Nespresso dă startul sezonului însorit cu o experiență vibrantă ca verile californiene. Iubitorii de cafea se pot bucura de ediția limitată de sortimente inedite, create special pentru a fi savurate cu gheață, accesorii atent concepute și rețete răcoritoare, pentru o experiență relaxantă ca o zi de plajă în însorita Californie.
Nespresso aduce un omagiu unui stil de viață îmbogățit prin artă, expresiv și activ, pentru momente de evadare de care pasionații de cafea se pot bucura oriunde s-ar afla. Ediția limitată de cafea își propune să poarte consumatorii într-o călătorie senzorială răcoritoare, de la gusturi intense, prin gama Barista Creations for Ice, până la arome speciale de cocos și pepene verde, cu sortimentele Coconut Flavor Over Ice și Juicy Watermelon over Ice. Iar pentru cunoscătorii care caută gustul deosebit al cafelei preparate la rece, Nespresso lansează capsulele de cafea Cold Brew Style Intenso, compatibile cu gama Vertuo.
Ediția limitată de vară este disponibilă în magazinul online Nespresso www.nespresso.com/ro/ro/california-dream, în aplicația disponibilă pentru Android si IOS www.nespresso.com/ro/ro/mobile-apps și în cele opt boutique-uri Nespresso din țară până pe 31 august 2023.
Cafea răcoritoare, cu o notă vibrantă
Barista Creations Flavored Juicy Watermelon Over Ice, un sortiment de cafea unic în ediție limitată creat pentru espressoarele din gama Vertuo, oferă o notă de proaspețime rețetelor de cafea cu gheață, prin note delicate si fructate, ce îmbină energia și spiritul aventurier al zilelor de vară.
O altă opțiune savuroasă pentru această vară este Cold Brew Style Intense pentru gama Vertuo, o cafea cu textură fină, mătăsoasă și surprinzătoare, cu note dulci de caramel. Cu acest sortiment, Nespresso aduce o inovație în procesul de preparare la rece a cafelei, pentru ca iubitorii de cafea să se bucure de aroma bogată a unui cold brew în doar câteva minute.
De asemenea, pentru a completa experiența oferită iubitorilor de cafea, Nespresso readuce sortimentele favorite ale verii trecute: Coconut Flavour Over Ice, Tropical Coconut Flavour Over Ice, Freddo Delicato, Freddo Intenso, Ice Leggero și Ice Forte.
Pentru a oferi o experiență vibrantă și la locul de muncă sau în locațiile preferate, gama excepțională Nespresso Professional este completată de sortimentul Ice Intenso. Acesta va putea fi savurat în rețete cu gheață alături de colegi sau în locațiile HoReCa partenere. Gama Nespresso Professional cuprinde sortimente de cafea inedite, atent alese și preparate cu grijă, pentru ca fiecare ceașcă să ofere un gust memorabil și un moment deosebit.
Rețete de cafea cu gheață pline de arome
Surprinzând atmosfera de vară într-un pahar, noile rețete cu cafea Nespresso oferă iubitorilor de cafea un moment de răsfăț potrivit pentru orice moment al zilei. Rețeta Juicy Watermelon Fizz combină pepenele verde, note dulci și cuburi de gheață pentru senzația supremă de răcorire, emanând rafinament. Sau, pentru o experiență savuroasă, rețeta Cucumber Lemon Basil Cold Brew reunește cele mai proaspete ierburi și sucuri, care creează o băutură răcoritoare cu aromă de citrice. Creați momente speciale în această vară savurând rețetele de cafea cu gheață: nespresso.com/recipes.
Accesorii indispensabile pentru o vară memorabilă
O serie de accesorii de inspirație californiană, cu design atrăgător, completează colecția de cafea. Noile produse disponibile în gamă, precum paharul pentru cafea cu gheață, tava pentru cuburi de gheață, paharele Recipes și termosul Nomad, sunt ideale pentru ritualurile de cafea. Cei care doresc să îmbrățișeze experiența barista completă în timp ce pregătesc aceste delicioase rețete de cafea cu gheață se pot bucura de shaker-ul pentru cocktails Barista, care este acum disponibil într-o ediție limitată ce amintește de plajele californiene.
Urmărește @Nespresso.RO pentru a fi la curent cu cele mai recente știri despre companie.
Despre Nestlé Nespresso
Nestlé Nespresso SA este pionierul și referința pentru cafea porționată de cea mai înaltă calitate. Compania lucrează cu peste 140.000 de fermieri din 18 țări prin Programul său AAA Sustainable Quality™ pentru a integra practici de durabilitate în fermele și peisajele din jur. Lansat în 2003 în colaborare cu ONG-ul Rainforest Alliance, programul ajută la îmbunătățirea randamentului și a calității recoltelor, asigurând o aprovizionare durabilă cu cafea de înaltă calitate și îmbunătățind mijloacele de trai ale fermierilor și ale comunităților acestora.
În 2022, Nespresso a obținut certificarea B Corp™, alăturându-se unui grup internațional format din 4.900 de companii care îndeplinesc standardele înalte ale B Corp de responsabilitate socială și de mediu și transparență. În România Nespresso a introdus în premieră, în 2018, propria infrastructură de colectare şi reciclare a capsulelor de cafea utilizate, având capacitatea de a colecta şi recicla în totalitate capsulele de cafea pe care le comercializează. Iubitorii cafelei Nespresso pot aduce capsulele utilizate în magazinele Nespresso sau le pot trimite prin curier, de oriunde din ţară, atunci când primesc o nouă comandă de cafea.