Scheffäl & Scheffäl va dezlega "Misterele Imparatesei Sissi" la tabara de limba germana din iulie 2016, de la Viena

Scheffäl & Scheffäl organizează în perioada 3 – 9 iulie 2016, în vacanţa de vară, tabăra de limbă germană de la Viena “Misterele împărătesei Sissi”.

Astfel, copiii cu vârsta între 7 și 12 ani vor pătrunde în fascinanta lume a Curții imperiale de la Viena, se vor transforma, timp de o săptămână, în prinți și prințese, fetele vor purta coronițe adevărate, iar băieții săbii, vor învăţa limba germană distrându-se şi îşi vor face noi prieteni. Pe lângă lecţiile de germană, copiii vor păși în lumea legendelor imperiale, a istoriei și a aristocrației austriece. Plecarea se face din București.

„Dezlegarea misterelor împărătesei Sissi este mai mult decât o tabără de limbă germană – este o incursiune în lumea fascinantă a istoriei, a eleganței, a onoarei, a cavalerismului, a prințeselor și a bunelor maniere. Vrem să le arătăm copiilor cât de frumoasă poate fi istoria și cât de multe “mistere“ așteaptă să fie dezlegate, vrem să înțeleagă importanța culturii și a educației pentru un popor, vrem să se convingă că limba germană este frumoasă și să-i ajutăm să prindă curaj în forțele proprii. Cei mici vor învăța să se descurce cu o hartă și să-și dorească să-și îmbogățească și mai mult cunoștințele, să învețe și să descopere noi și noi minunății, care uneori ne sunt la îndemână, dar nu suntem obișnuiți să le observăm” a declarat Genela Scheffäl, Managing Partner Scheffäl & Scheffäl.

Mai multe detalii găsiți pe www.scheffal.org/tabara-viena.html