluie cele mai fresh ştiri din muzică!