Point Development anunta un grad de vanzare de peste 90% pentru faza a II-a a proiectului rezidential City Point

70% dintre viitorii rezidenți lucrează în domeniul IT

Point Development, subsidiara locală a grupului israelian Shikun & Binui, anunță un grad de vânzare de peste 90% pentru cele 355 de apartamente disponibile în faza a II-a a proiectului rezențial City Point. 70% dintre viitorii rezidenți lucrează în domeniul IT.

Dezvoltatorul avansează rapid cu lucrările de edificare și se pregătește să livreze, în prima parte a anului viitor, 107 apartamente, respectiv, imobilul D. Concomitent, compania lucrează la compartimentările interioare ale unităților disponbile în cadrul blocului E și la structura clădirii F, ajunsă în prezent nivelul 10/18. Pe baza cererii în creștere, în special din partea profesioniștilor cu activitate în IT, dar și din alte domenii, extinderea City Point este programată să continue pe viitor cu o a III-a fază în cadrul căreia vor fi ridicate alte trei clădiri rezidențiale.

„Încă de la lansare, City Point a fost un proiect extrem de bine primit, în special de comunitatea IT. Pe baza feedback-ului pozitiv și a rezultatelor favorabile obținute în fiecare dintre etapele de vânzare, acum doi ani am decis să extindem proiectul prin faza curentă, unde am vândut deja mai mult de 300 de unități. De asemenea, solicitările venite din partea clienților în număr mare și dezvoltarea continuă a zonei ne fac să ne așteptăm în continuare la o cerere puternică și în acest sens avem în plan, ca pe viitor, să extindem ansamblul printr-o a III-a fază care prevede alte trei imobile.”, spune Roxana Gherghe, Chief Financial Officer Point Development.

Demarate în 2019, lucrările de extindere ale ansamblului prin dezvoltarea clădirilor D, E și F presupun o investiție consolidată de 100 milioane de euro și vor fi încheiate în 2023. Faza II va livra 355 de unități dispuse în trei imobile cu regim de înălțime P+12E, respectiv P+18E, cărora li se adaugă 500 de locuri de parcare, mai mult de 6.000 de metri pătrați de spații verzi cu alei pietonale și pistă de alergare, construcții multifuncționale care vor acomoda facilități de tip SPA, sală de fitness și spații comerciale chiar în incinta complexului, dar și un spațiu de co-working amplasat în aer liber.  

City Point este unul dintre cele mai ample proiecte rezidențiale nou dezvoltate în zona Aviației – Pipera și cel de-al șaselea proiect din Europa certificat LEED-ND.
                            
                         *****

Despre POINT Development
Prezentă pe piața din România de aproximativ 15 ani, Point Development este subsidiara locală a grupului israelian Shikun & Binui. Compania este specializată în proiectarea și dezvoltarea de ansambluri rezidențiale pe segmentele medium și premium și își concentrează atenția pe construcții durabile, care generează valoare adaugată pieței și mediului înconjurător, sporindu-și valoarea financiară în timp. În România, Point Development semnează proiectele City Point (Aviaței), New Point (Pipera) și Green Point (Zona Basarabia) și  are în prezent un portofoliu de construcții cu peste 3000 de proprietăți.