Uncanny Order - instalatii interactive ce imbina arta si stiinta, intre 16 si 30 iunie la Timisoara
Intre 16 si 30 iunie 2023, la galeria MV Sci-Art Center din Timisoara (Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1, Camin Studentesc 1MV), va putea fi vazut Uncanny Order, cel mai nou proiect de cercetare si de productie artistica derulat de Asociatia Qolony, ce are ca laitmotiv ordinea stranie care se instaureaza in mod spontan si pe care o numim sincronicitate.

In urma cercetarii concentrate pe procesul de prelucrare in timp real a datelor asociate unor modele matematice ale teoriei haosului, au fost create o serie de instalatii interactive ce vor oferi participantilor posibilitatea de a asista la aparitia tiparelor si de a explora dinamica complexa a haosului. Vernisajul instalatiei curatoriate de Mirela Vladuti va avea loc vineri, pe 16 iunie, intre orele 18:00 – 21:00.
Teoria haosului reprezinta un domeniu de cercetare al sistemelor dinamice nelineare care este larg cunoscut si adesea inteles in imaginarul colectiv ca o teorie determinista, caracterizata prin paradoxuri si recursivitate. Aceasta teorie are o multitudine de aplicatii care stau la baza tehnologiilor cu care interactionam in prezent, precum interfetele om-computer si mediul digital. Haosul descrie atat structuri complexe si principii ale lumii naturale cat si modele matematice care se refera la dinamica sistemelor iterative nelineare si care sunt fundamentale pentru reprezentarile vizibile, imaginea generativa si sunetul generativ.
Desi descris adesea ca “aleatoriu” haosul se supune deci unor reguli matematice stricte care deriva din ecuatii. Fie ca vorbim de populatii de insecte pulsand vizual sau sonor la unison, de trilioane de atomi care emit fotoni cu aceeasi frecventa, de celulele cardiace din inimile noastre sau de comportamente sociale de grup, natura pare sa aiba o tendinta catre aceasta ordine.
Echipa de artisti formata din Floriama Candea, Claudia Chirita si Catalin Cretu, impreuna cu programatorul Cristian Balas si cercetatorii Marian Zamfirescu si Ionut Andrei Relu, se concentreaza asupra unor modele matematice ale sistemelor dinamice care stau la baza fenomenelor naturale, biologice si fizice. Acestia au creat instalatii artistice bazate pe aceste modele, oferind publicului ghidajul necesar pentru a interactiona cu obiecte care includ dispozitive electronice ce folosesc algoritmi de randomizare si optimizare combinatorie, in scopul de a recrea situatii de sincronie. Prin prezenta si interactiunea cu aceste instalatii, publicul devine parte activa in provocarea unor perturbari ale conditiilor initiale, determinand schimbari in comportamentul lucrarilor de arta permitandu-le sa urmeze cai neasteptate si imprevizibile: sculpturi cinetice bazate pe inteligenta unui roi hibrid de licurici, aplauze ritmice a caror sincronizare declanseaza reactii vizuale, muzica compusa  cu ajutorul comportamentului haotic al emisiei sistemelor laser, sunt cateva dintre directiile de cercetare artistica pe care acestia ni le propun.

Mai multe detalii despre eveniment aici: Facebook | Instagram.

Echipa:
Artisti: Floriama Candea, Claudia Chirita si Catalin Cretu I Curator expozitie: Mirela Vladuti I Programator: Cristian Balas I Cercetatori: Marian Zamfirescu si Ionut Andrei Relu.
Organizatori: Asociatia Qolony -Colonia pentru arta si stiinta, MV Sci-art Center
Parteneri: Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei, Institutul de Matematica „Simion Stoilow” al Academiei Romane.
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Bucuresti FM, Radio Timisoara, IQads, Spotmedia, B365.ro, TION, Stiri de Timisoara, LIFE.ro, Mindcraft Stories, Observator Cultural, Revista Golan, Curatorial, Zeppelin, The Institute,  Modernism, Happ.ro, Munteanu, Agenda.
Uncanny Order este un proiect co-finantat de AFCN. Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.